Dacă mă uit prin vechile albume cu fotografii, observ că așezam prin camere tot felul de lucrușoare care îmi plăceau. Eram înconjurată sau mai degrabă îngropată în tot felul de mici obiecte drăguțe, care mă făceau să mă simt bine și să îmi imaginez că am o casă frumos aranjată.
A fost nevoie să o cunosc pe Giovanna și să discut de foarte multe ori cu ea, despre toate câte sunt pe lume, pentru a înțelege că mai simplu e mai frumos de cele mai multe ori, că prea multe ornamente strică de fapt rostul ornamentului. Când m-am întors în țară, eram atât de schimbată, încât am trecut în cealaltă extremă: o cameră goală e o cameră frumoasă, striga mintea mea, eliberată de tot ceea ce învățase cândva despre decorarea unei încăperi.
Hotărârea de a trăi cu strictul necesar, înconjurată numai de elemente esențiale, nu a durat foarte mult. Un pumn de scoici aduse de la mare, o jucărie găsită la un second hand, un caiet primit în dar, o insignă rămasă de la copii, o fotografie dragă inimii mele, o cutiuță elegantă de ceai, o bucată de lemn cu forma deosebită, o busolă veche, un bol legat cu sfoară, o tărtăcuță în formă de stea, alte jucării, multe, multe cărți… și camerele s-au aglomerat iar.
Nu-mi vine să renunț la nimicurile adunate, chiar și cu riscul de a primi vreodată în apartament vreun japonez care să mă privească de parcă vulgaritatea mi-ar fi muză.
Citate din cărți – Cartea ceaiului, de Okakura Kakuzo
“În mod normal, camera de ceai este complet goală, cu excepția câtorva obiecte care sunt aduse înăuntru special pentru ceremonie, pentru a satisface nevoile artistice de moment. Există un obiect central, toate celelalte accesorii fiind selectate și aranjate astfel încât să-l pună pe acesta în valoare. După cum nu putem asculta mai multe piese muzicale în același timp, o adevărată înțelegere a frumosului nu poate fi atinsă decât în urma concentrării asupra unei singure teme. Prin urmare, regulile pentru decorarea camerei de ceai sunt complet diferite de cele ale decorațiunilor interioare occidentale, unde o încăpere poate adesea să arate ca un muzeu. Pentru japonezul obișnuit cu ornamente simple și în continuă schimbare, interiorul specific Vestului, încărcat cu mereu aceleași picturi, sculpturi și bibelouri, poate părea o încercare vulgară de etalare a bogăției.”
Vă invit să citiți și despre Ceai în Sahara câteva cuvinte, dacă nu ați făcut-o încă.
