Citeam în primul volum al cărții Totemul lupului despre cum sunt crescuți câinii de stepă ai păstorilor mongoli și m-a frapat diferența dintre felul în care noi, europenii, ne tratăm câinii, și felul în care aceste patrupede sunt îngrijite în condițiile vitrege de trai ale stepei. Și noi, și păstorii mongoli ne iubim câinii. Și noi, și ei, dorim ce este mai bun pentru animalele noastre. În vreme ce noi le punem fundițe în blană, le cumpărăm cipicei ca să nu le înghețe labele, îi spălăm pe dinți (puturoșii le cumpără dentastix) și îi culcăm cu noi în pat, omul din stepă le fierbe carne și îi pune să lupte contra lupilor.
“Mamele de lup sunt mame bune; ele nu au vatră, nu au foc, nu au ceaun și nu pot să le fiarbă micuților terci de carne, însă gurile lupoaicelor sunt mai bune decât ceaunul de fier al femeilor… Dar femeile din stepă se bazează pe câini atunci când fac de pază noaptea, așa că ele trebuie să fie și mai atente, și mai conștiincioase decât lupoaicele. Cele care sunt leneșe cresc câini slăbănogi, pe când cele vrednice au câini mari și puternici. Când ajungi în stepă, e suficient doar să te uiți la câinii unei familii și îți poți da seama dacă femeile acelea sunt vrednice sau leneșe.”
Cartea Totemul lupului poate fi comandată de pe site-ul targulcartii.ro.
Cu această postare particip la jocul inițiat de Zina, Citate favorite.
Vă las o poză care să ajute la vizualizarea citatului și a celor spuse de mine. O maidaneză albă de pe la noi, răsfățatul meu Bruno (cu hamul pe el), ambii având pe atunci în jur de 7-8 luni, și un ciobănesc din Asia Centrală, probabil urmaș al câinilor de stepă, la vârsta de 3-4 luni.
Din fericire, nu trebuie sa-i antrenam pentru lupta impotriva lupilor. 🙂
Hm. Ma amuza, cumva – ca veni vorba despre diferente – alergiile unor caini la carne (ca-i de pui sau de altele)… N-o sa inteleg cum poate fi un caine alergic la carne dar… deh… de-a lungul timpului a suferit numeroase mutatii (natural sau prin incrucisarile facute de oameni pentru a obtine rase noi).
De fapt, ar fi trebuit sa scriu doar atat: romanul pare a fi tare interesant. 🙂
Ha, ha, nici eu nu voi putea pricepe vreodata cum au ajuns cainii sa fie alergici la carne. Inclusiv despre Bruno al meu au spus doctorii acest lucru. 😀
Da, cartea chiar merita!
Acolo sunt si probleme de supravietuire in unele momente. Cainii ar trebui dresati si cu acest scop. Interesant subiectul cartii. Multumesc de prezentare!
O saptamana frumoasa, draga Vienela. 🙂
Tot timpul sunt probleme si fiecare moment al vietii e o lupta pentru supravietuire. Tocmai de aceea cainii sunt invatati sa lupte cu lupii, sa pazeasca turmele… Tocmai de aceea nici un mongol nu isi urca in pat cainele si nu ii pune clame in breton. :))))
O carte atractivă, pe care nu o știam.
Dacă stai să te gândești, și la noi poți aprecia omul după starea câinelui său. ☺
Săptămână bună, Vienela!
Da si nu, as spune. Uite, Bruno are hrana buna, e plimbat mult, e rasfatat. Ramane totusi un caine foarte sensibil, caruia ba ii cade blana, ba ii apare o buba, ba cine mai stie ce… 🙂
Cand era nepotul meu mic, refuza mancarea si cerea doar dulciuri. Zi de zi era un chin pentru sora mea sa il hraneasca asa cum trebuie. Pe sistem nervos se ingrasase foarte mult, in vreme ce fiul ei, argint viu, era pielea si osul. Mereu ii spuneam ca oamenii care ii vad pentru prima data isi imagineaza ca ii mananca mancarea copilului. :)))