În lemnul de cireș mi-am încrustat prima iubire, necoaptă, dulce-acrișoară și-n frunza lui cu margine zimțată mi-am cântat lacrima inocenței și zâmbetul de după. În zeama dulce a cireșei mi-am legănatiluziile adolescentine și din sâmburele de cireașă mi-am luat tăria de a merge mai departe. O inimă de porumbel, strânsă-ntre dinți în Cireșar, rămâne, dincolo de timp, simbol al iubirii feciorelnice și amintire parfumată.
Așa i-aș scrie astăzi băiatului ce m-a făcut să cunosc iubirea, să o trăiesc la intensitate maximă și să o păstrez vie în amintire atât de mult timp, deși sunt conștientă că nu m-ar înțelege. Întotdeauna i-au lipsit viziunea și romantismul și cred că așa este normal să fie. Nu cred că un cuplu în care ambii parteneri trăiesc cu capul în nori are șanse prea mari să învingă valurile potrivnice pe care le întâlnește în cale. Nu cred că ar avea puterea de a înlătura din cale crengile de cireș care barează drumul, crengi ce momesc cu frumusețea şi podoabele lor trecătorii.
Îmi cumpăra cireșe în fiecare zi și se mira nespus de felul în care le savuram. În acele clipe, eram pentru el copilul drag căruia nu îi poți refuza nimic, tocmai pentru că nu cere prea mult. Nu știa că mâncând amestecam emoții și parfumuri, că le capturam pentru eternitate într-un sâmbure rotund de cireașă, ca într-un chihlimbar. Nu ştia că din tot ceea ce mi-a oferit, în amintire îmi vor rămâne inima de porumbel din Cireșar și-o ceață roz, așa cum roz este sucul de cireșe, o ceaţă parfumată care acoperă subtil tot ce nu a fost frumos.
Nu-i fruct mai gustos, nu-i fruct mai nobil. Ţi se oferă tot, carne şi os, îţi invadează simţurile, te provoacă să îl descoperi şi să te înamorezi de el, apoi dispare pentru un an întreg, un an în care tânjeşti după mângâierea şi savoarea lui. Floarea de cireş a fost omagiată încă din timpuri străvechi, iar dacă eu nu v-am convins, ascultaţi ce spune un proverb japonez: “cireaşa este printre fructe ceea ce este samuraiul printre oameni”.
Cireașa de pe tort ar fi că alegerea făcută de Bogdan chiar m-a nimerit. Cireșele continuă să fie fructele mele preferate, luna lui Cireșar mă face să zâmbesc mai des, cu toate că îmi primenesc an de an gândurile și an de an mai aștern un strat de ceață fină peste amintiri. Sau poate tocmai din acest motiv mi-a fost uşor să-mi pun cireşe la ureche într-un Gând din cuvânt.
Ai luat cireșele, le-ai pus in inimă, iar mie nici sâmburii nu vrei să mi-i lași, măcar despre ei să scriu și eu.
Dar nu mai zic nimic, pentru că îmi place povestea iubirii tale primăvăratice!
Mancatul de cirese nu-i ceva banal, e o vraja, un ritual al bucuriei, al copilariei, al vietii. Vremea cireselor e cea mai superba din an, o vreme de indragostire. Ciresul e magie curata, mie imi e dor tot timpul de ciresii infloriti si de rosul cireselor la urechi, cand Iunie renaste ca viata insasi. :)
Îmi plac la nebunie cireşele amare şi cele albe! Am multe amintiri cu mâini pătate de la scosul sâmburilor pentru dulceaţă! :)
Modul în care zemuiește cireașa e unic în lumea fructelor. Să n-o uităm și pe sora ei de ”sânge”: vișina. Poate nu degeaba ambele conțin savuroasa literă ”ș”. Parcă se vrea linsă cu nesaț, degustată îndelung cu toate papilele, salivată cu erotism și definitiv condamnată la o apoteotică deglutiție. Mă reped spre frigider, chiar am câteva cireșe înghețate de astă vară. Hmmm…cum de nu m-am gândit din timp la o cireșată?…
Cireasa… fructul meu preferat. Nu ma leaga decat gustul si senzatia pulpei fragede intre dinti. E de ajuns.
Uneori, cei ce ne iubesc, deși nu înțeleg totul, intuiesc esența. Cel puțin așa vreau eu să cred. De aceea se și atrag contrariile, nu? :)
Ți s-a potrivit… cireașă! Te pupific! Mulțumesc.
Si eu care ma asteptam la o poza cu o sculptura in lemn de cires, ceva care sa transmita emotie, precum insemnarea ta. In schimb, neoane reci.
Eu am avut o camasa de in topit cu un model de cirese pe fond oarecum cafea cu lapte ff palid cand aveam poate 14 ani si inca mai purtam imprimeuri. Pe asta mi-o cumparase mama si in sinea mea imi placuse chiar mult, insa nu prea as fi indraznit sa zic asta la varsta aia asa direct lui mama. Am purtat-o de cateva ori vara intre varsta de 14 si 16 ani, si am 2 amintiri placute legate de ea.
Prima a fost cand eram intr-un tren si veneam dinspre Moscova catre Bucuresti, si cum am trecut granita si ma uitam visator pe geam, (cu gandul la ce misto de eliberant fusese sa te poti saruta frantuzeste cu un rus), si, la un moment dat la scurta vreme dupa ce trecusem granita, am vazut primul rezident roman de-al locului mergand alaturi de o bicicleta pe o poteca paralela cu linia ferata, si s-a uitat asa catre tren tocmai cand treceam si a facut vesel cu mana uitandu-si in directia mea, si desi desigur habar nu am daca m-a zarit pe mine acolo de dupa geam, mie oricum mi s-a parut ca imi face mana asa vesel si mie, parca urandu-mi bun venit si desigur poate chiar aprobativ-admirativ catre camasa mea cu cirese, si m-am simtit onorat si totodata bine primit de societatea romana din acea vara.
A doua e legata, coincidental, tot de relatia de prietenie culturala ruso-romana, atunci cand un coleg de liceu cu care eram chiar bun prieten, care avea mama de origine rusa, o doamna pe care o respectam desi era sa decedez dupa o toxiinfectie alimentara capatata dupa ce fusesem servit la ea acasa odata cu o socata preparata in casa chiar de dansa, (exagerez, insa aia a fost o toxiinfectie fulminanta probabil cu E Coli, cea mai severa pe care am avut-o in viata mea cu simptome asemanatoare holerei desi din fericire de ff scurta durata si autolimitata de sistemul de aparare al corpului meu care a eliminatacel germen rapid prin varsaturi si diaree masive survenite acut si simultan la nici vreo 4 ore dupa ingestie), drept care eu am cam evitat sa ma mai intalnesc o vreme in afara scolii cu acel coleg, insa in acea zi de vara m-a barait atata la cap sa ne intalnim, asa ca, desi avusesem de gand sa petrec acea zi citind si reflectand sub portretul d-nei Isabelle Adjani imbracata in Regina Margot tanara, m-am lasat convins si am iesit la plimbare imbracat in camasa mea cu cirese, pe care el, vazand-o, a apreciat-o, si ne-am dat in leagane impreuna si am barfit-o pe o colega comuna de clasa, care isi pierduse recent virginitatea la o petrecere in casa acelui baiat, desi nu cu el, ca el era gay, insa el era mai popular decat mine si mai la curent cu diverse chestii care se intamplau in societate, dar oricum pana la urma m-am simtit bine si prietenia noastra s-a consolidat pe baza de incredere reciproca, (desi nu aveam atractie romantica deosebita unul gata de altul, insa am fost prieteni asa amici o buna parte din liceu).
Asa ca un comentariu suplimentar legat de multiplele mele povesti din copilarie la a caror relatare m-a tentat Vienela si aicea langa cirese, si de pe langa articolul anterior despre paine, mi-a trecut prin cap ca lui mama ii place uneori sa manance cirese cu paine, dar mie nu, ca mi se par prea dulci, plus in general prefer altfel de combinatii decat sweet and sour. Insa daca stau sa ma gandesc ce-mi place mai mult, cred ca painea imi place mai mult decat ciresele. Ciresele ma tenteaza asa cum arata si prin parfum, insa nu reprezinta o fructa dupa care sa ma dau in vant…de fapt mie nici nu-mi prea plac fructele, poate doar merele, insa desigur imi mai cumpar asa daca sunt atras de diverse fructe, dar ce se intampla chiar des, pana la urma ajung sa se strice pt ca nu le mananc…si-mi pare cam rau asa fata de ele. In ultimele veri mi s-a intamplat deja de 3 ori sa cumpar cirese si pana la urma nu le-am mancat, asa ca in vara asta care tocmai a trecut nu am mai cumparat si a 4a oara, desi am fost tentat.
Ha ! Ha ! Mi-a amintit un comentariu recent al lui Elly la mine peblog, legat de o leapsa, ca am si o amintire mai neplacuta pt mine legata de aceeasi camasa cu cirese, pe care cred ca mi-o cumparase mama de fapt inainte sa am14 ani, poate cand aveam vreo 12 ani, insa pe care am refuzat sa o port vreo 2 ani dupa acea intamplare, (desi nu era vina ei, si camasa tot imi placea), si am purtat-o abia mai tarziu din nou cu placere, plus mi s-a potrivit asa la marime mai toata adolescenta, pt ca eu sunt oarecum asa mai longilin, si nu am acumulat vreo masa musculara deosebita cand eram adolescent, decat poate ca mi-a mai crescut nr de la pantofi si am crescut oarecum in inaltime, si desi aveam ceva muschi la umeri de la inot, insa in nici un caz nu erau asa de nivel de campion la stilul fluture, (de fapt chiar preferam spate, plus eu ma duceam la inot mai mult din alte motive decat sa devin campion, ca imi era ff clar ca efectiv nu aveam cum sa il depasesc vreoodata pe dl Mark Spitz, pt ca pur si simplu nu aveam conformatia d-lui Michael Phelps , care in acel an abia incepuse sa se antreneze si el la inot, la fel asa cam ca si mine, desi dansul avea numai vreo 7-8 ani, si deja promitea destul de multe, spre deosebire de mine, ci eu mai mult asa ca sa mai ies din casa si ca sa am si posibilitatea sa admir alti colegi mai talentati decat mine…zau, nu am fost niciodata ff competitiv plus chiar si pe la 17 ani cred ca ma sufla vantul !)
A fost cand iesisem odata de la antrenament de la bazin si mi-a luat cineva (din totala greseala) punga in care aveam blugii,si plecase cu ea,si a trebuit sa vin acasa imbacat cu acea camasa asa ca o fustita scotiana, zau, a fosr ceva total umilitor, desi de la distanta nu cred ca isi putea da seama prea multa lume daca eram baiat sau fata pe la 12 ani, plus asteptasem sa se lase seara inainte sa o iau catre casa, asa ca sa numerg pe strada in halul ala ziua in amiaza mare, si nu tin minte decat ca o doamna oarecum mai in varsta a trecut pe langa mines s-a uitat oarecum dezaprobator ! Zau, a doua zi, colegulchiar mi-a adus blugii inapoi,si si-a cerut 1000 de scuze, asa ca eu nu m-am suparat pe el, si desi nu masuparesemnici pe camasa cu cirese, nu ammai purtat-o vreo 2 ani dupa aia !
Esti atat de romantica! Ce frumos!
Îmi plac nespus cireşele de la urechile tale! ;) Sunt parfumate, savuroase, cu iz de amintiri dulci şi transmit atât de multe mesaje pozitive! Cireşele se împletesc cu tot ce e mai frumos, au darul să spună poveşti de viaţă, doar prin gustul lor inconfundabil! :)
Credeam ca e vorba despre mobila din lemn de cires :)
Si mie-mi plac ciresele , uneori le inghit cu tot cu sambure! :D
Îţi înţeleg preferinţa. O fi cireaşa ca samuraiul, dar nu-şi face seppuku… :)
Minunată esența de poveste amestecată cu cireșe.
Deci, după tine, doi poeți n-au ce căta împreună?! Hmmmm…mai vorbim noi! ;)
Ce frumos este proverbul! Nu ma intelege gresit, caci intregul articol este frumos, insa proverbul m-a cucerit total… Si cand te gandesti ca anul asta nu am mancat prea multe cirese, fiindca ni s-a uscat copacelul in gradina! Nici nu am cumparat, fiindca nu le am cu fructele… Dar stii cum e, atunci cand nu ai un anume lucru, poftesti. Cand il ai in casa, poate sa stea cu lunile, ca nu te atingi de el.
Cum am sărit fără să las o cireasă de mesaj? Cirese la urechi să ai şi bucurii inocente in suflet. Să găsesti plăcerea cireselor de mai …totdeauna…
Nu îmi place ! Prea romantic ! Buuuuuuuuuuuuuuuuu!
Da, ce nasol! Huooooo! :D