Cine zice, ăla este!

Astăzi (22 septembrie 2016)… vreau să scriu cateva articole pe blogurile mele, să fac ordine în apartament, să îl plimb pe Bruno pana il epuizez, să merg până la supermarket, să prepar ceva de mâncare, să termin de citit cartea începută, să bag niște rufe la spălat, să le împăturesc pe cele uscate, să… să facă cineva ziua mai lungă.

Mă gândesc… la faptul că undeva în lume, chiar în acest moment, cineva fumează și scrie pe blog despre verzi și uscate.

Sper…, probabil pentru că speranța moare ultima.

În casă…e cald. Atât de cald încât port șosete flaușate, blugi, tricou, bluză de trening și, dacă nu mi-ar fi teamă că râdeți de mine, m-aș înveli cu o pătură.

Pisicile mele…fac tot ce le stă în putere pentru a-mi atrage atenția: Ursula îmi dă deșteptarea mușcându-mă de obraz, Vrăbiuța miorlăie învăluită în călduri neînțelese, Pufina îmi încălzește picioarele degerate, iar Miți trece ca o furtună printre suratele ei, lovindu-le preventiv, pentru a se asigura că nu mă vor mai deranja.

Câinele meu…a publicat cele 10 legi, iar acum se odihnește pe tron, așa cum îi șade bine mărețului zeul al câinilor.

Prin Ploieşti… a răsărit un soare cu dinți. Știați că acum doi, pe vremea aceasta, era la fel de frig? Dacă nu mă credeți, verificați în jurnalul de femeie simplă.

Prin blogosferă…s-a descoperit dovada că extratereștrii există.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…cine zice, ăla este! Nu mai plănuiesc nimic, că oricum nu mă pot ține de promisiuni.

Un citat/proverb favorit…“Jumătatea mai săracă se chinuiește, iar cea mai bogată importă aceste chinuri prin televiziune și-i compătimește de departe.“ – citat din carte

O fotografie preferată…Ursula prestând activitatea ei preferată:

 

Jurnal de femeie simplă 96… Pe unde mi-am pierdut obișnuința de a scrie săptămânal în el?

“Speranța moare ultima” este o expresie profundă care reflectă esența umană de a persista și de a găsi lumină în cele mai întunecate momente ale vieții. Această frază simplă, dar puternică, exprimă încrederea în posibilitatea schimbării și în capacitatea noastră de a depăși adversitățile.

Viața este adesea un drum sinuos, plin de provocări și incertitudini. În fața obstacolelor și a eșecurilor, speranța este acea scânteie care ne menține voința și determinarea de a merge mai departe. Indiferent cât de întunecată ar părea calea, chiar și în mijlocul furtunii, speranța rămâne ultima noastră sursă de lumină.

Speranța nu este doar un simplu sentiment, ci o forță motrice care ne împinge să credem în posibilitatea unei schimbări favorabile. Este ca un far în noapte, ghidându-ne către o realitate mai bună. Atunci când totul pare pierdut și disperarea amenință să ne copleșească, speranța ne oferă puterea de a continua și de a lupta pentru un viitor mai bun.

Chiar și în mijlocul celor mai grele încercări, oamenii au demonstrat că, atunci când păstrează speranța, pot depăși cele mai mari obstacole. Speranța devine o forță rezilientă care ne ajută să transformăm adversitățile în oportunități și să înfruntăm provocările cu curaj.

În concluzie, “speranța moare ultima” reprezintă un imbold puternic de a persevera în ciuda tuturor dificultăților. Este o amintire că, în cele mai întunecate momente ale vieții noastre, ar trebui să găsim acea sursă interioară de lumină și să credem în posibilitatea unei schimbări pozitive. Speranța este motorul care ne împinge înainte și ne oferă puterea de a transforma visurile în realitate.