Nu există amintiri clare din acea perioadă, ci mai degrabă senzații întipărite amalgamat, din care cu greu pot fi separate numele de Mehmed, zgomotul andrelelor lovindu-se ritmic, în timp ce bentița albă pentru școală crește, rând după rând, informații despre Imperiul otoman, miros de mere, Imperiul bizantin, tăcerea blândă ce toarce printre cuvintele așternute de Vintilă Corbul în cartea ce pare uriașă copilului de zece ani. Căderea Constantinopolului.

Arhiepiscopul de Constantinopol a încercat să se dezarhiconstantinopolizeze, spunea ieri un cor de copii, spre amuzamentul Alexandrei. Am încercat și eu, în liniștea casei, atât în gând, cât și cu glas tare. Greu, prea greu, mai ales dacă o spun fără să am literele în față. Mă opresc, zâmbind nedumerită: cum de am ales să citesc o carte al cărui titlu probabil nici nu reușeam să îl pronunț bine, la numai zece ani? Sau memoria îmi joacă feste, ascunzând alte cărți, mai simple?

Trăiesc cu impresia că a fost prima carte citită. Oricum, este prima de care îmi amintesc, deși habar nu am cum aș fi putut ajunge până în clasa a patra fără să citesc. Nu am avut niciodată curiozitatea de a reciti Căderea Constantinopolului, pentru a înțelege ceva din ea. Înclin să cred că fiecare carte trebuie citită la timpul ei, în funcție de capacitatea de înțelegere a fiecăruia.

Vorbind despre Proiectul Semn SPRE carte, spuneam ”Putem face noi, oamenii, ceva pentru a-i ajuta, pentru a face ca literatura tipărită să ajungă la copiii săraci? Cu siguranță putem, dacă ne dorim… Mi-aș dori ca vestea să se răspândească și tot mai mulți oameni să adere la acest proiect.”

Acest lucru chiar se întâmplă. Bloggeri, nebloggeri, școli, tipografii, reviste, edituri, toți se implică și fac minuni. Dacă doriți să dați o mână de ajutor, găsiți informații despre mecanismul campaniei la Sonia. Aveți aici detalii, dacă doriți să aflați cine s-a implicat, câte și ce cărți au fost donate și trimise spre copiii care altfel probabil nu ar fi avut acces la ele. Acum se pot bucura de poveștile copilăriei, își pot lăsa imaginația să zboare alături de personaje ce îi învață să deosebească binele de rău, pot simți ce înseamnă puterea oamenilor uniți de o cauză nobilă.

PS: Sonia, copilul despre care spuneam că vrea să citească Aventurile lui Tom Sawyer este nepotul meu. Îți mulțumesc mult pentru intenție, dar cred că aș prefera să îi ofer eu cărțile de care are nevoie, ca ceea ce s-a donat și se va dona să meargă spre copiii care nu au mătuși implicate în proiect. :)