Chemarea naturii

Totul părea încremenit în acea curte. Aleea lungă şi îngustă, cu stânjenei frumos coloraţi pe ambele părţi, ducea spre casa veche, cu coloane albe, care susţineau acoperişul în două ape. Frunzele teilor bătrâni foşneau sub tălpi la fiecare pas. În aer se simţea un miros de muced, poate pentru că pe alee nu bătea soarele niciodată.

Mătuşa mamei mele mă aştepta mereu în faţa casei, zâmbind cu gura până la urechi, fericită că nepoata o vizitează, că nu a uitat-o. Era micuţă de înălţime şi grasă; atât de grasă, încât abia se mişca. Simţeam nevoia să o ajut, să o protejez, să fac ceva pentru ea. Aş putea începe prin a mătura curtea şi casa. Poate că ar trebui să curăţ şi florile, să dau găinilor de mâncare şi să repar uşa care duce spre beci.

Aştern un sărut uşor pe obrazul ridat al mătuşii, îi zâmbesc dulce şi întreb de Tatiana, prietena mea din Moreni. Mă schimb şi fug să o caut. Mi-a fost dor de ea. Uit de mătuşa şi de treburile la care mi-am promis că o voi ajuta. Ies din curte şi vecinul de peste drum mă strigă. Este bătrân, poate mai bătrân decât mătuşa. A fost profesor. Îmi umple mâinile de mere ionatane. Ştie că sunt preferatele mele. Îi mulţumesc cu un pupic dat în fugă şi plec în căutarea Tatianei.

O găsesc spălând rufe într-o copaie de tablă şi o conving repede să le mai lase la înmuiat. Ne ţinem de mâini şi ne plimbăm prin oras. Urcăm pe deal, adunăm flori şi vorbim. I-am cumpărat o rochiţă din banii mei de buzunar, dar trebuie să vină la mătuşa dacă o vrea. Şi trebuie să doarmă cu mine, dacă o convingem pe mama ei să îi dea voie. Muşcăm cu poftă din mere. Parcă toţi stupii din lume şi-au trimis albinele să ne urmărească.

Seara ne îmbrăcăm în cămăşuţe de noapte vaporoase, ne pieptănăm şi ne admirăm în faţa oglinzii. Tatiana este puţin mai înaltă decât mine şi are umerii foarte laţi. Părul ei negru luceşte. Îmi spune că îl spală cu apă de ploaie şi săpun de rufe cu aromă de pelin de mai, făcut în casă. Are o piele aspră şi bronzată, de om crescut în soare şi în vânt. Ni se văd sânii abia înmuguriţi.  O învăţ să se epileze pe picioare. Se miră şi îmi spune că sunt îndrăzneaţă. Dar îi place cum arată pielea după epilare.

Stingem lumina şi ascultăm muzică în surdină, lipite una de alta în patul rece. Prin geamul prăfuit se vede luna plină. Parcă ne urmăreşte în timp ce povestim despre băieţi, despre dorinţe ascunse şi despre micile necazuri de la şcoală. Nu avem astâmpăr. Ieşim în curte desculţe, în cămăşuţele noastre de noapte vaporoase. Pielea abia dată cu cremă se strânge înfiorată. Aşteptăm ceva, dar nu ştim ce. Suntem prea mici şi nevinovate. Probabil este chemarea naturii…