Cred că este pentru prima dată când rămân în urmă cu răspunsurile la comentarii, cu vizitele pe alte bloguri şi chiar cu un articol şi nu îmi pare rău. Pentru că în acest timp am regăsit Cheia. Cheia care deschide uşa spre natură, spre mult verde, spre apa curgătoare, spre liniste şi aer curat, spre întâlnirile între prieteni, spre râsete în jurul unui foc imens, spre bucuria totală de a dormi în cort, pe vârf de munte.

Da, am fost la Cheia de ieri după-amiază până astăzi la prânz, m-am relaxat, am adunat bălării, am vorbit mult şi am băut afinată. Sau am băut afinată şi am vorbit mult? :))

Vinovaţii sunt Bogdana şi Adrian, despre care vreau să vă povestesc mai pe larg într-un articol viitor. Ei au pus totul la cale, ei s-au ocupat de pregătiri, ei au făcut ca totul să iasă foarte frumos.

Am campat într-o poieniţă ascunsă(sunt egoistă şi nu vă spun locul exact :-P) şi am petrecut până la trei dimineaţa. Deşi au avut un grătar modern, preferatul a rămas cel făcut dintr-un disc “împrumutat” de la o discuitoare(maşină agricolă), cu trei picioare formate din ţevi metalice. Pe margine a stat carnea, iar în mijloc, unde s-a scurs grăsimea, am înecat ciupercuţe, roşii, ardei şi ceapă. Încă nu am poze, dar vor sosi curând.

Nouă adulţi şi un copil de 7 ani, muzică şi voie bună, carnea sfârâind pe grătar, puţin mai departe focul de tabără, în jurul căruia ne-am petrecut seara la poveşti. Ce poate fi mai plăcut pentru un weekend?

Ştiu, ideal ar fi să descriu natura în acest articol, dar nu am la mine cuvintele necesare, pentru că mi-au rămas adânc săpate în suflet şi nu vreau să le scot de acolo.

Mulţumesc Bobo. Mulţumesc, Ţeţe.