Cămara cu bunătăţi s-a cam golit, epuizată de gura tot mai flămândă, aşa că am încercat să fac o împrospătare. E greu să vezi cum musafirul îţi intră în casă tocmai când tu nu ai nimic bun cu care să îl tratezi. Îţi spui că data viitoare va fi mai bine, că vei avea ceva gustos pentru a impresiona şi a-l face să revină, însă acea “dată viitoare” este tot mai îndepărtată, pierdută într-o nebuloasă ce invocă întreaga mea atenţie.
Microbul banului câştigat din scris îmi alterează alimentele din cămara blogului, îmi face musafirii să strâmbe din nas, iar pe mine mă pune în imposibilitatea de a mai găsi undeva energia necesară omului cu blog, omului ce simte nevoia de a scrie şi a comunica. Izolată pe insula mea pustie, gustând parfumul dulce-amărui al nopţii de Sânziene, într-un ambient mirobolant, am simţit cum dorul unui anume joc mă sfâşie, cum umbre halucinante îmi dau târcoale rânjind.
Se va deschide cerul în această noapte. Ce va coborî de acolo, încă nu ştiu. Poate un nou fulger, menit să îmi clatine mândria şi încrederea, poate un răsărit de soare luminos, poate doar aburi fumurii. M-am gândit serios fix câteva secunde înainte de a-mi alege zece cuvinte la întâmplare, de prin postările prietenilor de pe facebook. Doar zece, pentru a nu fi acuzată de nimic în afară de furtul ideii.
Am simţit nevoia de a scrie şi am scris. Spune ceva acest articol? Prea puţine, după cum vedeţi. Sau poate că prea multe, dacă priviţi printre rânduri. Nu am blocat şi nu voi bloca nimănui accesul pe blogul meu. Asta sunt şi nu vreau să mă schimb. Nu în anumite privinţe. Dacă scriind pe blog reuşesc să acopăr duduitul pe care multele locomotive din capul meu îl fac fără-ncetare, serviţi vă rog o porţie din gândurile mele!
În fiecare cuvânt am pus o fărâmă din mine, iar în fiecare propoziție am lăsat o umbră din sufletul meu să danseze. Sper că, în ciuda cămării goale, veți găsi în aceste rânduri un festin pentru gândurile voastre. Poate că da, poate că nu, dar un blog nu este doar despre conținut, ci și despre călătoria pe care o parcurgem împreună, pe hărțile cuvintelor și pe drumurile inimii. Noaptea se așterne peste mine, iar tastatura devine un portal către lumea mea. Să vă simțiți ca acasă, așa cum și eu încerc să mă simt, în ciuda goliciunii cămării.
Vienela, draga mea, mereu servesc cu plăcere “o porţie din gândurile” tale. Dar nu-mi place că te simt cam supărată în ultima vreme şi e păcat!
Si eu am luat o portie de ganduri din camara blogului. Asa e un blog, e o camara virtuala… Lumea virtuala nu stiu cat se poate ingurgita de-adevaratelea. Acum, depinde si de musafiri.
Nu pot uita câteva intâmplari din nopţile de/cu sânziene, pe care le-am evocat, fără pricepere, in postări din 23-28 iunie ‘o13. SIGUR se va deschide cerul şi la ruga ta: ştie el când! Şi,mai ales, cu ce!
Exodul cititorilor spre alte zări, neumbrite de advertoriale, este o caracteristică general comună tuturor blogurilor. Din păcate, aşa sunt privite advertorialele, ca nişte pete pe cerul senin.