Uitasem că urmele dispar la orice adiere de vânt
Am colindat lumea în lung și în lat, i-am studiat fiece operă de artă și orice colț de natură sălbatică, încercând să înțeleg de ce ne-am născut și ce putem face pentru a lăsa urmașilor noștri pământul în stare bună. Am închis ochii și am plecat în cele mai interesante călătorii imaginate vreodată de om.
Am străbătut planeta de la un cerc la altul, de la sud la nord și-apoi am dat o roată pe la ecuator. Mergeam încet, târșâind picioarele, ca urma-mi să rămână imprimată în pământul cald. Fermecată de priveliști, uitasem că urmele dispar la orice adiere de vânt, la orice ploicică, la orice mișcare seismică.
Mă acopeream cu nori pufoși
Cercetam vechile biblioteci, atingeam în treacăt statui ridicate în cinstea celor ce s-au făcut remarcați, culegeam câte o floare rară și studiam chipuri de oameni senini sau împovărați de gânduri. Îmi prindeam raze de soare în păr și fulgi de zăpadă în loc de cercei, îmi făceam sandale din frunze răcoroase de ferigă și mă acopeream cu nori pufoși.
Ochii încercau să se deschidă, ca pentru a studia hărțile întinse pe masa de lucru. Nu i-am lăsat niciodată, de teamă că lumina care se strecura prin fereastră ar fi putut destrăma visul ce îl trăiam într-un secret absolut.
M-am învârtit în cerc în jurul Pământului, în jurul meu și-al gândurilor mele
Am urcat munți și am înotat mări, am străbătut câmpii și am rătăcit jungle, am călcat noroaie și am strivit petale, în căutarea acelui ceva fără nume și fără chip ce-ar fi putut schimba ordinea lumii. M-am învârtit în cerc în jurul Pământului, în jurul meu și-al gândurilor mele, căutând drumul către casă.
Urma de cerc dispărea de cum mă îndepărtam de ea. Unde și cum să regăsesc drumul? mă întrebam, ușor panicată. Apoi mi-am amintit că orice om este asemeni eroului mitologic ce își regăsea puterea și tăria doar pe pământul-mamă, în locul natal.
Să las o urmă pe pământ
În cerc
Încerc
Să mă învârt,
Să-mi legăn pletele în vânt,
Să las o urmă pe pământ.
Psi-lunelile sunt articole scrise pe o temă dată. Săptămâna aceasta am avut ca temă Urma de cerc, așa că am scris despre Cele mai interesante călătorii imaginate vreodată de om.
Dar nu ai aflat ca urma de cerc rece prin sufletul tau si oricat te-ai indeparta o duci cu tine? De aceea unoversul e rotund si noi facem parte din cercul acesta magic, in care straluceste focul viu al vietii si al mortii, pentru clipa de azi si pentru eternitate.
În cerc “area” moarte n-are!
Dar parcă mai bine realizează oamenii că puterea izvorăşte din locul natal, după ce se-nvârt puţin în cerc, în jurul lumii. Mi-ar plăcea ca şi eu să mă învârt …
ce păcat este că nu toţi ne amintim că locul rădăcinilor este cel care ne dă seva…
” In cerc încerc….” …asociere uimitoare aş zice, ca tot cuprinsul scrierii tale care lasă urma de cerc al frumosului in mine şi gânduri noi…de rumegat..
Si mai spui ca nu te pricepi la versuri! :)
Vienela…dar daca cercul e…patrat? atunci ce facem? :)))
Si ce bine ar fi de ne-am proteja mereu pamantul! Nu?
Frumos iar versurile din incheiere sunt impresionante!
Am încercuit şi eu urma de cerc şi tare mult mi-au plăcut versurile.
Lumea e un cerc
în toate felurile,
în toate sensurile…
În el/ea ni se învârtesc
cuvintele,
năzuinţele,
visele,
victoriile şi înfrângerile,
vieţile…
Şi după ce ai umblat pe întregul glob,
ţi-ai dat seama de nimicnicia noastră…
Nici nu trebuie să lăsăm urme pe unde trecem,
ci în inimile celor cu care ne-am intersectat.
Mergem în cerc pe urmele bunilor noştri…
Viata ca un … cerc! Pleci, lansat, dintr-un punct, dar oricat de mare i-ar fi raza, sfarsesti de unde ai plecat!
Cercul ca un fel de autocunoastere… Frumos. :)
vaaai… e un articol atat de frumos… Vienela, esti minunata. parca imi si vine sa plang, atat de tare m-a emotionat. Iti multumesc!
fie ca in-cerc-arile sa te poarte nu doar pe aripile mintii si sa cunosti cat mai multe, ca intorcandu-te la origini sa-i imbogatesti si pe altii :)
Aici sunt de acord și eu cu Javra.
Important e ce urme lăsăm noi în alții. Forma nu prea contează, ci profunzimea și sensul.
Eu nu prea sunt de acord cu Javra ca dupa ce ne-am plimbat pe intregul glob trebuie sa ne dam seama de nimicnicia noastra, ci mai degraba de umanitatea noastra comuna, care desigur poate contine si elemente de nimicnicie, dar si elemente constructive si/sau generatoare sau creative, fie chiar si fara utilitate practic concreta sau numai asa ca de tip de castele de nisip sau mai durabile, zau, si chiar si fara a lasa urme specifice in inima cuiva, e OK de lasat urme si in mintea cuiva, chiar daca e doar un vames sau a unui angajat de companie aeriana, de ex ar fi total ok sa ma tina pe mine minte unul drept pasagerul din scaunul 22 A care a stat cuminte si nu a deranjat pe nimeni ca atatia alti nesuferiti cu tot felul de cereri anoste de a fi bagati neaparat in seama, sau e OK si fara urme, ca doar nu o sa ma simt eu obligat acum sa colind tot globul din dorinta de a remarca ceva despre mine sau de a marca pe altii, si cred ca e total OK sa o fac si asa si fara a invata nimic deosebit daca nu se prinde nimic de mine in mod special, sau daca se intampla sa dorm in timpul unui voiaj indelungat in jurul pamantului sau sa stau uneori daca vreau si cu ochii intr-un ecran sa vad un film in timp ce sunt in avion sau pe vapor sau in balon in jurul acelui pamant si doar sa ma relaxez eu singur fara sa trebuiasca sa fac conversatie obligatorie cu vecinii mei de cuseta sau de scaun. Desigur ca eu am amintiri placute despre altii care au lasat urme in mintea mea, si chiar si in inima mea, dar vreau sa zic ca nu e obligatoriu, plus ca nu de aia calatoresc eu, pt a raspandi vreo urma sau pt a afla ceva despre mine personal, ci pt ca asa e programul pe care mi l-am stabilit eu sau pe care mi l-au stabilit altii, desigur, altii cu care eu am fost de acord, fie ca voiam eu din proprie initiativa fie ca m-au convins sa ma urc naibii in acel avion sau vapor sau balon…ca totusi eu pe jos sau cu masina sau motocicleta sau pe un cal sau o camila in jurul lumii nu prea cred ca am de gand sa merg….si nici daca-mi iau brevet de yachtsman, precis nu ma voi duce cu yachtul chiar in jurul lumii, ca doar nu am innebunit sa risc eu pericolele Oceanului Indian sau ale altor portiuni recunoscute ca fiind ff periculoase chiar si pt cei mai experti navigatori. Plus si cand esti cu yachtul, zau, esti atent mai mult la munca de a naviga decat sa stai sa inveti chestii despre tine insuti sau sa-i educi pe altii, cel mult asa sa furi meserie de la altii, sau sa lucrezi in echipa, si asta desigur ceva ff constructiv, si nicidecum ceva gen nimicnicie. Adica faptul ca omul e ff mic si slab in fata mamei Natura, asta e clar sau ar trebui sa fie clar pt toti inca de la inceput, cel putin de la instructjul de protectia muncii, daca nu si mai devreme, dar asta nu inseamna ca doar asta trebuie sa retinem sau sa concluzionam despre noi insine, plus e total OK sa ne bucuram si de un apus de soare sau sa observam un pescarus sau o coasta in departare, chiar si daca o fi nelocuita sau o fi cu canibali, zau, nu e neparat asa ca trebuie sa fi mereu atenti la noi insine sau la alti semeni, ca doar nu suntem psihoterapeuti psihodinamici plus supervisori educativi in exercitiul functiunii asa non-stop, cred ca asta ar fi deosebit de obositor !
Plus nu trebuie neparat sa fie in cerc, cred ca e total OK, ba chiar poate uneori preferabil, cel putin pt variatie daca nu neaparat in mod ergonomic utilitar, si in zig-zag !
Stiati ca formele de design observate pe diverse broderii sau alte decoratii alcatuite de om au variat intre curbe si in linii drepte in anumite perioade istorice curbele disparand aproape total si neutilizandu-se decat linii drepte, iar in altele curbele reaparand ? Chiar recent am citit un articol de arheologie si istorie de genul asta, numai ca nu mai tin minte exact in care si unde in decursul istoriei locuitorilor unui tinut, la inceput erau niste curbe, pe urma a devenit mai mult cu linii, pe urma au reaparut spiralele, si abia mai tarziu se foloseau si unele si altele, dar nu mai tin minte ce concluzie tragea autorul, sau ce voia sa spuna cu asta, dar o sa incerc sa caut si daca gasesc am sa revin.
Imi place ideea postarii si imi plac versurile de la final.
Inevitabil, ajungem sa tragem spre pamantul din care ne-am nascut.
Si te-ai descurcat perfect! Frumos spus!
În cerc ne învârtim în jurul nostru și încercăm să adunăm știința propriei cunoașteri.
În cerc, în noi vom găsi tot ce avem nevoie pentru a descoperi viața adevărată!
Nu rămâne decât urma de cerc, pornită din locul nașterii noastre și care se încheie, cel mai bine, tot în acel punct! Căci unde te poți simți mai bine ca acasă, acest ” acasă” în care ai văzut lumina prima dată! Acest acasă îți aduce tot suflu de care ai nevoie trecerii prin viață!
Mi-a plăcut articolul tău!