Cel mai frumos cadou de Moș Nicolae

Am avut ieri o zi uluitor de frumoasă, pe care nu o voi uita prea ușor. Încă de la prima oră mi s-a spus că am un cățel minunat, lucru pe care eu deja îl știam, dar care nu avea cum să mă lase rece. A urmat apoi o discuție foarte interesantă cu o doamnă care abia mă descoperise și care s-a arătat interesată de ceea ce scriu pe bloguri (în special pe Legendele florilor, căci una dintre poveștile de acolo i-a ieșit în cale și a impresionat-o). M-a întrebat de ce nu le public, de ce nu le trimit pe la edituri, să le văd tipărite și să se bucure mai multă lume de ele. Nu cred că ar avea căutare, iar publicarea pe banii proprii nu intră în obiectivele mele.

“Va inselati… sa butonezi Google nu este asa usor… sa cunosti un blogspot este si mai greu… accesul la un ziar, carte, revista este la indemana majoritatii de varsta a doua si a treia“. M-a uimit răspunsul, probabil pentru că nu privisem niciodată în acea direcție. I-am mulțumit și i-am promis că mă voi gândi la propunere. Imaginați-vă cum m-am simțit când doamna a încheiat spunând:

“Cu drag… va rog sa nu treceti cu vederea… avem nevoie de persoane ca dvs!! Va pup si va doresc sa va umpleti sufletul cu fericire pe care s-o impartiti sufletelor din lumea intreaga!!“

Adăugând la toate astea continuarea discuției dintre Sorana și Bruno, pe cerul zilei mele deja strălucea un soare orbitor:

“-Și eu te iubesc, Bruno!!! și nu pune la suflet tot ce îți mai zic paparudele alea de pisici co-locatare. Ești un băiețel minunat și familia ta (ok…ok…includem și paparudele “miau”) este fericita și norocoasa sa te aibe! Ii dam și lui mami (tau) credite de bun povestitor…dar nu prea multe căci dacă nu erai tu….nici mami (tau) nu avea ce povesti…

-Nu pun la suflet, ca m-am obisnuit deja cu felul lor de a ma “alinta”. Sa stii ca mami povestea despre patrupede si pe vremea cand nu ne avea. Uite aici dovada: Drama unui patruped.

–ok Bruno…ii crestem lui mami (tau) creditele…mai ales pentru curajul de a insufleti un “neînsuflețit” (și noi toți o facem doar ca ne lipsește curajul sa ne-o si asumam)“.

A urmat momentul în care mi-am amintit că am ghetuța potrivită pentru seara de 5 decembrie, când Moș Nicolae aduce daruri celor care au fost cuminți. Poza postată pe facebook mi-a adus o mulțime de like-uri și o apreciere care m-a uns pe suflet: “foarte originala ideea“.

Stimulată de atâtea laude, mi-am amintit că am cam abandonat scrisul în ultima perioadă, că există oameni care așteaptă ca eu să scriu și ei să citească. Am ales să povestesc despre Zeul Soare, Zâna Florilor, Bunicul Pământ și Spiridusa Apă, iar mai târziu despre draga mea Ursula, pisica tricoloră ce îmi face fiecare zi mai frumoasă. O surpriză de proportii mi-a încununat ziua: cineva dorește să îi trimită micuței mele un cadou.

Vă spun sincer că atâtea emoții într-o singură zi pot doborî chiar și un om insensibil. Pe mine m-au făcut să râd singură, să mă învârt prin casă, să strâng la piept animăluțele de care sunt înconjurată, să mă frământ în pat o oră și apoi să dorm zâmbind vreo nouă ore, aproape dublu față de cât dorm în mod normal. Dimineața de 6 decembrie a venit cu un ultim dar de Moș Nicolae de la cititorii mei:

“Okkk…. acum nu o sa te mai urască doar barbati-miu (ca In loc sa matur parul Zarrei de pe podele… iti citesc povestile)…. o sa te urască și Zarra & Company… ca în loc sa plec la munca (sa fac bani pentru biscuiti…biscuiti…biscuitiiiii)…. stau și îți citesc poveștile. Bineeeeeee….. bateria externa și cablu la purtator… am fugit… la biscuiti….“

Oameni buni, vă iubesc! Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături, pentru toate cuvintele cu care îmi încălziți inima, pentru că existați și faceti parte din viața mea! Voi sunteti cel mai frumos cadou pe care îl poate primi un blogger!