Iar și-a mutat soarele poziția pe cer, semn că suntem cu un pas mai aproape de toamnă și de final. Umbra copacului acoperă acum jumătate de curte. Florile tremură. Cât va mai trece până noi înșine vom deveni umbre? Își vor aminti că am trecut pe aici doar cei care ne-au inhalat parfumul, ne-au sorbit nectarul sau ne-au mângâiat cu privirea voalul subțire al rochițelor.
Pentru toți ceilalți, vom fi simple bălării ofilite, bune de nimic. Dar ei, cei care s-au înfruptat din dulceața noastră, oare ce vor spune când ceasul va suna de toamnă? Vor avea curajul de a recunoaște că au udat pernele cu lacrimi când ne-am întors petalele spre soare sau vor privi cu dispreț, exclamând “-Eh, niște bălării ca toate celelalte bălării!”?
In opinia mea, toate florile sunt frumoase, insa unele dintre ele iti atrag atentia din prima clipa si te prind in mrejele lor, parca dorind sa isi intipareasca pentru totdeauna frumusetea in ochii tai. Din aceasta categorie fac parte florile roz ciclam pe care le-am fotografiat de curand si despre care am vrut neaparat sa scriu macar cateva cuvinte pe blog, intru aducere aminte a altor timpuri.
Imi plac atat de mult, incat as vrea sa fac din aceasta poza un tablou pe care sa il agat undeva in casa, pe un perete. Ati observat si voi aspectul interesant, aproape ca o hartie, pe care il au petalele acestor floricele?
Mie imi aduc aminte de hartia pe care o foloseam in copilarie la orele de lucru manual. Ce fericita as fi fost pe atunci daca as fi stiut ca exista aceste flori roz ciclam. Cel mai probabil as fi incercat sa fac unele asemanatoare din hartia despre care aminteam putin mai devreme. Si inca nu este tarziu. Poate chiar voi face asta intr-o zi, daca voi avea timp in viitorul apropiat.