Nici în vis nu aș fi crezut vreodată că renunțarea la tema pe care o aveam pe blog încă din prima zi mă va face fericită. O iubeam, eram mândră de ea, de faptul că nu mai întâlnisem la nimeni în blogosferă una așa frumoasă. Era ea, UNICA, cea pe care toată lumea o asocia cu mine și cu blogul meu. Știam că din cauza ei îmi cade uneori blogul, că are ceva probleme, că ar trebui schimbată, dar nu puteam renunța la ea, așa cum nu poți renunța la copilul tău, chiar dacă (sau mai ales dacă) este bolnav.

Când am aflat că orice ar fi, într-un final va trebui să caut alta, am simțit un junghi în inimă. Chiar nu se poate face nimic pentru a o păstra? Repetam obsesiv, sperând că o minune îmi va aduce cuvintele pe care le așteptam. Nu au venit! Sosise vremea să îmi iau adio de la tema mea frumoasă și să caut alta. Cu inima stransă, am intrat pe linkul primit, sperând ca, printr-o întâmplare fericită, să găsesc ceva cu care să o înlocuiesc. Știam că așa ceva nu este posibil… Am apucat să mă uit la vreo trei teme, apoi am revenit pe blog, ca pentru a-mi lua adio de la ceea ce îmi plăcuse până atunci. Surpriză! Una dintre cele mai mari surprize, poate cea mai mare de până acum!

În timp ce eu bântuiam în căutarea unei teme, Cristi Juverdeanu îmi instalase TEMA. Mă uitam și nu îmi credeam ochilor! Era TEMA pe care o dorisem încă de la început, cea la care visasem zile întregi și la care renunțasem pentru că o mai văzusem la cineva în blogosferă. Era posibil să o primesc? O puteam păstra? Era a mea de acum? M-am purtat ca un copil surprins de un cadou nemeritat, prea frumos față de ceea ce așteptase!

Am TEMĂ nouă și o simt veche în același timp, pentru că pe ea am dorit-o la început. Sunt cu adevărat fericită! Nu i-aș putea mulțumi niciodată îndeajuns băiatului care mi-a făcut ziua atât de frumoasă!