Este cu doar un an mai mic decât mine. Din acest motiv, parcă nu îmi vine să spun că este nepotul meu. Sinceră să fiu, nici nu îmi vine să spun că e neam cu mine, deşi ne trece acelaşi  sânge prin vene. Dar nu ne putem alege familia în care să ne naştem, nu?

L-am văzut când aveam vreo patru sau şase ani, de un Crăciun, în casa unei mătuşi care lui îi era bunică. Tot ce îmi amintesc din acele zile încape în câteva rânduri: la intrare, un brad plin cu bomboane de ciocolată; o cămară îngheţată, unde stăteau cuminţi cârnaţii afumaţi; minunata ruladă cu mac făcută de tuşa; bătaia dintre nepot şi sora mea, din care el a ieşit cu capul spart.

L-am mai văzut la câteva luni după, vara. Am vrut să mergem la ştrand şi ne-au atacat nişte câini. Ne-au durut măselele şi am fost trataţi cu pălincă. Eram la poartă şi ne-a chemat mama să mâncăm spumă de zmeură. Nepotul se juca mult cu sora mea, în timp ce eu făceam pe dădaca cu nişte nepoţele abia născute.

Ultima dată l-am văzut când aveam 19 ani. El continua să se înţeleagă bine cu sora mea. Eu o sorbeam din ochi pe sora lui, care avea un păr uimitor de lung, blond şi ondulat. Într-o seară am fost toţi la discotecă. De acolo îmi amintesc doar treningul maro al unui băiat cu care nepoţii mei erau prieteni. Atât!

Ca în orice telenovelă de doi lei, ne-am regăsit după 23 de ani. Pe facebook. Cât am fost de fericită! Mă încânta şi mă înduioşa emoţia cu care nepotul îmi vorbea. Timp de o lună am vorbit foarte des. Mi-a cerut poze, a vrut să ştie totul despre mine, iar eu aveam impresia că ne înţelegem de minune. Într-o zi, îmi face o destăinuire:

“-Ştii, eu cu sora ta nu prea simt nevoia să vorbesc. Niciodată nu m-am simţit apropiat de ea. Mă lăsa rece!”

M-am simţit cam prost, ştiind că eu nu l-am simţit niciodată prea apropiat de mine. I-am amintit că el se înţelegea bine cu sora mea, dar el insista, chiar şi după ce mi-a văzut pozele. Nu avea cum să ne confunde, pentru că nu semăn deloc cu sora mea. Depănam amintiri cu el şi la un moment dat îmi spune:

“-Doamne, Vienela, ce sâni aveai când erai domnişoară!”

Am înlemnit. Singura perioadă în care sânii mei au stat bine într-o cupă A (fără bureţi) a fost după ce l-am născut pe Ionuţ, dar asta s-a întâmplat mai târziu, când deja pierdusem legătura cu nepotul. Nu i-aş fi putut răpi surorii mele acest moment de glorie, ştiind că abia se descurcă folosind cupa D, aşa că mi-am redirecţionat nepotul spre ea.

Am o singură nelămurire: acum mă evită pentru că îi este jenă de confuzia făcută sau pentru că nu am sânii mari? :))