Locuiesc de cinci ani in Scotia si inca am probleme cu mancarea. Cu anumite mancaruri nu ma pot acomoda, altele parca nu au gustul de acasa, iar cele romanesti, pe care le gasesc la un magazin polonez din zona, au niste preturi care te aduc rapid la un pas de stop cardiac. In primii ani ajunsesem sa nu mai mananc aproape nimic de scarba ca mancarea care ma asteptam sa fie sarata era de fapt dulce si din cauza ca painea pe care o gasesc aici (cu mici exceptii) are, la fel, mai mult zahar decat sare.
Apoi mi-am impus sa mananc, sa gatesc mai mult dupa gustul meu, sa mananc in oras numai acolo unde deja stiam ca mancarea este pe gustul meu de romanca. Schimbarea s-a vazut imediat. M-am ingrasat 10 kg in doar cateva luni. E adevarat, la asta a contribuit si faptul ca am scapat de stresul si de munca foarte grea de la fabrica de paine unde am lucrat doi ani si ceva.
Dar de fapt nu asta voiam sa consemnez pe blog pentru aducere aminte, ci faptul ca mi-am dat seama zilele trecute de un lucru cat se poate de important pentru mine: cel mai mult, dintre toate alimentele si mancarurile romanesti, mie imi lipsesc produsele de patiserie. De-a lungul vremii am tot incercat diversi biscuiti, diverse prajituri, dar nimic nu mi-a placut, iar atitudinea mea fata de toate astea i-a facut pe cei din jur sa spuna despre mine ca sunt exagerat de pretentioasa.
Acum cateva zile, cineva povestea pe fb ceva despre niste covrigi. L-am innebunit pe Mihai cu pofta mea, asa ca a mers la lidl si mi-a cumparat doi covrigi germani, cu sare multa. Buni, nimic de reprosat. Mai mancasem in trecut. Dar imediat mi-am dat seama ca as fi vrut si altele, care nu exista aici, desi au anumite produse asemanatoare.
I-am spus sotului ca, odata ajunsa la Ploiesti, voi lua orasul la pas si ma voi opri la absolut fiecare patiserie (am cateva preferate) pentru a cumpara si manca pateuri cu branza, covrigi si strudele cu mere. Asta este ce imi lipseste cel mai tare in Scotia si sunt prea puturoasa ca sa incerc sa imi fac singura, in casa. Cred totusi ca va trebui sa imi iau inima in dinti si sa trec la treaba, caci nu se stie cand voi reusi eu sa ajung pe la Ploiesti.
