Au trecut vremurile în care copiii dormeau în pat cu părinţii până la vârste înaintate sau aveau dormitorul lor, dar mobilat cu gândul ca atunci când vor fi mari, să nu mai schimbe nimic. Ne dorim să le oferim copiilor noştri tot ce este mai bun şi mă gandesc mereu că primul pas pe care îl putem face este să cumpărăm mobilier pentru copii, ca ei să simtă cu adevărat că acolo le este locul, că aceea este camera lor şi sunt răspunzători de ea.
Îmi amintesc de copilăria mea şi mă întreb de ce părinţilor mei nu le-a trecut prin cap să îmi mobileze camera în aşa fel încât să nu simt că locuiesc într-un muzeu, ci într-o încăpere veselă, luminoasă, odaia mea personală, pe care să o aranjez după bunul plac. Ţin minte că mobilierul era închis la culoare, masiv şi plin de bibelouri, deşi mie nu mi-au plăcut niciodată bibelourile, cu mici excepţii. Îmi lipsea intimitatea dată de lucrurile pe care le îndrăgeşti, de care te ataşezi şi pe care le îngrijeşti cu drag.
Începând din primele zile de viaţă, când am dormit într-o valiză imensă, pentru că nu aveam pătuţul meu, continuând cu lunile în care am dormit alături de părinţi, făcându-le viaţa un iad (cum poţi dormi, ştiind că în somn te-ai putea urca peste copil, să îl striveşti?) şi terminând cu anii în care nu am avut un scaun comod la birou sau un dulap numai al meu, în care să îmi ţin lucruşoarele personale, toată copilăria am trăit-o în camere prea serioase, proiectate pentru adulţi.
Bine-nţeles că primul lucru pe care l-am făcut atunci când, la rândul meu, am devenit părinte, a fost să îi mobilez camera copilului potrivit cu vârsta lui. Acest gest a avut două mari avantaje. Copilul s-a simţit mereu în camera lui protejat, ascuns într-o intimitate absolut necesară şi a învăţat de mic să îşi protejeze fiecare lucru pe care îl avea, ştiind că este numai al lui. I-am cumpărat pătuţul lui, dulăpiorul lui, lampa lui de veghe, ba chiar şi o diagramă de creştere, care îl stimula să mănânce sănătos şi să doarmă mult.
Dragi părinţi, nu uitaţi că micuţii voştri au nevoie să se simtă bine în camerele lor, să aibă puţină intimitate, să ştie că au obiectele lor personale, mobilierul lor şi că trebuie să le îngrijească cu drag. Nu vă zgârciţi, nu alegeţi să le încărcaţi inutil camera cu lucruri nepotrivite vârstei lor, ci oferiţi-le, pe rând, cele potrivite vârstei lor. Vă vor mulţumi mai târziu pentru frumoasă copilărie pe care le-aţi oferit-o!
La multi ani, dragalaso! Sanatate iti doresc si multe realizari! Sa ti se indeplineasca dorintele in 2014 si in fiecare an ce va urma!
Uau! Asa ar fi trebuit sa incep! :) Am crezut ca am nimenrit in alta casuta! E foarte frumos aici!
Sunt state in care parintii sunt obligati sa asigure pentru copiii o camera separata de a lor si mobilata adecvat, altfel riscand sa le fie luati copiii de cei de la asistenta sociala. Eh, exista nuante, dar pe scurt cam asa este.
Din fericire, am avut mereu “camera mea”, incepand din adolescenta – pana atunci am impartit-o cu surioara mai mica. :)
Am uitat sa scriu ce mobilier aleg! Ups!
In camerele pentru copiii imi place mobilerul in culori foarte deschise, cu multe despartituri usor accesibile si de preferinta sa fie colturile… rotunjite si, cand e posibil, sa fie “captusite” cu ceva material pe margini. Imi plac paturile simple, la care parintii sa aiba acces usor si repede, scaunele rotunjite si… mult altele. Daca mobilierul ar avea forme diverse, precum masina = pat, dulap sub forma de turn sau cetate, scaun sub forma vreunui animalut din plus… Visez, no! :)
Toate bune!
Exact asta au facut parintii mei si pentru asta le multumesc din inima.
Ei uite fix de aia n-ai crescut tu mare, frumoasă și deșteaptă fiindcă nu ai avut mobilier adecvat, asortat cu covorul și cu draperia și eventual schimbat din doi în doi ani funcție de fițele și trendul modei ! Al meu nu dă doi bani pe ce „lemne” are prin cameră atâta timp cât nu-i scârțâie patul, are un birou și suficiente rafturi în bibliotecă. Că i-am spus mai deunăzi : „Hai, măi cârnatule, să-ți iei și tu niște tablouri ceva, să atârni pe pereți…” ; „Ca ce chestie ?” mi-a răspuns. No, poate unde că-i băiat sau poate fiindcă-mi seamănă că și pentru mine casa e cam tot un fel de loc în care să te-adăpostești de ploaie sau de frig. În rest suntem oamenii cerului liber, al țărmului de mare și-al pădurii.
Sincer cred că ar trebui întrebaţi copiii. Dar deoarece cei ce plătesc sunt părinţii reclamele se adresează tot lor! :(
La multi ani, Diana!
Da, s-a nimerit sa ajungi la mine tocmai cand am schimbat tema. Sunt tare fericita. Si, pentru a face o legatura intre ea si articol, iti spun ca asa mi-ar fi placut sa arate camera mea. Colorata, vesela, plina de viata! :)))
La noi va mai dura pana cand legile vor fi destul de bune pentru a proteja mama si copil cu adevarat.
Bianca, ma bucur pentru tine! :)
:)))) Dan, m-ai facut sa rad… Stii ca aveam o chestie de lemn intre pat si perete cu niste modele atat de ciudate, ca aveam impresia ca sunt capete de oameni rai si ma tot speriam? :))))
Imi place mult ultima ta propozitie! Felicitari pentru tot!
Radu, mare dreptate ai! Ei stiu cel mai bine ce isi doresc. :)
E nevoie de destul de putin mobilier si de imaginatie pentru a amenja camera copiilor. Pe adulti si pe copii, camera, casa in care locuiesc ii stimuleaza in tot ce fac. Tind sa cred ca mobilerul masiv in camera copiilor le estompeaza personalitatea. Se simt dominati, apasati. Pe cand o camera vesela, in care au contribuit chiar ei cu elemente de decor ii face sa se simta intr-un mediu prietenos si le dezvolta creativitatea. In plus, fiecare avem radacinile in copilarie iar centrul universului ei este casa in care locuiesc in primii ani din viata.
Apasata, acesta este cuvantul! Asa ma simteam uneori in camera mea.
Daca toti parintii ar intelege cat este de important sa implice si copilul in activitatile de decorare a camerei, ce bine ar fi…
Asa e acum, dar noi am crescut destul de altfel. Culmea e ca n-am crescut rau deloc. Ca oameni buni vreau sa spun… :)