Încă nu ne-am decis ce facem pe 1 Mai, dar gândul meu se întoarce obsesiv către munte. Dacă aveți și alte sugestii (cu buget restrâns), soțul meu le primește cu MARE plăcere.
Așa suna postarea de acum câteva zile. Pe facebook oamenii comunică mai bine și mai repede decât pe bloguri, însă asta nu mă împiedică să postez și aici, în speranța că voi primi un răspuns mulțumitor. Parcă în nici un an nu am fost așa indeciși. Am vrea și să lenevim, să ne odihnim, am vrea și să ne distrăm, am vrea… nici noi nu știm ce. Pe mine orice plimbare la munte mă relaxează și mă încarcă de energie. pe soțul meu aproape că îl secătuiește de puteri, cu toate că este mult mai în formă decât mine. Probabil “e de la creier”, după cum spunea mama mea. Nu îi place să umble aiurea pe poteci de munte in zilele de sărbătoare și acest lucru îl face probabil să se simtă obosit și agitat.
La neamuri nu mergem, cu toate că m-a distrat ideea sugerată de prieteni, cum că așa am face economie la mâncare, la băutură, la gaze, lumină, apă etc. La pescuit nu ne place și oricum nu avem sculele necesare. Drumul până la mare este prea lung și obositor, mai ales că nu avem mașină. Îmi displace ideea de a merge la un grătar. Pentru soțul meu ar fi probabil varianta ideală, însă căutăm ceva care să ne mulțumească pe amândoi. Așadar, ce facem pe 1 Mai? Unde este acel loc în care să meargă un bărbat, o femeie și un câine, acel loc care să îi bucure pe toți în egală măsură?
Aţi putea merge la munte fără să umblaţi “aiurea pe poteci”. V-aţi putea opri într-un loc frumos, unde să faceţi un grătar. 🙂
Asa am impaca si capra, si varza, nu? :))) Nu-i rea ideea, mai ales daca va fi dispussa care el toate cele necesare gratarului, ca e greu fara masina. :p