Fluturi multicolori zburau în jurul lor, formând trasee curcubeu ce se intersectau, se reuneau, se complementau, într-un vârtej ce făcea din dragostea de început un carusel de senzații, un amalgam de dorințe, un moment infinit în marea de clipe efemere. Când a grăit Eva către Adam, cerul s-a cutremurat, scăldat în lacrimile întrezăritei fericiri umane, pământul s-a înmuiat sub înflăcărata declarație de dragoste a femeii către bărbat, iar oamenii au simțit cum un nod le-a sugrumat răsuflarea.

Să fie dorința de a simți la fel? Să fie nevoia de a împărtăși cu ceilalți simțămintele ce au ridicat fluturii în zbor învârtejit? Sau să fie doar sfânta invidie a omului față de om? De unde acel nod în gâtul tuturor?

Palme împreunate a rugă, măști cu sprâncene ridicate a mirare, gunoi răsturnat pe prag, cuib devastat de prădători flămânzi, zumzet trecând din gură-n gură. Colaps. Fluturi multicolori continuă să zboare, însă acum poartă cu ei săbii ce taie în carne vie; clipirile de gene au uitat jocul seducției, devenind lame ce rănesc inima frântă; nemărginirea s-a tot îngustat, până când a ajuns să fie un punct, un punct pus pe i-ul imaginar al unei iubiri irosite.

Ce este iubirea, și cât durează? Ce este pasiunea, și când se răcește? Ce este respectul, și când se pierde? Ce este sfârșitul, și când se ivește?