Ce culoare are dragostea? Iată o întrebare la care unii ar putea răspunde simplu, după clișee, ”roz”; alții, cum a făcut Rudolph, ar vorbi despre diverse nuanțe de albastru, despre nori albi ce se risipesc în zare, în funcție de etapele străbătute de îndrăgostiți, iar o parte probabil ar învârti un deget la tâmplă și ar răspunde cu o altă întrebare: ”ce culoare are vântul?”, ”ce miros are ura?”, ”ce gust are victoria?”.
Nu voi vorbi despre cum simt alții dragostea, căci ar trebui să fac tabele, statistici seci, irelevante, pe categorii de vârstă, de educație, de zone geografice, de moșteniri genetice sau cine știe după ce alte criterii. Unii iubesc vulcanic, pasional, cu întreaga lor ființă, și probabil văd dragostea în culoarea vântului turbat. Alții sunt reținuți din fire, nu își exteriorizează sentimentele, ba chiar rămân calmi și în sinea lor, apreciind iubirile blânde, cuminți, în care totul se desfășoară plat(onic).
Spunea Rudolph, într-un comentariu la Vladen, că vârsta mea emoțională, conform aprecierii lui si bazat pe scara de referință România, ar fi de 32 de ani, iar un test ce mi-a ieșit aseară în cale a dedus, pe baza răspunsurilor mele, că vârsta mea psihologică ar fi de 35 de ani. În sinea mea, simt că Rudolph a avut dreptate când a spus că aș avea 20 de ani, conform scării de referință UE. Temperamentul meu vulcanic mă face să nu pot depăși această vârstă uneori.
De când mă știu, începuturile dragostei au adus cu ele mii de steluțe multicolore ce zburdau libere pe un cer negru, temător. Cu cât cerul se însenina mai tare, cu atât se apropiau steluțele între ele, formând o potecuță curcubeu, ce așeza diverse stări pe culori distincte. Urcată în vârful zării, dragostea își urmează drumul, părând că s-a așezat în matcă. În acele clipe, eterul capătă culoarea peruzelei, un verde-albastru ce își schimbă nuanțele în funcție de poziția soarelui din suflet.
Ferească sfinții să se înnoreze, că atunci eterul își schimbă culorile pe loc, trecând de la peruzea la gri vinețiu, cu viteza luminii. Lava ce mocnește în mine urcă rapid spre suprafață, topește totul în cale, se schimbă din roșu-portocaliu în negru teribil, asemănător forței Coriolis și are, de cele mai multe ori, același impact, același efect. Trece repede, e drept, însă lasă uneori urme profunde, căci puțini sunt cei capabili să ia dragostea așa cum vine, cu suișuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu clipe senine și clipe vijelioase. Nu toți bărbații știu ce să facă atunci când au alături o femeie puternică, asta e clar, așa că unii fug speriați din paradis.
Am cunoscut dragostea, am colorat-o în toate nuanțele posibile și imposibile, am gustat-o picătură cu picătură, i-am simțit mirosul puternic, afrodisiac, profund, și am încercat să o întrețin vie cât mai mult timp. Când nu s-a mai putut, când am simțit că eforturile erau peste puterile mele, am transformat-o într-o caldă prietenie, care dăinuie nestingherită alături de iubirea pe care acum o port omului ce mută munții din loc pentru mine.
Am găsit astăzi pe facebook un citat ce se potrivește mănușă spuselor mele: ”Numai sufletele vulgare îşi batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simţ sădesc flori pe morminte”. Octavian Goga
Pentru voi, ce culoare are dragostea? Liber la comentarii, liber la preluat leapșa. :D
:)) cam aşa mă simt şi eu, iubesc cu o intensitate de nedescris, mai apoi dacă totul se întunecă încep să arunc grindină … dar e doar o chestiune de moment. Nu intotdeauna am reusit sa pastrez relatii calduroase de prietenie dupa furtuna, dar ceea ce pot spune cu siguranta este ca iubesc asa cum trebuie, fara resturi sau regrete!
E ceva sa iubesti ca la 20 de ani.
Mi-a placut atat de mult finalul. Un citat extraordinar.
Se spune ca rosul e culoarea pasiunii, galben culoarea geloziei, albul iubirea pura…
Imi place cum ai descris, cum te-ai descris.
Pentru mine, dragostea are culoare a doua fulgere care se ciocnesc la impactul cu pamantul. Cand s-a consumat incalec o noua furtuna si caut alt fulger – dar astfel de culori isi pierd stralucirea greu. :)
Intotdeauna am sadit… flori pe morminte.
Imi place subiectul..iar citatul de la final e genial. Cred ca pe ala o sa il preiau. Cat despre tine si dragostele tale…constat cat de mult ne asemanam si la asta: in transformarea relatiilor trecute in prietenie.
Nu as putea vorbi doar de o singura culoare, prima ar fi culoarea rosie cand dragostea e pe culmi ridicata de fluturi!
Am trait dragostea in diferite ipostaze, niciodata la fel. Acum, dragostea nu mai are culoare, nici gust, nici miros. Dragostea mea e lumina.
Câmpie verde împestrițată cu flori de toate culorile. Cer senin, aer răcoros și parfumat, soare blând. :)
Aş fi vrut să preiau eu citatul final, dar văd că trebuie să stau la coadă! Deh, dacă mă trezesc târziu… :)
Un articol ff frumos pt acea leapsa chiar banala, insa pe care m-am ambitionat sa o creez atunci cand amcitit ca un alt blogger,Mugur, insista ca trebuie sa pastram conventia cum ca dragostea e rosie, gelozia galbena, etc, de parca am fi la vremea ultimului conflic legat de Crimeea, nu acesta contemporan, si de parca nici nu ar exista harti care pun RP Chineza (plus cultura ei) si codurile ei de referinta in centrul planiglobului, pt ca desigur ca acele conventii coloristice depind si de cultura timpului si locului unde ne aflam sau pe care ne-o alegem drept referinta, cade ex rosul ptchinezi nu inseamna dragoste, ci insemana prosperitate financiara, de exemplu, sau chiar si pe la inc sec 20 in destule locuri, desi nu in RP Chineza, se recomanda culoarea roz pt baieti si bleu pt fete, deoarece bleu era vazut ca o culoare asa mai diafana pe cand rozul era ceva care era considerat mai puternic, plus de fapt desigur toata chestia cu hainute colorate pt bebelusi e o moda relativ recenta in UE oricum, pt ca inainte lumea prefera alb sau asa oricum o nuanta care sa reziste la spalat de n-spe ori fara masina de spalat, (ca desigur ca depinde si de tehnica textilelor si a colorarii lor).
Doar ca doresc sa dau Disclaimer ca NU am zis nimicre varsta emotionala sau varsta psihologica, si am incercat sa explic si pe blogul lui Vladen asta, ci era vorba de o varsta mai degraba culturala, (cf unorscari absolut total speculative si fara vreo validitate total subiective), plus care nici nu se refereau la persoana respectiva, ci mai degraba la temele adresate asa pe blog si stilul lor de adresare din punct de vedere cultural, (nu literar propriu-zis), totul desigur cf unei ff vagi culturi care imi apartine mai mult asa numai mie, ca cititor de diverse bloguri !
Insa daca doreste cineva sa se distreze si cu teste de personalitate bazate pe culori, iata o varianat modificata distractiva a unui test real psihologic mai vechi, (care nici ala nu e valid in mod riguros, si nici nu este de fapt utilizat in mod curent in zilele noastre), pe care, insa, ha ! ha ! l-am facut si eu chiar acuma, si avand 2 etape,am fost serios la prima, si neserios la a 2a, si totusi mi-a iesit asa cum si sunt ! Deci pot sa zic ca m-am distrat ! Pt ca desigur ca eu, (nu stiu despre altii), ma simt mai bine cand pana si computerul e de acord cu mine, in legatura cu propria mea opinie despre mine insumi, si nu ma cotrazice in nici un fel !
P.S. Inca o data, si testul ala ff complicat, insa ff misto,pe care l-am mai postat si Kadia odata, si cred ca l-ai prezentat sau facut si tu, dar poate doresc si altii, ca e chiar ff greu plus interesant, despre cat de bine puteam distinge diverse nuante de culori,
Eu aş zice că ar trebui să fie albul culoarea dragostei…nu ştiu, poate mă las influenţată de albul rochiei de mireasă, de porumbeii eliberaţi de miri la ieşirea din biserică sau pur şi simplu pentru că dragostea de început e pură ..şi ce culoare ar fi mai potrivită dacă nu albul?
Dragostea e roşie, întotdeauna roşie. E foc în sânge, sau sânge aprins, demenţă, dăruire şi… rapacitate. Şi, dacă găseşti omul potrivit, anii nu o sting. Mocneşte undeva, în adâncul fiinţei tale, şi vâlvătăile i se mai înalţă când şi când, la fel de roşii ca la 16 ani.
Văd că n-a fost acceptat comentariul meu. O fi în spam?
Nu, nu e nici la spam… :(