Se îndreaptă spre mine zâmbind larg. Face pași mari, tropăind pe peronul gării cu bocancii lui crem, iar părul blond-șaten îi flutură în vânt. Parcă ar fi un actor din filmele de altădată, îmi spun în gând. Dau mâna cu el și îl simt cald, și bun, și cu sex-appeal. Pantalonul bleu, mulat pe picior, îi scoate în evidență corpul frumos, de mascul tânăr. Mă văd nevoită să ridic mult capul pentru a-l privi în ochi. E înalt și frumos și o știe. I se simte mândria în fiecare gest, în fiecare privire, în glasul cu inflexiuni ce îmi fac pielea să tresalte.
Mă ține în continuare de mână. Mă poartă spre trenul ce pufăie nerăbdător. Urcăm. Pentru mine începe un al cincilea anotimp. Fără să știu, în timp ce savurez fiecare zâmbet, cuvânt sau dezmierdare a degetelor date cu ojă albă, sidefată, adun amintiri ce îmi vor fi mai dragi decât mi-a fost el. Prea puțin romantism este între noi. Romantismul se află doar în mintea mea, chiar și atunci când stăm la masa slinoasă a barului Alpin, acolo unde toți văd că îi place tăria și că toarnă pe gât pahar după pahar. Eu văd doar cum se încordează muschii brațului și cum el devine tot mai deschis, mai sincer, mai haios.
Ne vedem în fiecare weekend. Suntem tot mai apropiați. Urcăm împreună munții. Îi admir puterea și curajul. Țip când îl văd coborând în coardă pereții stâncoși. Mă las îmbrățișată când se întoarce gâfâind. Sunt fericită știind că, dintre toate fetele, el m-a ales pe mine. El, atât de frumos, atât de mândru, atât de tandru! Când simte că nu mai pot urca, îmi prinde mâna și mă ajută. Refugiul alpiniștilor ne primește de fiecare dată la fel, sărăcăcios și rece, dar ospitalier chiar și cu cei străini de această ramură sportivă.
Mergem în vizită la ai lui, undeva lângă Câmpina. Acum înțeleg. Un om crescut în satul de pe dealuri nu poate fi decât puternic. Un om crescut de asemenea părinți nu poate fi decât frumos. Așezați în jurul focului, bem vin roșu, mâncăm brânză învelită în mămăligă și cântăm încetișor în noapte. Mă acoperă cu geaca lui modernă, scurtă, ce îi lasă șoldurile la vedere. Geaca miroase “a el”. Ajunsă acasă, las bluza pe un scaun. Așa simt că îl am lângă mine până sâmbătă, când ne vom întâlni iar în trenul ce duce la Bușteni.
Trecut-au ani și ani de-atunci…
Revin în satul de pe dealuri, de această dată cu treburi. Cineva mă oprește cu un strigăt de mirare: Vienela!!! Privesc și eu, tot mirată. Cine să fie acest bărbat banal, cu fesul negru tras peste ochi, cu haină de navetist, puțin mai înalt decât mine, palid ca moartea? Abia când zâmbește îl recunosc. Cu greu și cu mare uimire. Ce am văzut eu la acest bărbat? Ce s-a întâmplat cu el? Îl prind de mână, și mâna lui e rece. Îi ating obrazul nebărbierit; e aspru. Dar ochii, ochii au căldura de altădată, deși sunt parcă umbriți de tristețe. Sau e tot romantismul din mintea mea?
Amintiri.. ce ne incalzesc zilele, sau dimpotriva cad peste noi ca un dus rece…! :)
Da, cea de acum a fost ca un dus rece. Ori mi s-au mai cizelat gusturile, ori tipul chiar s-a schimbat mult. :)))
intalnirile astea mai bine nu mai au loc… darama pana si trecutul…
Intr-adevar, risipesc vraja in care sunt, de obicei, invaluite amintirile frumoase.
trist……rascolitor…..dar scrii atat de frumos!
Cu toţii îmbătrânim şi ne urâţim, ne banalizăm.
Dacă ai fi îmbătrânit lângă el, în bună înţelegere, nu ţi-ai fi dat seama, ţi s-ar fi părut acelaşi. Sigur, te-ai fi uitat cu nostalgie la pozele unui EL mai tânăr. Dar cel de lângă tine ar fi fost cel real, ai fi văzut la el ceea ce ai văzut întotdeauna, ceva mai presus de frumuseţea unui trup tânăr şi viguros.
Dar, fiindcă scrii frumos, ai preschimbat un adevăr banal într-o poveste răscolitoare. Cred că, de obicei, mult mai mult decât povestea contează modul în care e spusă. :)
Povestea, recitita in acea dimineata, mi-a rascolit iar amintirile, iar mesajul tau m-a ajutat sa trec usor peste nostalgia care ma invaluise si sa imi dau seama ca nici Mihai nu mai arata ca acum zece ani. Cu toate astea, pentru mine e acelasi, ca in prima zi. :)
Iti multumesc pentru apreciere!
Tu ai asemea dezamagiri? Dar eu? Uneori sunt mandra,alteori invidioasa,alteori trista…Frumos scrii!