Ce am făcut cu primii bani câştigaţi? Întrebarea pusă de Simona mi-a trezit atâtea amintiri… Se făcea că într-o vară, pe când aveam vreo 16 ani, 6 luni și restul zile, mi-a venit ideea de a lucra la ICIL, fabrica de lapte a Ploieștiului, situată destul de aproape de casa mea. Habar nu aveam ce înseamnă o fabrică, dar aveam pile. Directorul era vărul mamei mele, așa că angajarea sezonieră s-a făcut rapid, mama a semnat ca eu să pot lucra și schimbul trei, iar eu mi-am luat în primire halatul alb, lăbărțat, mi-am pus -cam strâmb- în cap o bonetă apretată, din tifon, și am intrat curajoasă în secția de înghețată.

Zgomotul m-a asurzit (aș vrea să spun, poetic, ”pentru o clipă”, dar adevărul este că am fost surdă vreo două săptămâni), frigul m-a pătruns până la oase, de tremuram în plină vară ca iarna în Alaska, apa mi-a intrat rapid în cizmele de cauciuc, iar șefa secției a țipat la mine după primele câteva minute petrecute acolo. Mi se părea că trăiesc un coșmar. Ce dracu căutam eu în balamucul ăla?

Prima jumătate de zi, petrecută la schimbul doi, a trecut extrem de ușor. Aveam de aranjat tortulețele de înghețată. Asta însemna că puneam peste primul strat de înghețată abia venită de la camera frigorifică un blat pufos, apoi gem, din nou înghețată. Când se întorceau iar tăvile de la congelator, puneam frișca și o ”pieptănam” cu un soi de furculiță, pentru a-i lăsa niște dâre ”ornamentale”.

A doua jumătate de zi a fost infernală. S-a stricat ceva la banda care plimba sticlele de lapte (vă amintiți acele sticle cu gura largă?) și toți angajații care nu erau indispensabili au fost duși în secția de îmbuteliere a laptelui. Treaba mea era să aduc dintr-o magazie navetele de fier, ruginite, pline cu sticle goale, apoi să așez rapid sticlele pe banda care fugea ca nebuna. Sus, jos, sus, jos, navete goale cărate la magazie, navete pline aduse în secție, sus, jos, sus, jos… Uite așa își mențineau femeile silueta cândva, fără să aibă nevoie de săli de fițe forță.

În acea noapte, întoarsă acasă, am avut coșmar după coșmar. Am visat milioane de sticle goale, am simțit rugina cum îmi murdărea mâinile, am văzut cum banda rămânea goală și laptele curgea pe jos, apoi m-am trezit din cauza durerilor de spate. Acum știam (sau credeam că știu) ce înseamnă o fabrică, ce înseamnă munca de jos. Știam și cum se apretează și înfășoară pe cap tifonul, pentru ca partea din față să rămână înaltă de 30 cm și perfect țeapănă.

Primul salariu, primit pentru o jumătate de lună, a fost de 85,7 lei. Cu banii în mână, uitate erau serile în care mă cocoșasem la banda secției de îmbuteliere a laptelui, uitată era apa din cizme, ce îmi făcea picioarele să pută a hoit, uitat era frigul de la tunelul din care ieșea înghețata la cornet, înghețată ce trebuia să o scot rapid din locașul ei, câte patru cornete odată, ca imediat după să bag acolo patru cornete goale. Din primul salariu mi-am cumpărat ceva de îmbrăcat, câteva pachete de Cișmigiu și un rimel. De restul banilor i-am cumpărat surorii mele un costum de baie, tricouri și multe dulciuri.

Voi ce ați făcut cu primii bani câștigați?