Cavalerul cu inima de cremene

Își trântise bocceaua la poalele singurului copac ce creștea falnic pe acel ostrov. Întins la umbră, cu pătura făcută rotocol sub cap, cavalerul rememora evenimentele trăite în ultimele zile. Câte emotii, câtă supărare! Ce lume deșartă! Domnița inimii lui, ce atât de dragă îi fusese, acum dănțuia ținându-l pe altul de mână. În acea noapte, băut, își lăsase onoarea în patul slinos al bucătăresei. Drept e că îi calmase nervii, îi ostoise din durere, îi înlesnise trecerea spre o nouă viață, o viață fără draga lui domniță. Imaginile totuși nu i le putuse alunga din minte. Cu rădăcini înfipte până în străfundul minții, viziunile reveneau, iar și iar, ca rostogolite într-o vâltoare abisală…

Cu vicleșuguri încearcă să își adoarmă necazul, căci somnul cel bun refuză să vină. Sub pleoapele înroșite de veghea prelungă, cavalerul se închide ca într-un cocon și lasă imaginația să-i fie călăuză spre vremuri mai puțin rele, cu domnițe mai puțin trădătoare. Se vede pe sine pășind falnic prin grădina palatului, cu întreaga crăime călcându-i pe urme. Se aude rostind discursuri pătrunzătoare și snoave memorabile. Aproape că poate simți cum mâna caldă a domniței i se așează delicat pe ochi, într-o ghicitoare veche de când lumea. Cine e?

Aici i se rupe mereu șirul nălucirilor și realitatea îl izbește iar, cu putere îndoită. Nu-i loc pe pământ în care să se ascundă de sine, nu-i uragan pe pământ care să îi poată spulbera gândurile. S-ar întoarce la palat, să se răzbune, căci așa jignire nu mai pățise încă. Cum i-ar tăia el gâtul cu sabia acelui venetic! Cum i-ar tăia domniței cosițele cu migală împletite! Cum i-ar da pe amândoi la câinii sălbăticiți, să nu mai rămână oscior în urmă, să uite lumea că au existat vreodat! Oare i-ar trece durerea dacă s-ar răzbuna?

Cu ochii tulburați de nesomn, cavalerul se decide brusc. Nu e el adevărat bărbat, cu inima de cremene, fără de teamă și fără de rețineri? Nu-i el vestitul cavaler rătăcitor, eroul de poveste ce cade întotdeauna în picioare? Se ridică, priveste o clipă în jur, își trage furios din teacă sabia, o saltă și … lovește cu ea în masă, crăpând în două mărul parfumat, uitat acolo de seara. Oare ce-a fost cu visul de l-am avut azi-noapte? se-ntreabă el, încă nedumerit si tulburat…