Câteva vorbe

Invitaţii erau în curte, aşezaţi pe băncutele de lemn. Distracţia era în toi. Sărmăluţele gustoase, pregătite de nişte vecine, dispăreau din farfurii mai repede decât apa de pe o plită încinsă, vinul curgea în pahare, dezlegând limbile mesenilor, iar proaspătul ei soţ iradia de fericire.

De ce nu se putea bucura şi ea de această zi? De ce îşi complicase viaţa, alegând să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea? Ziua nunţii ar trebui să fie plină de bucurii pentru orice femeie. Dar ea era anormală. Se măritase pentru a se răzbuna pe fostul iubit, spre care se îndrepta acum grăbită. O aştepta la colţul străzii, în maşină.

Fără teamă sau ruşine s-au sărutat, s-au strâns disperaţi în braţe, şi-au amestecat lacrimile. L-a zgâriat pe faţă, a dat cu pumnişorii ei mici în pieptul care urca şi cobora în ritmul respiraţiei iuţite.

-De ce? De ce? De ce m-ai lăsat să mă mărit? De ce nu ai venit mai devreme? Eu nu mă întorc în curte. Merg cu tine.

El îi spunea că a venit doar să îşi ia rămas bun, că îi respectă decizia pe care a luat-o şi că o lasă să îşi continue viaţa pe care singură a ales-o. S-a retras din braţele lui, l-a privit neîncrezătoare în ochii pe care îi iubea atât de mult şi a inspirat adânc, încercând să nu leşine de durere.

Prietenele venite să îi spună că o caută nuntaşii au găsit-o albă ca varul, cu buzele strânse, cu rimelul întins pe faţă. Nu scotea o vorbă. L-a mai privit o dată lung, apoi s-a lăsat dusă de acolo de prietenele ei. A ridicat mândră capul, şi-a sters lacrimile, a încercat să zâmbească.

Nu o poate ierta? Nu poate înţelege de ce a ales să se mărite cu altul? A uitat cearta înfiorătoare care a dus la despărţirea lor? Este prea mândru sau nu o iubeşte cu adevărat? Pricepe oare că i-a ruinat viaţa cu câteva vorbe?

Va încerca să fie o soţie bună pentru cel care nu are nici o vină, chiar dacă nu îi va putea oferi iubirea ei. O apasă o mare greutate în piept. În pântece poartă copilul bărbatului pe care îl iubeşte şi care nu va ştii niciodată că a pierdut o comoară.