Cele mai bune tehnici de a fura

Dacă ai ajuns aici în încercarea de a afla care sunt cele mai bune tehnici de a fura, îți ofer două variante: mă înjuri și pleci repede sau rămâi aici și te distrezi. Articolul nu este despre cum să furi din munca altuia ca să îți rămână timp și energie să spargi semințe și să bei bere. Textul este despre micuța mea Onix, o cățelușă de șase luni care acum descoperă viața.

Mogâldeața asta neagră a dezvoltat tehnici imbatabile de a fura. În casă prinde în dinți castronul, șoseta, penarul sau orice altceva îi place, apoi pleacă spre culcuș ca o pisică, mergând pe vârfuri, ca să nu scoată nici un zgomot, fără să se uite dreapta sau stânga. Învățăm și noi datorită ei: să lăsăm orice treabă și să o căutăm prin casă ori de câte ori e liniște, căci atunci sigur face vreo prostie.

Read More

Animalele și copiii mici au multe în comun

Avea nepotul meu vreo 3 ani. Soră-mea nu putea merge nici la wc fără el, că plângea de îl știa tot blocul. Într-o zi m-am enervat și nu i-am dat voie să meargă cu ea. A plâns, a urlat, s-a tăvălit. A bătut cu picioarele în podea, m-a zgâriat, mi-a aruncat priviri ucigătoare. Eu, de neclintit.


După o vreme, speriată că i se face copilului rău, am schimbat tactica. M-am prefăcut că plâng, încercând să îl imit cât mai bine. “Vleau a Omi, vleau a Omi” (vreau la Romi), urlam lângă el, țopăind pe ambele picioare.
S-a oprit, din cale afară de mirat, m-a urmărit, apoi a început să râdă și s-a potolit. Mare i-a fost mirarea soră-mii când a venit și l-a găsit râzând în hohote.

Read More

Cuțitul preferat

Cuțitul meu preferat se considera un norocos. Știa că toată lumea se bazează pe el când vine vorba despre treburi grele sau chiar și pentru cele de finețe. Rezolva fiecare treabă cu simț de răspundere și cu o plăcere care îl făcea să strălucească de bucurie. Drept răsplată, în fiecare zi cineva îl spăla, îl parfuma, fundă roșie îi punea, ca să îl facă să arate ca în ziua când a fost adus de la magazin.

Read More

Într-o zi o să îmi ies din minți!

Te rog, te rog nu îmi pune răbdarea la încercare. Știu că îți este greu, știu că ai vrea, știu că uneori chiar reușești, însă nu e suficient. Sunt aproape două luni de când ne cunoaștem. Vreau să cred că și tu mă iubești la fel de mult pe cât te iubesc eu. Vreau să cred că vom fi mereu prietene, că nimeni și nimic nu se va pune între noi.

O relație perfectă e ca o casă călduroasă și primitoare. Se contruiește în timp, începând de la fundația solidă, punând zi de zi câte o cărămidă pentru ridicarea unor ziduri indestructibile, apoi câte o țiglă care să adăpostească totul contra furtunilor. Cel mai important este interiorul. Trebuie să îl aranjezi în așa fel încât să îți fie drag să locuiești acolo, să te întorci cu nerăbdare la cuibul unde te simți în siguranță.

Read More

Cei doi rasfatati si Dennis nebunul

De aproape trei ani Bruno mananca bobite de la Royal Canin. Pentru micuta Onix am cumparat Eukanuba. Problema este ca personajele astea doua sunt prea rasfatate, iar puiuta trebuie sa fie hranita mai des. Solutia? Cumparam pui, il fierbem cu legume, iar in supa aia care miroase bestial le fierbem un pic de orez si le taiem bucatele tot puiul. O masa pe zi. Bruno, care toata viata lui a mancat numai seara (desi a avut mancare la discretie), acum vrea si el orez. Bruno, care nu s-a atins niciodata de mancare gatita – exceptie facand chiftelele si fripturile pe care le-a mai furat de pe masa. 
Cuprins
Dennis a scapat de la spitalul de nebuni si a dat buzna in curtea noastra. Danseaza, plange, rade, isi inalta bratele spre cer si ranjeste dintii spre noi. Il privim pe dupa draperii, usor tematori. Cainii il latra cand il aud ridicand vocea. Intru in bucatarie. E frig ca afara, caci scotienii, setati pe economie cum ii stiti, nu au calorifere in incaperea unde gatesc.
Pun orez d-ala cu carne in doua castroane. Chem cainii. Dennis probabil simte mirosul, caci se agita pe la geamuri, turbat. Cainii maraie. O trimit pe Onix la castronul mic, lasandu-l pe Bruno sa creada ca va manca mai mult daca are un castron mai mare.
Onix infuleca o jumatate de portie, apoi fuge la castronul lui Bruno. Dezorientat de miscare, Bruno sta o clipa cu ochii la mine, apoi se duce la castronul de unde mancase puiuta. El nu e niciodata infometat. Ciuguleste cate o bucatica de carne. Se uita spre mine. O studiaza pe Onix. Scoate o bucata de carne din castron, o invarte pe podea pana scapa de tot orezul, apoi o mananca. Onix vine in urma lui si culege “firimiturile” de orez.
Bruno asteapta decizia catelusei. De cum Onix alege un castron, el se duce spre celalalt. Se invart de la un castron la altul pana ma apuca un ras hohotit de neoprit. In bucatarie se face liniste. Cainii ma privesc cu ochi mari, plini de mirare. Dennis isi urla furia pe la geam. Da cu ghearele in pervaz. Se catara pe acoperis. Musca din pereti. Urla iar, prelung.
Incheiere
Sting lumina in bucatarie. Chem cainii. Ne ascundem in dormitor, la caldura. Dennis ne urmareste. Bate in fereastra. Musca din pervaz si din pereti. E furia intruchipata. E, de fapt, doar a patra furtuna care loveste Scotia in acest an. Nu ma mai sperie, indiferent de cum s-ar numi. Nu ma mai poate tine treaza, mai ales ca maine trebuie sa merg la munca.
Read More

Copiii lăsați nesupravegheați fac întotdeauna prostii

I-am cumpărat doar pentru că aveam nevoie de niște încălțări ușoare, comode, pentru plimbările cu Bruno. M-au costat vreo 8-10 lire. Niște porcării de pantofi sport, de o urâțenie memorabilă. Nu m-am așteptat să fie atât de trainici. Întai i-am purtat pe stradă, prin păduri și pe dealuri, să pot alerga alături de câinele meu. Apoi i-am luat și la muncă. Vreme de peste doi ani, vară și iarnă deopotrivă. După atâta stat în picioare încălțată în bocanci cu bot de fier, la fiecare pauză mă felicitam pentru ideea de a purta chinezăriile verzi cu talpa ca șenila tancului. Până ieri, când universul mi-a fost brusc dat peste cap.

Pagubă irecuperabilă, iremediabilă, (aparent) impardonabilă provocată de minunea mea cu ochi de căprioară și dinți de lup înfometat – micuța Onix, cel mai nou membru al familiei noastre. Bruno încă este sub imperiul mirării: surioara lui nici măcar nu a fost Read More

Bruno la 5 ani

Puiul meu e barbat in toata firea. Bruno a implinit 5 ani pe 1 ianuarie 2020. 5 ani de cand l-ai scos din tomberon? m-a intrebat cineva pe facebook. Nu, in mai se implinesc cinci ani de cand l-am luat de la tomberon. Am stabilit, impreuna cu veterinarul, dupa dinti, dupa marime, comportament etc ca ar fi venit pe lume in ianuarie 2015, asa ca am ales data de 1 ianuarie ca sa ii serbam ziua de nastere. Am mai fost intrebata din ce este facut tortul. Clar, nu puteam pregati decat mancarica pentru catei si ceva recompense speciale pentru rasfatati.

Nu uitati sa Read More

Un partener de joaca pentru Bruno

De foarte mult timp ma bate gandul sa imi mai iau un caine. O catea, de fapt. Un partener de joaca pentru Bruno si prieten pentru mine. Problema este ca in Scotia cainii nu umbla ca la noi, liberi, in voia soartei. In plus, am o multime de “pretentii”.
Mi-ar placea sa iau un pui, numai ca Bruno nu este cel mai bun model pentru un catelus, iar viata cu doi “Bruno” ar fi un cosmar, caci el e bun numai cu noi, in casa. Ar fi imposibil sa ies pe strada cu doi “turbati”.
Mi-as dori o catea matura, echilibrata, care sa il tempereze pe nebunul meu, sa-i fie partener de joaca in orele cand nu suntem acasa. O catelusa care sa ne completeze bucuria de a avea alaturi suflete uriase.
Urmaresc toate site-urile oficiale ale organizatiilor scotiene care ofera caini spre adoptie. Din pacate, toti sunt cu probleme – caini care au fost abandonati de stapani din diverse motive sau care au fost luati de langa stapani din varii motive. Toti au nevoie de case unde nu mai exista alte animale.
O alta varianta ar fi sa iau unul din Romania, unde atat de multi asteapta o sansa la o viata mai buna, dar nu imi permit luxul de a aduce pana aici un caine pe care Bruno sa nu il accepte.
Aseara am simtit ca m-a atins sclipirea aia geniala. Bubulina! Ea e cainele de care avem nevoie. E maidaneza cu care Bruno s-a jucat dintotdeauna, cateaua pe care nebunul meu a acceptat-o fara rezerve si careia i-a permis orice. E un caine echilibrat, cuminte, care ne-a iubit neconditionat.
Read More

Bărbatul mă ceartă, câinele plânge

Unii bărbați își ceartă nevestele că aruncă banii pe jucării (pentru copii, pentru câini, pentru ce are fiecare pe acasă). Al meu, din contră, mă ceartă când aduc acasă jucării din natură.
-Oprește, oprește, că am văzut un băț mișto pentru Bruno!
Bietul om trage mașina la marginea drumului. Cobor. Vreau să iau bățul și, lângă el, ușor moscolit de noroi, văd un altul, parcă mai interesant. Le culeg pe amândouă și mă îndrept spre mașină. Îmi mai iese în cale un băț, mai subțirel, dar cu o coajă care sigur îi va plăcea câinelui. Mihai mă întreabă, cu un zâmbet mucalit:
-Vrei să faci grătar?
Acasă, Bruno aleargă înnebunit cu bețele în gură. Le aruncă prin pat, le adună și fuge prin living, roade la ele pe prosopul căzut de pe Read More

Pe ușa din dos

M-au programat pentru vaccin la miezul zilei, când soarele se străduia să usuce și ultima picătură de rouă. Între noi se dădeau lupte neauzite: eu udam iarba, astrul solar trimitea raze vindecătoare. M-am plimbat mult prin grădina înverzită. Din când în când apărea câte un tip cu fața palidă. Fără să privească stânga ori dreapta, intra în clădirea micuță, dar cochetă. Eu continuam să alerg prin tufișuri. Într-un final mi-a venit rândul. Mami a intrat prima pentru a se asigura că nici un semen de-al meu nu îmi stă în cale.

Încăperea era împărțită în două: un spațiu destinat pisicuțelor și unul pentru dulăi ca mine. Am salutat politicos, urcându-mă cu labele din față pe biroul fetei de la recepție, care mi-a lăudat frumusețea răpitoare. Au vrut și alții să mă flateze, dar s-au răzgândit după ce am mârâit un copil care se strâmba la mine. Ca un rege inspectându-și teritoriul m-am plimbat prin cameră, prefăcându-mă interesat de Read More