Skip to main content

Cuvintele îmi sunt haină, hrană, balsam

M-aș fi căutat în zațul de pe fundul ceștii, însă cafeaua zilelor noastre e limpede precum o idee meditată de subseară și până la crăpatul zorilor, când mi se reamintește că-s datoare la clopoțel c-o deșteptare. M-aș fi găsit, poate, în fluturatul de eșarfă, însă primăverile de atunci erau ploioase și mă intimidau cu albul lor pur. Uneori, când inima-mi preaplină de cuvinte tic-tăcuia pentru zarzării în floare și pentru câte un ochi de bou (superbe flori, nu-i așa?), grupul de clovni care-mi păzea onoarea apărea din senin de aprilie și îmi strica ploile. Câte o bobiță cristalină îmi rămânea totuși agățată de gene, ca un nasture prins într-o singură ață, fragilă, pe haina vieții.

O lacrimă face cât o mie de cuvinte, îmi șoptea poetul pe care îl găzduiesc în suflet, un bătrân cu inima de copil și pași de uriaș. A fost, săracul, la un pas de moarte după o încondeiere cu vaci, cearșafuri și alte lighioane înspăimântătoare ieșite din bula cu aer stătut a puritanilor. L-am resuscitat cu greu și m-am temut că și-a pierdut verva și unicitatea când mi-a spus, abia trezit din moartea clinică: ferește-mă, fato, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! I-am arătat ochiul umezit de cele o mie de cuvinte. Read More

Situații (i)reale

Dacă îți prinzi clopoțel de coadă, evită locurile aglomerate și mișcările bruște. Nu râde pe sub mustăți înainte de a te asigura că ești favorit la câștigarea cursei (de șoricei). Ca să nu te obosești degeaba, primește sfatul meu gratuit: în tors înfigi gheara numai dacă (nu) ascunde o inimă caldă. Nu linguși pe cel ce l-ai scuipat ieri. Nu uzurpa un tron șchiop, nesprijinit de supuși. Visul de a deveni hahaleră se împlinește numai dacă ai curajul de a merge până la capăt. Nu uita nicicând de zicala “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. În întuneric toate pisicile sunt negre – inclusiv tu. Nu crezi că e o hoțomănie să zici una și să faci alta? Nu te stăpâni! Cu cât spui mai multe minciuni, cu atât te încurci mai tare în ele, iar noi vedem mai clar cine ești.  Read More

Povestea din spatele articolului

‘Tu-i mama lui de noroc! Mă dau jos din pat amorţită şi cu o durere cumplită de spate, de parcă un păpuşar nebun ar fi tras întreaga noapte de sforile cu care mă ţine legată viaţa. Nu-i echilibru şi dreptate pe lume, mormăi supărată şi mai trag un banal fum din prima ţigară a zilei. Pe unii îi doare la bascheţi ori chiar la câţiva metri în spatele casei, iar pe mine mă chinuie în mod real spatele. Pun cafetiera pe foc, deschid o pagină albă şi aştept să-mi vină ideea. Scrumez. Cu coada ochiului observ că unghiile au nevoie de pilă. Nu acum. Am de scris un articol pe blog.  Read More

N-am cerut nimic. Am avut noroc!

N-am cerut nimic de la viaţă. Am avut noroc să primesc o picătură din ceea ce e bun în lume! Desigur, pe lângă miraculosul lichid am primit uneori şi picături de fiere, probabil pentru a putea aprecia la justa valoare mierea. Neavând multe pretenţii, tot ceea ce am primit a fost considerat cadou de la viaţă, un bob de noroc adunat în brăţara anilor. Puţină scorţişoară deasupra orezului cu lapte, o ramură de corcoduş în floare, o ceaşcă de cafea răspândind parfum amărui, o literă venită în completarea cuvântului, un bec aprins în întuneric; pe toate le-am primit cu bucurie. N-am cerut nimic de la viaţă. Am avut noroc! Read More

Care-i om şi care-i fiară?

Sunt pe acest pământ oameni care nu îmi plac. Nu îi suport nici dacă mă ignoră şi-mi vine să fug dacă încearcă să se apropie de mine. Sunt acei oameni plini de ei, înfăşuraţi într-un fals veşmânt de modestie pe care îl flutură la tot pasul. Scriind despre ei, ştiu că nu risc nici măcar să văd cum îşi ridică poalele în cap. Nu, genul acesta de om va rămâne mereu calm în aparenţă, îşi va păstra în societate eticheta pe care s-au tipărit cu negru cuvintele “modest” şi “sensibil”. Nu mă deranjează totuşi decât în măsura în care, pentru a se justifica, aruncă pisica moartă în curtea altora. Read More

De la agonie la extaz şi înapoi

Citesc mesajul de două ori, dorindu-mi să nu fie adevărat. Nu e timp de intrat în depresie. Tremur necontrolat. Dau telefoane. Nu îmi răspunde nimeni. Las mesaje. Nimeni. Aprind o ţigară. Merg prin casă ca o rachetă lansată în spaţiu. Încă o ţigară. Tremur. După zece minute care mi se par cât o viaţă de ţestoasă, aflu amănunte despre accident. Piele de găină. Vărul meu, cel care mi-a fost întotdeauna ca un frate mai mare, zace pe un pat de spital, cu trei coaste rupte şi o gaură în plămân. O clipă de neatenţie, de atât a fost nevoie. Obrazul îmi e de ceară, trupul statuetă de abanos.  Read More

Marile speranţe

Am urcat munţi şi am coborât văi, am traversat străzi şi am păşit trotuare, am stat ascunsă după o perdea sau am spionat prin perdele. Te-am privit întotdeauna cu mirare şi te-am întrebat: Cât de mari îţi sunt speranţele, omule? Ecoul gândurilor tale mi-a răspuns de fiecare dată: pe cât de mari îmi sunt şi visurile. Nu te-am crezut. Cineva îmi spusese că toţi oamenii sunt egali. Bazându-mă pe această cunoaştere, am deschis fereastra sufletului şi am studiat iar fiecare vis. Unele erau mici, atât de mici încât am avut nevoie de microscop pentru a le zări. Chiar şi ele aveau alături speranţe mari.  Read More

Te crezi liber?

Părculeţul pentru câini pare să fie un soi de 1001 de nopţi pentru cei dornici să afle noi poveşti de viaţă, în vreme ce patrupedele aleargă şi se hârjonesc. Băiatul acesta e tânăr. Deapănă firul cu emoţie, dezvăluind, rând pe rând, cum a adunat diplomă după diplomă, cum şi-a încercat norocul în ţară, cum nimeni nu l-a angajat pentru că nu avea experienţă, cum a plecat prin ţări străine, cum a cules diverse fructe şi legume, cum a ajuns să îşi formeze propria echipă de muncitori şi să câştige peste 100 de euro pe zi culegând conuri de pin prin nu mai ştiu ce ţară. Îmi vine să îl întreb: te crezi liber acum? Read More

Spune “Nu”

Spune “Nu” celor ce vor să te încorseteze (2015, anul în care nu se mai poartă nici măcar sutien).

Spune “Nu” cafelelor ce-şi răspândesc aroma seara (altfel adormi ca mine, mereu după miezul nopţii).

Spune “Nu” celor ce vor să ia decizii în locul tău (noi gândim, nu muncim).

Spune “Nu” ţânţarilor ce vor să îţi intre în casă (mi-am pus plase, în sfârşit). Read More

Mireasmă de hormoni în libertate

Sunt vie. Iubesc viaţa şi mă însufleţesc dacă cerul brodează un curcubeu, dacă un câine însetat îmi bea apă din palma făcută căuş, dacă observ că firul de iarbă câştigă lupta cu asfaltul. Copilul mă priveşte zâmbind condescendent, soţul clatină din cap de parcă ar rosti printre dinţi “femeie…”. Îi văd că sunt atraşi de tot ceea ce mie îmi displace, de la filme cu împuşcături şi până la meciuri de box. Prin minte îmi flutură un singur cuvânt, “bărbaţi…”. Suntem diferiţi, dar ştim să respectăm alegerile celorlalţi, ba chiar ne facem uneori mici surprize. Convinsă că se vor bucura, le vorbesc despre un eveniment ce va avea loc undeva lângă Ploieşti în luna octombrie.  Read More