Skip to main content

Zâmbetul omului întors din morți

Situația tragi-comică în care mă aflu pare de domeniul absurdului. Ireală. Și totuși, iată-mă cocoțată în vârful toboganului de la Aqualand Torremolinos, un loc unde toată lumea se distrează, în vreme ce eu împing iar și iar cu mâinile în bara transversală, încercând să îmi fac o cărare printre apele ce mă lovesc din spate. Vuiesc la ieșirea din cele patru țevi și mă ocolesc, parcă reproșându-mi că nu cobor cu ele. Aș vrea, dar slipul mă încurcă teribil. Este pur și simplu lipit de plasticul toboganului. Împing iar cu mâinile, încercând simultan să mișc șezutul. Nimic. Repet parcă la nesfârșit, fără rezultat.

Îl văd pe Mihai la jumătatea toboganului. Ignor regulile și mă las cât sunt de lungă pe spate, forțând corpul să alunece. Îmi pun mâinile pe piept, aranjate ca ale morților. Încrucișez picioarele. Apele călduțe mă poartă la vale într-o mișcare lină. Deodată îmi aduc aminte de sfatul soțului: încrucișezi mâinile și picioarele, salți capul deasupra apei. Ridic puțin capul, dar nu văd nimic, așa că îmi salt întreg spatele. Read More

Cum e vremea în Scoția?

Știam că Scoția este situată mai sus decât România, așa că prima întrebare pe care i-am pus-o soțului meu când mi-a spus că vrea să ne mutăm aici a fost: cum e vremea în Scoția? A încercat să fie blând, însă cuvintele lui m-au speriat oricum, căci nu îmi place frigul. Era luna iulie și el ținea aprinsă centrala termică în casă. Ieșea afară și întotdeauna ploua. Mai multe nu mi-a spus, probabil conștient de faptul că nu aș fi acceptat în veci să mă mut în Scoția dacă aflam adevărul. Am căutat informații pe internet. Vă vine să credeți sau nu, dar wikipedia a contribuit în mod semnificativ la decizia mea de a mă muta departe de România. Scria undeva acolo că iernile scoțiene sunt blânde, cu puțină zăpadă și temperaturi de cel mult -5 grade. Oho, aici e de mine! am strigat, deodată entuziasmată. Voi scăpa de gerurile noastre, pe care nu le mai suport, mai ales de când îl am pe Bruno și trebuie să ies din casă înainte de a se lumina de ziuă.

Ajunsă în Scoția, m-am înflăcărat toată. Uite cum te pot speria descrierile greșite. O săptămână vremea a fost minunată! Read More

În vizită la “Bomboness”

Ieri am fost la Bo’ness, orășel pe care eu îl voi numi toată viața “Bomboness”. Din vitrina unui magazin mi-au făcut cu ochiul dropsuri de toate formele și culorile. Vânzătorea și clienta care s-a nimerit pe acolo au căscat ochii mari când am început să comandăm: și d-astea, și d-alea, și din celelalte… Nu mă puteam opri. Multe îmi aminteau de bomboanele copilăriei. Mihai, ca de obicei, mă încuraja să fac tot ce îmi trecea prin cap.

La un moment dat am întins mâna spre niște bomboane care arătau într-un mare fel. Vânzătoarea m-a întrebat dacă am mai mâncat așa ceva până acum. Nu. Pe cutie scria “sour” sau ceva de genu’. I-am spus că nu știu ce înseamnă respectivul cuvânt și m-a sfătuit să gust, căci nu știa cum să îmi explice. Abia m-am abținut să nu scuip din cauza gustului, a surprizei, a profanării. Erau tăvălite prin sare de lămâie. Read More

Ce fac femeile când bărbații lor sunt la muncă

Se învârtea camera cu mine când mă gândeam la toate câte plănuisem să fac în prima zi de concediu, în timpul cât Mihai ar fi fost la serviciu. Voiam să le arăt celor care mă urmăresc pe youtube oul de dinozaur de care am făcut rost. Aveam de gând să îl plimb pe Bruno pe jos până la muncă, să îl vadă și colegii noștri. Știam că trebuie să scriu pe blog, chiar dacă nu aveam nici un subiect concret în minte. Speram să îl pot surprinde pe Mihai – făcând curățenie lună în toată casa. Gogoși, neapărat să fac un castron mare de gogoși. Plus să termin de văzut toate episoadele din Spartacus pe care le-am ratat adormind în timp ce rulau, ca să îmi ajung soțul din urmă și să putem continua vizionarea împreună.

Ce am făcut, de fapt, când bărbatul meu a fost la muncă? L-am scos dimineață pe Bruno în curte să facă pipi – asta fiindcă mi-a fost lene să mă îmbrac, să pot ieși pe stradă. Am schimbat fânul din cușca hamsterului. Am mâncat negrese tolănită în pat. Am încercat să ascult o poveste pe youtube, însă m-a furat somnul. M-a trezit Mihai la prânz, când a venit acasă să mănânce. După ce a plecat, m-am strecurat iar în pătură. Read More

Ce ți se poate întâmpla dacă mergi la dentist în Scoția

În primăvara acestui an ne-am decis să ne înscriem la dentist, la cabinetul din sat. Ne-au întrebat dacă primim ajutoare de la stat, caz în care tratamentul ar fi fost gratuit. Pentru că suntem angajați cu full time contract, am avut plăcerea de a afla că statul ne va deconta o parte din suma pe care o vom datora cabinetului stomatologic. La prima vizită, dentistul ne-a făcut o scurtă evaluare și ne-a spus care vor fi sumele aproximative pe care le vom avea de plătit.

Surpriza a venit în urmă cu două săptămâni, când am primit acasă o scrisoare de la Edinburgh, de la sediul central. O dată pe an se extrag random numele unor pacienți care au beneficiat de tratamente stomatologice la clinicile de stat scoțiene. Aceștia sunt invitați în Read More

Sunt tot eu, cea pe care o știai cândva

Mi-ai spus că nu mă recunoști, că de la o vreme nu mai sunt eu, cea pe care o știai din poveștile de pe blog. Am zâmbit spre ecranul monitorului, cu o ușoară amărăciune în colțul gurii. Altădată ți-aș fi spus să citești printre rânduri, dacă vrei să mă regăsești, numai că astăzi am prea puține rânduri pe aici și ele nu-s dintre cele care să te ajute să înțelegi. Unii mi-au spus că nu-s datoare nimănui cu explicații. Greșit! În online există oameni față de care m-am atașat și care s-au atașat de mine. Cu mulți am stat de vorbă pe blog sau în privat cândva, mulți m-au ajutat de-a lungul vremii, mulți încă mai așteaptă să revin.

Lucrez într-o brutărie. Munca de jos, cum ar spune românul. 12 ore pe zi. Muncă abrutizantă, care mă transformă încet-încet într-un robot epuizat fizic și psihic, secătuit de puteri și de idei. Salariul nu este rău. Mi-am permis, fără să fac eforturi, vacanță în Sardinia, vacanță în Spania. Visez să îmi cumpăr o casă, căci tare îmi doresc să îmi pot aduce în Scoția pisicuțele rămase acasă. Visez să scriu mult Read More

Am vrut doar să îmi beau cafeaua pe facebook

Grecia, Halkidiki. Oameni care au vrut doar să se simtă bine în acest paradis terestru și-au găsit sfârșitul aiurea, din cauza vântului foarte puternic.

Tot mai multe animale moarte din cauza kilogramelor (kilograme!) de plastic înghițite care le-au rămas în stomac. Plasticul nostru, al oamenilor.

Urșii în România. Rămași fără teritorii, înfometați sau doar obișnuiți să primească mură-n gură de la trecători, coboară spre orașe. Inconștienții își fac selfiuri cu ei. Rareori au urșii norocul de a scăpa neîmpușcați.

Câini abandonați pe străzi, prin păduri, prin adăposturi, pe unde nici nu îți trece prin cap. Fenomen imposibil de stopat în țara noastră. Read More

Un ochi plânge și unul râde

De fapt, îmi lăcrimau amândoi excesiv când încercam să citesc, deși purtam ochelarii. Am început prin a cumpăra alimente orbește, pentru că nu mai distingeam literele pe etichete. Într-un final, după aproape un an în care m-am simțit ca o cârtiță de câte ori am luat o carte în mână, am decis să merg la un control oftalmologic. Controlul este gratuit în UK, însă ochelarii costă destul de mult. Cei aleși de mine sunt 130 de lire. Aveau și mai ieftini, însă mi-a căzut privirea pe un anumit model de când am intrat în clinică. Încercările tipei de a mă convinge să mă uit și la alte modele s-au soldat cu un eșec total, de care probabil își va aduce aminte o vreme.

Revenind la titlu – Un ochi plânge și unul râde -, vreau să vă povestesc cum au decurs lucrurile la cele două controale oftalmologice făcute până acum, unul în România, cu patru ani în urmă, și unul în Uk, cu o oră în urmă. Read More

Mea culpa cu pizza din resturi

Cu foarte mulți ani în urmă, pe vremea când încă mai iroseam timp uitându-mă la televizor, am auzit-o pe una, într-o emisiune oarecare, cum dădea rețeta ei preferată, pizza din resturi. Și spunea tipa acolo că ea adună ce i-a mai rămas prin frigider – un pic de mușchi țigănesc, un colț de parizer țărănesc afumat, un cârnat de bună calitate, câteva felii de șuncă presată etc – și gătește cea mai bună pizza din lume. Am răbufnit atunci într-o cascadă de înjurături. Futu-ți gâtul mă-tii de vacă proastă și nesimțită! În țara asta, cei mai mulți oameni consideră alimentele astea delicatese și le cumpără, drămuite, numai în zi de salariu sau de pensie. Le duc bolnavilor la spital, ca să nu mănânce lăturile primite din partea statului. Le pun pachețel copiilor la grădiniță, chiar dacă părinții mănâncă acasă o zeamă lungă. Le întind pe masă în zilele festive, pentru musafiri. Cum mama dracu ai tupeu să apari la tv și să spui că pentru tine astea sunt “resturi”, într-o țară în care oamenii trec suspinând pe lângă vitrinele cu mezeluri scumpe? Read More

Arată bine, nu-i așa?

Prima noastră seară în Malaga. Obosiți de pe drum și înfometați, ne așezăm pe terasa unei cârciumi, să mâncăm. Meniul – în spaniolă și engleză. Alegem noi ce alegem de acolo (carne, cartofi prăjiți, salată de roșii). Stăm de vorbă despre câte în lună și în stele. Ne amuzăm privind spre trecători. Fumăm și bem – eu sangria, Mihai o bere. La un moment dat vine chelnerul cu un platou uriaș pentru cei de la masa vecină. Arăta atât de bine (platoul), încât nu ne puteam dezlipi ochii de la el. Mihai mă întreabă:

-Oare ce le-a adus ăstora să mănânce?

Omul de la masa vecină se întoarce spre noi, zâmbește larg și ne întreabă în cea mai pură limbă română: Read More