Skip to main content

Mini-jurnal zilnic – 16 ianuarie 2019

Știi momentul acela neplăcut când îți dai seama că îți lipsește un lucru de care ai nevoie? Începi să răscolești prin sertare, te învârți prin casă, încerci să îți aduci aminte unde și când l-ai folosit ultima dată. Te străduiești să îți păstrezi calmul, dar cu fiecare nouă clipă ești mai nervos, mai agitat. Era pe aici, pe undeva. Trebuie să fie. Știu sigur că l-am văzut. Unde naiba l-am pus? Nu pot să-mi aduc aminte și pace. Parcă l-a înghițit pământul. Ei bine, cam așa mă simt eu de la o vreme când intru pe facebook. Îmi apar tot felul de postări tembele care nu au nici o legătură cu preocupările mele. Plus o mulțime de reclame. Unde s-au ascuns toți cei care mă interesau și de care aveam nevoie?

Ieri mi-am comandat cărți (Împăratul-zeu al Dunei, Regatul sufletelor pierdute, Împăratul Ghețurilor, Ascensiunea stelară, Războiul la lumina zilei (a treia parte din seria Demon). Am avut toată seria Dune, am citit-o și recitit-o până am învățat-o pe de rost, apoi am vândut-o (când am trecut printr-o perioadă foarte grea). Mi-e dor de Leto, așa că am comandat numai cartea cu/despre el, cea care mi-a plăcut cel mai mult Read More

Mini-jurnal zilnic – 10 și 11 ianuarie 2019

Mergea cu mâna stângă ridicată. În prima clipă am crezut că face semne obscene cuiva. În a doua mi s-a părut că e rănit la deget. În a treia deja uitasem, preocupată de pâinile care veneau cu repeziciune pe bandă. După un sfert de oră, când s-a terminat programul de lucru, am ieșit din secție, cu țigara deja pregătită. M-am suit în mașină, am aprins-o și am tras cu sete din ea. Am mâncat niște saleuri. Mihai întârzia. Poate mă așteaptă la locul de fumat. Sau poate e la vestiar, schimbându-se. Dar dacă a pățit ceva? Era deja 7,10. Tocmai când mă gândeam să ies din mașină, să-l caut, a apărut. Avea un deget bandajat. O piesă grea de la un utilaj din fabrică îi strivise unghia, iar sângele împroșcase zona. Nu cred că va putea munci câteva zile.

Am așteptat cu nerăbdare pauza de masă. Dormisem puțin. Știam că o cafea m-ar fi pus pe picioare. Am urcat la cantină. Să comand o cafea și să ajung cu ea până la mașină a durat mai puțin decât îmi trebuie acum să povestesc. Locul destinat paharelor era ocupat, așa că Read More

Mini-jurnal zilnic – 8 ianuarie 2019

Jurnalul meu zilnic e cam șchiop, merge din doi în doi sau chiar mai rău câteodată, pe motiv de serviciu sau de oboseală acumulată în timpul serviciului. Pe 8 ianuarie, de exemplu, deși eram liberi și se anunța o zi senină, am preferat să stăm în casă, lenevind cu ochii în calculatoare, telefoane sau la seriale. Mihai s-a trezit aproape de prânz, când eu eram deja obosită de stat pe facebook. Am ațipit o oră, timp în care el a mai colindat pe youtube. Prin pat ne înghesuiau biscuiți, sucuri, cornulețe, pahare cu fructe din compot, pachete de țigări. Și Bruno, desigur, căci acolo unde suntem noi, trebuie să fie și el.

E atât de amuzant uneori… Poate sta ore în șir lângă pat, lungit pe pătura lui sau în fotoliu, la un metru de noi. Este destul să simtă că ne schimbăm respirația, că ne trezim din somn sau să îl vadă pe Mihai venind spre mine, cu gândul să mă ia în brațe. În clipa următoare este călare pe noi, mârâind și încercând să se strecoare la mijloc. Nimeni în afară de el nu are voie să o pupe pe mami, Read More

Mini-jurnal zilnic – 7 ianuarie 2019

Pe la ferestre șuieră vântul de-a dreptul turbat al Scoției, alungându-mi fricile și stârnindu-mi curiozități pe care le credeam pierdute pe vecie. Rătăcesc pe străduțe. Ochii îmi alunecă pe zidurile cenușii, se strecoară printre perdelele în spatele cărora lumina dezvăluie adevăruri de tot felul, se opresc bulbucați când observă că scena dintr-o sufragerie oarecare seamănă cu ceea ce cunoscusem cândva. O masă rotundă așezată în mijloc. Florile din vază. Abur ridicându-se din ceștile de cafea. Oameni învăluiți în fum de țigară. Discuții. Chipuri ce-mi sunt cunoscute parcă. Îi credeam morți pe toți. Sau poate doar călătorind spre alte zări. Iată-i aici, ascunși la căldura unui șemineu în care trosnesc bușteni. Prietenii terminate brusc, fără întrebări sau explicații. Prietenii?

Mănânc ultimul colț din checul rămas de la revelion. Beau lapte cald și ascult Silly Wizard – “Wha’ll be King but Cherlie?”. Au trecut trei săptămâni de când m-am tuns. Dacă vezi că am momente de nebunie, de ce nu mă împiedici să fac tâmpenii? Read More

Mini-jurnal zilnic – 5 ianuarie 2019

S-au dus deja trei din cele patru nopți ale acestui shift și nici nu le-am simțit, probabil pentru că am avut norocul de a lucra într-o echipă cu oameni faini și, chiar dacă nu am fost în cea mai bună formă (mă chinui cu ceva probleme la mâna dreaptă), m-am străduit să le fiu alături. M-aș duce cu inima deschisă la serviciu dacă toate zilele ar fi așa. Cu câteva luni în urmă, la un meeting, managerul ne-a spus că ar trebui să ne tratăm colegii de parcă ar fi parte din familiile noastre, căci petrecem mai mult timp cu ei decât cu persoanele care ne așteaptă acasă. Iată că am găsit o echipă unde chiar se întâmplă asta.

După ce m-am îndopat cu nurofen, paracetamol, sirop de tuse și am inhalat mentol dintr-un creion nazal până m-au usturat creierii, am trecut la metodele băbești de a combate răceala: miere și lămâi în cantități industriale. Deja se observă o ameliorare. Ar trebui să povestesc Read More

Mini-jurnal zilnic – 2 ianuarie

Mult timp a trecut de când nu am mai citit poezii. Cu toate astea, m-am visat recitându-i soțului una dintre minunile lui Nichita, preferata mea, Dezîmblânzirea.

“De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem…”

Mihai mă întreba ce a vrut poetul să spună, iar eu mă simțeam incapabilă, în vis, să explic.

Incapabilă mă simt și să muncesc. În prima noapte din shift am reușit, habar nu am cum, să îmi scrântesc mâna dreaptă. Am o umflătură Read More

Mini-jurnal zilnic – 1 ianuarie 2019

Prima zi din noul an mi-a adus și bune, dar mi-a adus și mai puțin bune, amintindu-mi că viața nu e mereu roz, nici măcar atunci când noi încercăm, pentru o vreme, să ne amăgim. Cu adevărat grav mi se pare faptul că se termină zilele libere și intru în tura de noapte. Încerc totuși să găsesc speranță și bucurie pentru următoarele patru zile. În prima parte a nopții de 1 spre 2 ianuarie cerul a fost senin în Scoția, plin de stele, iar temperaturile foarte scăzute. Cu puțin (hi, hi, cu al naibii de mult) noroc, poate mi se ivește șansa de a vedea aurora boreală în vreo pauză, când ies afară la țigară.

Sper să îmi fie de folos acest mini-jurnal zilnic, să îmi pot aminti anul viitor că pe 1 ianuarie totul este închis în Scoția, cu excepția supermarketului Tesco. Nu poți mânca în oraș nici dacă străbați țara în lung și în lat. Noi am avut treabă la Hamilton, un orășel în apropiere Read More

Mini-jurnal zilnic (30 decembrie 2018)

După ce ne-am tot întrebat unul pe altul ce am putea face în ultima zi din an, am ajuns la concluzia că ar fi interesant să găsim ceva ce nu am mai încercat niciodată. Ocazia s-a ivit seara, pe 30, când mi-a ieșit în cale pe fb rugămintea unui domn. Și-a pierdut câinele și are nevoie de ajutor pentru a-l căuta. Ne-am entuziasmat imediat. Uite aventura pe care o așteptam. Din păcate, imediat ce am citit mai cu atenție anunțul, ne-am dat seama că ar fi destul de complicat. Câinele s-a pierdut la vreo 200 de mile de noi, într-o zonă înaltă (la 900 m) și greu accesibilă. Nu avem echipament de munte, nu cunoaștem zona, nu vrem să devenim, la rândul nostru, subiectul căutării.

Mă pregăteam să vă fac urările tradiționale (31 decembrie, ora 7 dimineața). Plănuiam să pozez instalațiile care clipocesc în geamurile vecinilor când mi s-a colorat camera de la niște lumini pe care nimeni, niciodată, nu ar trebui să le vadă. Noroc că a fost alarmă falsă și vecinii sunt ok (mai puțin cel de la parter, pe care soția, după o ceartă zdravănă, l-a ținut afară jumătate de noapte; cel mai supărat a fost Bruno Read More

Mini-jurnal zilnic (29 decembrie 2018)

Mi-e dor să scriu… De fapt, scriu zilnic, mai ales când sunt la serviciu, transformată într-un robot cu mâini iuți și chip împietrit. Scriu în gând romane întregi. Îmbin ficțiunea cu amintiri mai vechi sau mai noi. Scriu mult, încercând să țin ritmul cu banda pe care pâinile fără gluten aleargă aparent dezordonat. Modific frazele care nu îmi plac. Rescriu. Sunt alergică la cei care mă întrerup, alungând ideile abia răsărite. Nu le uit, ci le depozitez undeva în adânc. A doua zi o iau de la capăt, cu alte povești. Nu știu cum altfel aș putea rezista. E modul meu de a-mi păstra mintea întreagă în zgomotul infernal făcut de mașini și în tăcerea mormântală a oamenilor din jur.

În zilele libere mă plimb prin magazine. Cumpăr pixuri și agende. Știu că nu le voi folosi niciodată, cel puțin nu pentru a scrie vreo poveste, dar nu mă pot abține. Mi-e bine sufletește când am casa plină de cărți și caiete. Mă străduiesc să citesc în engleză. E greu când întâlnesc cuvinte noi. Trebuie să cobor din pat, să caut pe google traducerea și felul în care se pronunță. Uneori, când îmi e lene, Read More

Mini-jurnal zilnic (28 decembrie 2018)

2018 se apropie de final. Îmi fac, în gând, un scurt bilanț. A fost greu, dar și frumos. Am văzut o mulțime de locuri (nu mă refer doar la vacanța în Sardinia, cu toate că ea e pe primul loc), am cunoscut o mulțime de oameni, am încercat o mulțime de lucruri noi. Am muncit ca un roboțel. Din când în când am fost absentă din propria viață din cauza oboselii. Mă întreb zilnic ce aș putea face pentru a câștiga bani fără să îmi rup oasele. Mi-e dor de zilele când scriam. Mi-e dor să citesc. Nu am reușit să merg la control și ochelarii de calculator pe care îi am acum nu mă ajută când e vorba despre cărți tipărite pe hârtie. Mi-e dor să trăiesc fără să mă mai plâng de febră musculară. Mi-e dor…

Omul este o ființă uimitoare, care poate simți o bucurie imensă la vederea unui banal căcat, dacă arată bine. Asta mi-a spus Mihai aseară, când s-a întors din plimbarea cu Bruno. Câinele nu este vindecat pe deplin, încă mai face destul de moale Read More