Între vis și realitate (4)

Delicii gastronomice

În plină pandemie de coronavirus, pentru unii orice chestie comestibilă poate fi un deliciu gastronomic și asta numai din cauză că nu au fost la fel de inspirați ca alții și au cumpărat mâncare doar pentru câteva zile. Nu e cazul nostru, slavă internetului și supermarketului tesco!

Gânduri la cafea

Observ că foarte mulți oameni au început să scrie jurnale de pandemie. Mă simt tentată să îi imit. Dacă supraviețuiesc, probabil o să mă distrez peste ani recitind scurtele însemnări legate de viața dusă în autoizolare.

Read More

Ce căcat!

Ne-am lăsat împinse de valul primei întâlniri spre un mal doar al nostru. Ne recunoșteam din cuvinte. Entuziasmul nostru era molipsitor. Povesteam în stânga și în dreapta despre multele asemănări dintre noi. Tot ce făcea ea mi se părea perfect. La rândul ei, avea întotdeauna numai cuvinte de laudă la adresa mea. Superlative. Îmi plesnea inima de bucurie la gândul că viața mi-a trimis cadou o soră geamănă.

Read More

Spune-mi despre tine…

Întâi m-am înfuriat. Rău. Atât de rău încât vorba mi-a devenit agresivă, nepoliticoasă. Apoi am simțit cum mă lasă puterile. Ochii mi s-au umezit. M-aș fi trântit în iarbă, undeva cât mai departe de oameni, și-aș fi plâns toată amărăciunea adunată. Nu am avut niciodată ocazia. Am fost nevoită să rămân pe loc, să ridic capul sus, să zâmbesc mai mult sau mai puțin tăios și să las impresia că nimic nu mă poate doborî. Probabil sunt o bună actriță. Sau poate că știu bine doar acest rol, căci l-am jucat de multe ori în viață. 

Cert este că puțini, mult prea puțini au reușit să vadă dincolo de barierele pe care le-am ridicat. La fiecare lovitură primită de la oameni încă o barieră, și încă una, și încă una, până când în jurul meu s-au format pereți groși, imposibil de străpuns. Acolo unde mai toți vedeau o femeie rece, arogantă sau cum dracu mi-au mai spus, eu știam că nu e decât o biată ființă slabă, cu o sensibilitate ieșită din comun. Dacă gestul tău, dacă vorba ta m-a lovit, dacă mi-ai lăsat răni în suflet, de ce ți-aș permite și a doua oară să faci asta? 

Read More

Între vis și realitate (2)

Delicii gastronomice

Printre prieteni și rude, mâncărica mea de mazăre e celebră. Toți insistă să fac mai des. Mihai e singurul care “nu vrea să mai audă”, însă numai până când o vede în farfurie. Așa s-a întâmplat și aseară. Orice s-ar găti, mâncarea mea preferată în această perioadă rămâne laptele cu pâine crocantă (crispbakes) și pâinea proaspătă cu unt și brânză. Ieri m-am îndopat de halva.

Gânduri la cafea

“Nu prind ideea 🤢Cum dracu reuseste un baiat pe motor sa capteze atentia unei femei adevarate, frumoasa si destepta (nu scolarita sau intretinuta) cand tie iti ies ochii sa o cuceresti si ai cu ce iesi in fata ????? Sa leg masina de gard ?” – intreaba cineva pe facebook. Pentru ca m-am trezit cu chef de vorba, i-am raspuns:

Motorul te duce cu gândul la aventură. Motociclistii sunt/par a fi oameni rebeli, care nu merg cu turma. Probabil Read More

Antitalent de fotograf

E tare enervant momentul în care prinzi un peisaj frumos, când observi un nor interesant pe cer sau când vezi o pasăre zburând cu aripile încordate în vântul puternic și remarci faptul că toate cablurile alea electrice îți vor strica opera de artă, îmi spunea ieri sora mea, supărată că nu putea imortaliza un anumit nor din cauza firelor ce păreau să taie cerul. Ca să îi treacă supărarea, i-am luat telefonul din mână, l-am îndreptat către înalt și am apăsat butonul. I-am spus, mândră de prezența mea de spirit:

-Uite că merge. De ce să te enervezi că oamenii au cotropit natura, când poți profita de ocazie pentru a transforma cablurile în ceva artistic?

Desigur, antitalentul meu de fotograf a ieșit imediat la iveală, însă în continuare consider că ideea e bună. Ar mai trebuie doar să fie folosită Read More

Renault Kadjar ca să nu merg pe jos la cumpărături

Vara anului 2017. Erau 40 de grade la umbra copacului unde mă așezasem. Urcasem și coborâsem dealuri prin soarele arzător. Eram, probabil, singurul om care se bucura de vara românească toridă. Singura mea grijă era să îmi iasă frumoasă coronița de margarete. Nici prin cap nu îmi trecea că, (aproape) trei ani mai târziu, voi prefera să stau ascunsă într-o casă în Scoția, la căldură, ca să nu aud zăpada cum scârțâie sub tălpi, în așteptarea momentului când Mihai va merge să cumpere o nouă mașină, căci reparația Fordului pe care îl avem ne costă prea mult. Grija mea cea mare de acum două zile era că trebuia să conving pe cineva să meargă la cumpărături pe jos, cale de vreo milă sau mai mult, pe un drum cu o pantă incredibil de lungă și abruptă de urcat la întoarcere. Read More

Cu necunoscuți în mașină

Se urcă Mihai în mașină, pornește motorul, își pune centura de siguranță și așteaptă să se dezaburească puțin geamurile ca să poată pleca. La un moment dat se deschide ușa din stânga. Tipul, un necunoscut, se urcă lângă Mihai și salută:
-Hi, pal!
Mihai, încorsetat de centură și clar șocat de apariția neașteptată, rămâne o clipa nemișcat, după care își aduce aminte că e român. Deblochează centura, coboară din mașină, deschide ușa pasagerului și strigă la scoțianul mort de beat/drogat. Omul nu înțelege decât jumătate din ce i se spune, pentru că cealaltă jumătate sunt numai înjurături în română, dar coboară ridicând mâinile, semn că nu are intenții agresive.

Nu e prima dată când ne trezim cu necunoscuți în mașină. Cu vreo doi ani în urmă, când Mihai avea clavicula ruptă și nu putea conduce, Read More

Cum ne mai distram…

Dupa ce am terminat de construit bradul, mi-a ramas un teanc de carti nefolosite. Le-am lasat pe covor, unde se nimerisera. Mai tarziu m-a strigat Mihai sa adun “crengile de brad” de pe jos, ca vrea sa bage aspiratorul. :D

Daca nu stiti despre ce vorbesc, aruncati o privire aici Read More

Cadou de Moș Nicolae

Când am ieșit de la muncă în dimineața zilei de 6 decembrie, turna cu găleata. De la ușa fabricii până la mașină sunt 5 metri de alergat. De la poarta casei până înăuntru mai sunt 2 metri de alergat. Când am ajuns în casă, am observat că mi-a adus Moș Nicolae cadou: pantofii mei erau plini de APĂ DE PLOAIE. Read More

Scriu de cand eram copil, deci sunt scriitor

Inca nu stiam sa pronunt bine cuvintele, dar cantam de rasuna casa “In Arizona m-am nascut, pe saua unui cal…”. Am cantat pana am ragusit cantecele Angelei Similea si ale Andei Calugareanu. In adolescenta profitam de faptul ca seara se opreau luminile pe strazi. Ieseam cu prietena mea de atunci la plimbare si cantam de se zguduiau geamurile caselor pe langa care treceam. Dupa ce l-am nascut pe Ionut, am trecut la cantece pentru copii. Mai tarziu am cantat rock, de una singura sau impreuna cu baiatul meu. De cand sunt cu Mihai, cantam mereu cantecele care ne plac.
Ma face asta o buna cantareata? Pe dracu! Nu am voce, nu am ureche muzicala! Deloc! 

PS: Postarea este doar pentru ca am vazut la cineva, mai devreme, cum ca scrie de cand era copil. Te face asta scriitor? Read More