Skip to main content

Nu poţi schimba lumea dacă salvezi un animal…

Iubeşte viaţa atât de mult, încât din timp în timp plasează toate responsabilităţile pe umerii mei. Pe când eu muncesc de zor pentru a susţine acest blog, Vienela se distrează pe facebook sau leneveşte în pat, cu o carte în mână. Viaţa de câine nu e deloc uşoară, mai ales dacă bietul patruped trăieşte înconjurat de reprezentante ale sexului frumos. În vreme ce unii au secretare, alţii sunt obligaţi să se trezească dis-de-dimineaţă pentru a răspunde unor întrebări puse de pisici. Să-mi spuneţi voi dacă mai e dreptate pe lumea aceasta!

1. De ce nu ai rămas la tomberonul tău? (Miţi) Read More

10 cărţi care şi-au pus amprenta…

Nu aveam DEX. Încercam să înţeleg sensul cuvintelor necunoscute doar din alcătuirea propoziţiilor. Mai târziu am început să notez fiecare cuvânt neştiut şi să merg cu lista la prietena mea, care era mândră deţinătoare de dicţionar explicativ. La întoarcerea acasă reciteam pasaje întregi din cărţi pentru a pricepe “ce a vrut să spună autorul”. Aşa se face că în mintea mea de copil cuvântul amant a fost pentru o vreme ceva tare interesant, ce aducea femeilor trăiri intense, lacrimi sfâşietoare, fericire. Mult timp am visat să am un amant precum contele Vronsky (Anna Karenina) sau cavalerul La Mole (Regina Margot), deşi habar nu aveam ce presupunea asta! Read More

Cele 21 de cuvinte

3, 30 dimineaţa. Nu reuşesc să adorm. În minte îmi stăruie o idee găsită la Chirilă. Oare chiar am putea defini un om folosind doar 21 de cuvinte? M-aş putea descrie pe mine, cu tot ceea ce simt că sunt, gândesc şi vreau, în atât de puţine cuvinte? Ar putea ajunge omul cândva să comunice cu ceilalţi utilizând un număr fix de cuvinte, mereu aceleaşi cuvinte, pentru a-şi exprima trăirile, dorinţele, nevoile? Ne-am putea cunoaşte mai bine sau am fi mai săraci şi am exprima mult mai puţin prin cele 21 de cuvinte? Ar mai atinge fericirea oamenii care iubesc să vorbească mult, să descrie cu lux de amănunte fiecare întâmplare şi fiecare gând?  Read More

Strada mea, strada ta

Hodoronc, tronc, buf, pleoşc! răsună cu ecou pe strada mea, în fiecare săptămână, tabla turtită, plasticul spart şi vocea răguşită de emoţie a şoferilor ce îşi văd maşinile strivite între ciocan şi nicovală (în traducere, între cele parcate şi cele care circulă din sens invers). Se deschid geamuri la apartamentele din zonă, capete de curioşi răsar precum ghioceii, se pun întrebări şi se caută vinovaţii fără vină. Pe strada mea e greu să te plictiseşti, vă garantez! Read More

Oameni de zăpadă mobili şi imobili

Ninsoarea din acea zi îi transformase pe oameni în oameni de zăpadă mobili ce îşi căutau locul potrivit. Sub lumina felinarelor se putea observa că  unii aveau morcovul în cur, iar altora li se spărgeau oalele în cap. Pe la colţuri se şoptea că dreptatea umblă, de când e lumea, cu capul spart. Ştiţi voi, copii, cine stă la colţ? Cel pedepsit, cel temător, cel ostracizat, cel mult prea modest şi cel nepăsător… Restul oamenilor de zăpadă pot fi văzuţi, ţepeni precum morcovul îngheţat, sub lumina galbenă a felinarului, unde cred ei că vor putea prinde şi o rază de căldură.

Nici oamenii de zăpadă mobili, aşezaţi la colţ, nici cei imobili,  plantaţi sub felinare, Read More

Povestea omului care lucra

Trăia pe pământ un om, un om care lucra la o casă, de acasă. Lucra online, lucra de dimineaţa până seara, lucra din vară până în iarnă. Se trezea devreme, inspira adânc, se spăla pe ochii umbriţi de cearcăne, îşi prindea arma la cingătoare şi pleca, rezemat într-un toiag ros de vreme, pe drumul unei golgote moderne. Ajuns în vârful înzapezit, se oprea şi lucra în grabă.

Expira silnic în ultima vreme, parcă intuind Read More

Cu umbrela la joacă

Haideţi la joacă! Eu m-am plictisit cumplit de advertoriale (în primul rând de ale mele 🙂 ), de oamenii prea serioşi care au uitat de glumă sau care nu au ştiut niciodată, de bârfe şi calomnii, de mizeriile şi mizerabilii ce s-au mutat din offline în online, distrugând şi această lume, poate singura în care se mai putea găsi un strop de inocenţă, de veselie, de frumos. Vreau să mă joc şi vă invit alături de mine, într-o palidă încercare de a găsi relaxarea, creativitatea şi plăcerea de a discuta cu prietenii.

Iată ce vă propun: Read More

Dragostea, în multele ei nuanţe

Circulă pe facebook o provocare interesantă. La mine a ajuns prin intermediul Teodorei, căreia îi mulţumesc (ai dreptate, parcă stă mai bine pe blog). Am mai răspuns din când în când, sub diferite forme, invitaţiilor de a face liste cu cărţile care m-au impresionat în mod deosebit de-a lungul vieţii, motiv pentru care astăzi am ales să le amintesc pe câteva dintre cele citite în adolescenţă sau imediat după. Sunt alese la întâmplare, aşa cum mi le-a scos memoria la lumină.

Iubiri celebre… Dragostea ce a dat naştere unor personaje precum Dama cu camelii sau Manon Lescaut, dragostea, în multele ei nuanţe… Read More

Cărțile din pat, încercând să mă seducă…

Nu sunteţi urâte, ci doar nepotrivite pentru mine. Probabil alţii vă apreciază la adevărata voastră valoare sau … poate că nu aveţi valoare. Aţi intrat fără ruşine în patul meu, v-aţi odihnit pe perna mea, mi-aţi mângâiat tot ce am mai de preţ cu pletele voastre parfumate, mi-aţi sărutat ochii uneori înlăcrimaţi, mi-aţi dăruit zâmbete, sperând că aşa mă veţi putea seduce. Nu aţi reuşit. Insistenţa voastră m-a deranjat. Sufletul meu nu poate fi cumpărat cu trucuri ieftine. În ultimii doi ani, multe s-au strecurat în patul meu, prea puţine mi-au rămas în suflet. Despre câteva dintre ele, în câteva cuvinte, mai jos.
Cărţi. Despre cărţi vorbesc… 😛 Şi, pentru că este vară, pentru că suntem la mare sau doar visăm marea, să ne delectăm cu o leapşă interesantă:

1. Drumul către mare: o carte pe care ai aşteptat de mult să o citeşti.

Floarea de loldilal. Toată lumea vorbea despre ea, aşa că am comandat-o (de curând am mai comandat două exemplare, pentru a le face cadou) şi nici măcar o clipă nu am regretat. Ea se numără printre cele care au reuşit să mă seducă. Read More

De la suflet la suflet

Ea era iubitoare, plăpândă, bolnăvicioasă, foarte sensibilă la orice curent de aer, la orice mustrare, la orice… Eu eram aparent rece, încăpățânată, dornică să mă implic în orice apărea nou și să dovedesc că pot orice… Ei nu ne arătau în egală măsură iubirea, căci nu ar fi avut cum. Fiecare dintre noi primea dragostea ce i se potrivea; ea, o dragoste amestecată cu aerul protector după care tânjeam în secret; eu, o dragoste amestecată cu aerul de mândrie după care tânjea sora mea.

De când am început să înțeleg că fiecare om poate iubi și își poate manifesta iubirea în multe feluri, m-am întrebat ce sentimente îi încearcă pe părinții care au nu doi, ci patru, cinci, șase copii? Simt ei o dragoste mai mare pentru unul dintre copii? Îl răsfață mai mult pe altul? Reușesc să fie, voluntar sau nu, imparțiali în dragostea lor? Read More