Nici că îmi pasă dacă cineva își va schimba părerea despre mine după acest articol! Chiar nu îmi pasă dacă unii îmi vor întoarce revoltați spatele! Le urez încă de pe acum drum bun și cale bătută! Am încercat întotdeauna să păstrez un ton moderat pe blog, să fiu politicoasă și să evit certurile inutile. Dacă astăzi nu voi reuși, salutare!

După cum probabil ați aflat, astăzi a mai murit un copil de patru ani, sfâșiat de o haită de câini. Era cu bunica și cu frățiorul său într-un parc bucureștean. De cum a apărut știrea, avocații maidanezilor au luat cu asalt site-urile și facebook-ul, încercând să ne convingă de faptul că nu animalele sălbăticite sunt vinovate, ci părinții care își învață copiii să fie răi, bunicii care nu luptă cu haita întărâtată, noi, oamenii, pentru că ne temem de ei, că nu îi hrănim pentru a-i face să înțeleagă că le suntem prieteni.

Am citit astăzi sute de comentarii, am urmărit zeci de discuții legate de acest subiect și la un moment dat am cedat, am dat curs pornirii de a-mi striga revolta. Nu, nu vă imaginați că am strigat la propriu, că am amenințat sau înjurat. Doar am întrebat, politicos, cum se poate proteja o mamă care se plimbă liniștită pe stradă, ținându-și copilul de mână, în cazul în care se vede înconjurată de o haită de maidanezi dornici să le guste carnea.

Nu agreez ideea de a-i omorî, nu știu dacă există o altă soluție, însă nu vreau să îi mai văd pe străzi. Vă pot spune zeci de povești despre câinii pe care i-am crescut și i-am iubit. Vă pot spune alte zeci de povești despre zilele în care mă întorceam în casă nervoasă, îl trezeam pe Mihai din somn și îi ceream să mă treacă de câinii de la ghena de gunoi, pentru a putea pleca la serviciu. Vă pot aminti de toți copiii și adulții care au fost mușcați sau chiar omorâți de câinii maidanezi ai României. Nu o voi face, pentru că știți și voi cum stau treburile.

Una este să te întâlnești cu câinele vecinului, ieșit să tragă două guri de aer curat, ținut în lesă, poate cu botniță, poate dresat, poate obișnuit cu trecătorii și alta este să vii noaptea de la schimbul doi și lângă bloc să te prindă 10, 20 de câini și să rânjească fasolea la tine, amenințând să îți rupă hainele și chiar carnea de pe picioare. Una este să știi că lângă bloc te așteaptă o cățelușă bătrână și alta este să întâlnești dulăii care își apără teritoriul.

Vă spun sincer că timp de mulți ani am plecat spre și de la serviciu cu mâncare în geantă de teamă că mă vor înconjura câinii maidanezi și nu mă voi putea apăra. Nu vreau să mai plec cu mâncare în geantă din casă! Nu vreau să hrănesc animale care ne omoară copiii! Nu vreau să îi ascult pe cei care spun că o biată bunicuță este de vină că nu a supravegheat copilul, că nu a alergat după el, că nu l-a salvat din colții câinilor maidanezi! Nu vreau să mă gândesc decât la faptul că printre noi trăiesc oameni care pun viața unui câine maidanez mai presus de viața unui copil!

Nu sunt vorbe în vânt! Mă voi implica în orice va fi nevoie pentru a curăța străzile de ei, pentru a scăpa de teama câinilor maidanezi. Habar nu am care ar fi soluția ideală. Știu doar că nu este normal, că este inacceptabil ca în anul 2013 să îți fie teamă să ieși pe stradă, să îți fie teamă să duci copilul în parc, să crezi că un maidanez este mai important decât un copil. Nu voi repeta vorbe spuse de alții și aprobate tacit de mine, nu voi vorbi despre vremurile în care copiii alergau pe străzi și prin grădini cu cheia de gât, fără bone și fără teamă, despre lipsa adăposturilor pentru câinii maidanezi, de primăriile care nu ne pot proteja, de nebunii pentru care viața unui câine maidanez este mai presus decât viața unui copil. Voi trece direct la fapte!

Spunea cineva astăzi că alergăm prin păduri să împușcăm ursul care a atacat un braconier, dar ne facem că nu vedem când un câine ne omoară copilul sau chiar devenim avocații acelui câine. Știu, sunt interese materiale mari la mijloc, dar cât valorează viața unui copil? Nu contest faptul că ne este cel mai bun prieten, atâta timp cât este cuminte și nu ne face copiii franjuri. Dar dacă s-a sălbăticit, dacă a luat orașul în stăpânire și nu îți permite să circuli liber, acel câine este mai mult lup decât prieten al omului.

La Simona pe blog am găsit niște fete care s-au decis să facă ceva în legătură cu asta, ceva de genul “ONG-ul care îi apără pe copii și adulți de maidanezi”. Dacă va rămâne doar în virtual sau nu, rămâne de văzut. Cert este că eu mă voi implica activ!