Îi spunem partenerului “te iubesc”, dar după un anumit timp această expresie aproape că nu mai are valoare, daca o repetam prea des. Intervine rutina, expresia te iubesc îşi pierde sensul iniţial şi nu mai redă emoţia pe care o genera la început.
      Ea îi spune că îl iubeşte de câte ori vrea să-şi satisfacă un moft, să-şi scuze vreo reacţie necontrolată, să îl împace când e supărat.
      El îşi aduce aminte că o iubeşte de câte ori îi găteşte mâncarea preferată, de câte ori vrea să vadă un fotbal împreună cu prietenii şi mai ales de câte ori o doreşte.
      Mai este şi cazul în care merg în vizită la socri sau la prieteni şi vor să arate lumii că totul este ca la început, ca iubirea este la fel de mare şi atunci îşi spun mai des minunatul “te iubesc”.
      Dar câţi îşi mai pun întrebarea pe care acest te iubesc o provoacă: Cât de mult mă iubeşti? Ce ai face pentru mine?
      Da, ştiu, răspunsul clasic este: Aş face orice!
      Dar chiar am face orice pentru partenerul nostru? În situaţii extreme, când omul este înnebunit, ne gândim întai la partener sau la propria persoană?
      Dacă iubitul/iubita îţi cere să renunţi la hobby-ul tău, la un prieten vechi sau la orice altceva care îţi alină sufletul? Renunţi pentru a-i face pe plac, din prea multă iubire pentru el?
      În cazul în care nu îţi plac unele chestii la partener îi ceri(subtil sau direct) să se schimbe sau îl accepţi aşa cum e?
      “Iubeşti pe cineva indiferent ce face sau se modifică dragostea pe măsură ce părerea despre persoana respectivă ţi se schimbă, pe măsură ce afli mai multe despre ea? “- Hanif Kureishi.