Îi spunem partenerului “te iubesc”, dar după un anumit timp această expresie aproape că nu mai are valoare, daca o repetam prea des. Intervine rutina, expresia te iubesc îşi pierde sensul iniţial şi nu mai redă emoţia pe care o genera la început.
Ea îi spune că îl iubeşte de câte ori vrea să-şi satisfacă un moft, să-şi scuze vreo reacţie necontrolată, să îl împace când e supărat.
El îşi aduce aminte că o iubeşte de câte ori îi găteşte mâncarea preferată, de câte ori vrea să vadă un fotbal împreună cu prietenii şi mai ales de câte ori o doreşte.
Mai este şi cazul în care merg în vizită la socri sau la prieteni şi vor să arate lumii că totul este ca la început, ca iubirea este la fel de mare şi atunci îşi spun mai des minunatul “te iubesc”.
Dar câţi îşi mai pun întrebarea pe care acest te iubesc o provoacă: Cât de mult mă iubeşti? Ce ai face pentru mine?
Da, ştiu, răspunsul clasic este: Aş face orice!
Dar chiar am face orice pentru partenerul nostru? În situaţii extreme, când omul este înnebunit, ne gândim întai la partener sau la propria persoană?
Dacă iubitul/iubita îţi cere să renunţi la hobby-ul tău, la un prieten vechi sau la orice altceva care îţi alină sufletul? Renunţi pentru a-i face pe plac, din prea multă iubire pentru el?
În cazul în care nu îţi plac unele chestii la partener îi ceri(subtil sau direct) să se schimbe sau îl accepţi aşa cum e?
“Iubeşti pe cineva indiferent ce face sau se modifică dragostea pe măsură ce părerea despre persoana respectivă ţi se schimbă, pe măsură ce afli mai multe despre ea? “- Hanif Kureishi.
interesant ce spui,dar cam asa este,cateodata noi oamenii santem egoisti si ne gandim lapropria persoana.
Probabil o situatie extremă îi va ajuta pe nehotărâți să se lămurească…
E greu sa iti dai seama ce ai face pana nu treci prin asa ceva. Oamenii au reactii ciudate in situatii extreme.
E normal sa avem grija de propria persoana, dar in acelasi timp avem pretentia ca cel de langa noi sa dea egoismul la o parte.
"Cu bune si rele…", altfel devine santaj, ceea ce nu numai ca nu e etic, dar este pacat…
Citeam undeva ca iubirea care se schimba atunci cand intampina schimbari ori greutati, nu prea e iubire. Iubim pentru ca alegem sa iubim, si suntem iubiti pentru ca cineva alege sa ne iubeasca, nu pentru ca meritam in fiecare zi acest lucru!
Sincer..iubitul meu mi-a facut multe,dar il iubesc mai mult ca inainte sa imi faca "Acele multe"… cum zicea Marius,iubirea nu se schimba cand intampina schimbari,iubirea ramane aceeasi Vienela.Sa sti ca eu primesc in fiecare zi "Te iubesc"timp de un an,si..crede-ma ca am aceleasi emotii,sunt la fel de fericita.Depinde,devine rutina atunci cand..o zici asa sec,si inca cv,nu e de ajuns ca cineva sa zica te iubesc,mai e o chestie…sa dovedeasca.Eu sincer poate nu as face orice pentru iubitul meu/viitorul meu sot..dar daca mi s-ar cere,si ar vrea si e necesar..poate ca ar mai merge.Dar conteaza felul cum vorbeste;)
Eu as face orice pentru Ovidiu. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar da, as face orice. Am incredere totala in el si il iubesc la fel ca in prima zi, de fapt, mult mai mult. Suntem de un an impreuna, ne ajutam la bine si la greu. Iubire adevarata e atunci cand esti aproape de persoana pe care o iubesti in orice situatie, mai ales la rau. Atunci demonstrezi cat de mult conteaza celalalt pentru tine. Eu nu ma vad fara Ovidiu, si da, ne zicem zilnic un "te iubesc" din toata inima :)
In teorie, pentru ca practic multi se folosesc de expresia "in dragoste este permis orice…"
Pe parcursul timpului oamenii se mai schimba, si nu intotdeauna in bine. Ce faci atunci? Il mai iubesti la fel ca inainte?
Asta este ideea: unii spun te iubesc, dar este doar rutina, nu pasiune. Cred ca dovezile sunt mai importante decat vorbele. Ma bucur pentru tine ca esti fericita.
Asta este raspunsul pe care il asteptam… Eu cu Mihai am trecut prin clipe foarte grele, care ne-au apropiat mai mult. Va doresc sa va iubiti mereu ca acum!
Dupa parerea mea sincera, iubitul trebuie despartit de rezolvarea problemelor logistice ale convietuirii, ca altfel nu poti sa iti planifici o posibila interventie anume posibil utila atat pt relatia respectiva cat si pt fiecare din indivizii care formeaza acel cuplu. Desigur, asta e la nivel de teorie.
Eu personal nu m-as baga in vreun convietuit cu cineva, sau nici macar o relatie asa pe termen mai lung cu cineva de care as fi indragostit, pana nu i-as da un background check ca la FBI si acelei persoane si a intregii familii, a conturilor din banca, verificat CV la sange, cules si coroborat informatii de la vecini, colegi de serviciu si sefi, fosti amanti, cercetari cazier domestic si prin Interpol, verificat istoric incorporari de firme domestice si internationale, etc, si, chiar si cu dosar curat, abia atunci incepe evaluarea de compatibilitate de vocabular/limba vorbita, si planificarea de sedinte periodice de verificare si eventuala renegociere a termenilor contractuali ai relatiei respective, pus clauze clare pt vacante si pauze in relatia respectiva, cf recomandarile Organizatiei Internationale a Oamenilor Muncii, contract scris cu stabilire de metodologie clara de dinainte de rezolutii de posibile conflicte viitoare prin mediere, situatii in care contractul devine anulabil, paragrafe care se ocupa de cauze clare de disolutie de contract, etc.
Ar fi ca o munca preliminara de stabilit un Acord International intre 2 state independente diferite, (indiferent ca or fi istoric-patriotic aliate si or urmari aceleasi teluri inflacarate). Pai ce, e lucru de gluma cu convietuitul sau o relatie asa mai pe termen lung cu un ALT OM total strain pt tine, pe care nici macar nu l-ai intrezarit decat prin ceata iluzorie a vreunei indragostiri erotice ?!
P.S. Ma rog, recunosc destul de sincer ca acest zel legalistic reprezinta de fapt o scuza ff buna pt a evita de a ma inhama la efortul real al mentinerii unei relatii pe termen lung, cu responsabilitatile necesare adiacente, plus ca mie, oricat de romantic sau gay as fi din fire, eu tot am creierul scaldat in testosteron, asa ca stiu eu ce stiu re relatii pe termen lung intre 2 persoane amandoua cu cromozom Y si cu testosteron pe creier, oricat de gay iubitori de curent literar romantic or fi. De aia eu din prima nu voi pretinde vreo fidelitate in vreo relatie pe teremn lung, ca stiu ca e o cauza pierduta, (cel putin eu personal nu am sa promit asa ceva nimanui), insa loialitate am sa pretind mai ales daca va veni vorba de acordat privilegii de schimburi economice preferentiale si stabilit acorduri intre state autonome independente, care desigur are fiecare istoria lui, propriile motivatii si interese, etc, care trebuie si alea RESPECTATE reciproc, plus cu obligatia sa participe amandoua la educatie reciproca benevola in mod cat de cat echitabil, fara sa chiuleasca nimeni de la aceste seminarii educative, pt cunostere ulterioara mai buna, dupa ce trece luna de miere initiala. De fapt se pot stabili aceste seminarii reciproc educative de cunoastere mai buna, si sedinte de negociere, si in localitati turistice placute cu hoteluri de lux cu facilitati adecvate de relaxare, si cu experienta de a gazdui diverse conferinte internationale, cu obiective turistice interesante de vizitat, restaurante cu mancaruri noi de gustat, etc…adica NU zic ca efortul mentinerii unei relatii pe termen lung trebuie sa fie neaparat un chin, si se poate stabili ff usor de dinainte. E bine sa existe si preferinte comune re turism pt aceste conferinte, ca daca unui ii place la cort si altuia la statiune de 4-5 stele, nu o sa se ajunga niciodata la un consens, insa si asta e rezolvabil, daca se mentin aceste preferinte personale re turism pt vacantele independente luate de fiecare in parte, si cazand de acord prin negociere re statiunea turistica sau orasul neutru stabilit pt seminariile serioase si sedintele de discutat chestii importante pertinente relatiei respective de-a lungul evolutiei ei. Nu e nevoie nici de calatorit, se poate stabili un loc al casei, de ex bucataria pt discutii serioase, si salonul pt activitati de relaxare in 2 in pauzele din cadrul acestor sedinte, etc.
:)) Daca am proceda asa am fi toti celibatari. :))
dACa sunt defecte care le putem acceptA, il acceptam asa…daca nu incercam sa-l iubesc… te iubesc… il aud cu usurinta… nu are nici o valoare pt foarte multe persoane, insa eu nu sunt genul sa spun te iubesc… o singura data am simtit cu adevaRAT, dar n-o puteam zice
Inceputul este greu, apoi spui "te iubesc" la fel cum spui "mi-e foame" sau "mi-e somn".:))
Important este ca cel(cea) de langa tine sa simta ca il iubesti, chiar daca nu i-o spui.
In opinia mea, iubitul (ca si sexul) nu se discuta, nu se povesteste, se face. Nu doare pe nimeni gura sa spuna un "te iubesc", demonstratul e mai greu :).
Legat de textul de mai sus:
1) Daca iubita ma pune sa renunt la un hobby fiindca asa i se nazare ei (adica fara un motiv foarte serios) e nesigura si nu ma iubeste ea pe mine. Daca insa ne referim la ideea de "sacrificu" da, cred ca in anumite conditii e dovada de dragoste (dar sa nu ti-l ceara jumatatea, ci sa-ti vina natural sa o faci).
2) Legat de reactia in cazuri de criza. E un pic necinstit. Sunt oameni si oameni. In situatii de criza, unii oricat de draguti ar parea, nu fac fata, cedeaza nervos si se comporta atipic si egoist fiindca frica (de exemplu frica de moarte) naste monstrii. Pentru unii autoconservarea bate orice alt sentiment. Sunt otraviti cu adrenalina. Nu inseamna insa ca nu-si iubesc la nebunie sotia ci pur si simplu nu sunt curajosi. Am vazut cazuri din astea cat am fost in armata. Erau baieti de treaba. Dar speriati nu mai stiau de ei. E usor de judecat din exterior, dar treaba e complicata.
1. Ai spus in putine cuvinte tot ce era de spus despre asta.
2. Stiindu-ma pe mine destul de curajoasa, n-am reusit sa vad mai departe de lungul nasului.
Personal, am avut mult de tras cu „te iubesc”-ul ăsta. E ca un drog pentru mine. Am nevoie constantă să îl aud, să îl simt. Nu înțeleg cum pentru unele persoane poate interveni rutina. Nu înțeleg cum „te iubesc!” devine similar cu „cât e ceasul?”. Nu înțeleg cum văpaia de la început se transformă în biată cenușă. Am ajuns la concluzia că sunt o ciudată și o neadaptată, am ajuns la concluzia că, de fapt, ăsta e cursul firesc, iar eu cer absurdul. Și totuși, deși cel puțin una din fostele mele relații s-a încheiat tocmai datorită rutinei și privării mele continui de lucruri-de-demonstrat-că-încă-mă-iubești, tot nu mă pot dezbăra de această nevoie…
De făcut orice pentru persoana iubită.. hm!.. depinde, dacă merită. Am renunțat și la hobby-uri, și la priteni vechi, și la obiceiuri, și la stil de viață, și la (îți vine să crezi?!) stilul muzical favorit la cererea persoanei iubite. Care, evident, ulterior mi-a demonstrat că nu merita :)
Mi se pare greșit să schimbi persoana iubită. Dacă schimbi ceva, mai e persoana de care te-ai îndrăgostit? Când te-ai îndrăgostit, nu știai de respectivele „defecte”? Și dacă știai, de ce te-ai mai îndrăgostit? În plus, care e scopul iubirii? Să-l faci pe celălalt fericit, nu? În nici un caz nu va fi fericit dacă îi ceri să schimbe ceva cu care e confortabil..
Probabil sunt cazuri când chiar nu se poate altfel – băutul excesiv, înșelatul și mai știu eu ce alte lucruri extreme. Și totuși…
Îmi place să iau oamenii așa cum sunt ei, cu bune și cu rele, să îi iubesc cu toate ale lor, pentru că acele „toate” sunt cu adevărat ceea ce sunt ei în ființa lor reală…
Cred ca e in firea lucrurilor ca omul sa aiba nevoie de iubire si sa o caute permanent. Problema este ca uneori uitam sa apreciem ceea ce primim.
Nu as putea accepta sa renunt de bunavoie la ceea ce imi place doar pentru a multumi o alta persoana, insa timpul mi-a demonstrat ca se intampla fara sa vrei atunci cand convietuiesti cu omul iubit.
Am vazut candva o emisiune unde persoane nemultumite de aspectul fizic apelau la operatii estetice. Partenerul unei fete care isi operase nasul a ales sa divorteze de ea dupa asta tocmai pentru ca nu mai semana cu fiinta de care era el indragostit.
Ce frumoasa ar fi lumea daca fiecare dintre noi i-ar putea accepta pe ceilalti cu bune si rele, cu defecte si calitati! :)