Este prea puţin important unde mergeam în acea zi, ce treabă aveam sau câte ninsori au trecut de atunci. Eram în maşină, alături de o familie. Oameni simpatici, educaţi, care făceau impresie bună oriunde se duceau.

Am fost martor tăcut, uitat pe bancheta din spate, am asistat fără să vreau la o scenă demnă de Cascadorii râsului. Faceţi abstracţie de prezenţa mea discretă şi concentraţi-vă pe cele două personaje, şoferul şi soţia lui. Să le spunem Ion şi Maria.

Era prima zăpadă din acel an, venită pe neaşteptate, într-o după-amiază calmă. O pătură albă, imensă, încerca să îngroape oraşul prăfuit şi dezorientat. Îi necăjea pe şoferi, reducând vizibilitatea până aproape de zero, le grăbea pe gospodine spre case şi înnăbuşea râsetele cristaline ale copilaşilor, care alergau cu mânuţele întinse spre primii fulgi de nea.

 

 

Cojile rămase de la portocala abia mâncată răspândeau arome îmbătătoare în aerul cald din maşină. Parfumul lor urca înceţişor, intra în nări, se impregna subtil în haine şi în păr.

 

 

Fulgii mari de nea acoperă parbrizul. Nu se mai vede nimic. Totul este alb de jur împrejur. Se circulă cu 5 km/h prin centrul aglomerat al oraşului. Liniştea din maşină este sfâşiată de un ţipăt al Mariei.

Maria: Atenţie în dreapta, că dau nebunii ăştia peste noi!

Ion: Nu dă nimeni peste noi, dragă.

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Ah, ce m-a speriat fiinţa asta! De ce oare se strecoară printre maşini? Dacă o călcai?

Ion: Suntem la semafor, dragă, nu se mişcă nici o maşină.

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Fii atent! Ar fi mai bine să treci pe banda cealaltă!

Ion: Ţi se pare că citesc ziarul, dragă?

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Mergi mai încet, să nu ne lovim de cel din faţă!

Ion: Merg cu 5 km/h. Se poate mai încet de atât?

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Fă dreapta! Stânga! Ia piciorul de pe acceleraţie!

Ion: Bine, draga mea.

Opreşte maşina, răsuceşte cheia în contact şi coboară, spunând:

-Văd că te pricepi mai bine. Te invit să conduci maşina până la destinaţie.

Se îndreaptă grăbit spre trotuar, fără să privească înapoi.

Maria, descumpanită: Ce l-a apucat, dragă? Ce i-am zis?

Primii fulgi de nea aduc cu ei în fiecare an parfumul cascadelor de râs şi al cojii de portocale galben-roşiatică frământate între degetele încordate.