Am tot amânat să vorbesc despre ea, deşi am terminat-o de citit imediat Nu am aflat ce s-a întâmplat cu America. Oamenii au decăzut, se poartă ca nişte primitivi, sunt seceraţi de epidemii şi împinşi de foame spre o Europă ce pare tărâm al făgăduinţei, deşi nu s-a întors nimeni pentru a confirma. Un eveniment tragic, de proporţii uriaşe, despre care autorul Jim Crace nu dă amănunte, are urmări dezastruoase. Lungul drum spre oceanul salvator este plin de pericole, nimic nu mai este aşa cum ar trebui să fie şi “numai nebunii ajung până pe coastă”.

Franklin, bărbat puternic, dar timid, plecat de acasă în căutarea unei vieţi mai bune, o cunoaşte pe Margaret la Casa molimei, acolo unde fusese lăsată să moară după ce se îmbolnăvise. Îşi continuă drumul spre ocean alături de această fată plăpândă, iar legătura dintre ei devine tot mai strânsă, pe măsură ce înfruntă situaţii care le pun vieţile în pericol. Foame, oameni disperaţi, baptişti ciudati, vânzători de sclavi, hoţi, dezastre naturale, pierderea familiilor, totul îi uneşte. Îşi descoperă în fiecare zi noi puteri, noi motive pentru a merge mai departe, pentru a lupta cu greutăţile.

elefant.ro

Primele pagini nu m-au atras prea tare, dar am continuat să citesc şi bine am făcut. Mi-a plăcut mult felul în care este scrisă, am fost impresionată de puterea şi dăruirea lui Margaret, am admirat curajul cu care înfruntă greutăţile în numele iubirii, am zâmbit văzând pas cu pas cum se înfiripă legătura dintre cele două personaje. M-am întrebat dacă după un dezastru omenirea chiar s-ar putea întoarce în timp, uitând totul, pornind iar de la zero.

“Dar, într-un fel, sufereau deja de o febră la fel de letală şi de înşelătoare: febra emigrării. Îi ardea pe toţi şi îi punea în mişcare. Fu unul dintre momentele de răscruce ale călătoriei lor (în care chemarea vechiului şi strălucirea noului erau la fel de atrăgătoare), când orice ultim instinct de a se întoarce acasă fu spulberat. Aici, boala era la putere. Dar acolo unde aveau să ajungă nu exista febră, nu? Asta voiau să creadă. Acolo nu erau friguri sau febră tropicală, nici boala căpuşei sau holeră, nici herpes sau malarie. Dimpotrivă, se îmbărbătară singuri, pe partea cealaltă îmbolnăvirile erau aşa de rare, că oamenii călătoreau câte o zi întreagă doar ca să-l vadă pe unul cum strănută.”

“Acela era locul în care, în acea ultimă zi petrecută în Ferrytown, câţiva emigranţi întârziaţi se adunaseră, prizonieri între apă şi flăcări, şi îi goniseră pe Margaret cea rasă în cap şi pe Franklin cel cu haina bălţată.”

Vor reuși ei oare să ajungă acolo unde își doresc atât de mult? Puteți afla citind cartea Casa molimei, scrisă de Jim Crace.

Mulţumesc Dianei, mulţumesc editurii All.