Oare am devenit insensibila? Nu ma mai misca manifestatiile de iubire ale celor din jurul meu? Curcubeul format din trei culori nu imi mai spune absolut nimic? De unde aceasta amorteala a nervului patriotic, in prima zi a lui decembrie, in ziua ce ar trebui sa fie atat de importanta pentru romani? Cei din generatia mea stiu bine ca de mici copii ni s-a inoculat ideea ca tara trebuie iubita mai presus de orice, mai presus de anotimpuri, de taceri, de cuvinte. Citind povesti din carti pentru copii scrise de autori romani, aflam ca de mici trebuie sa fim eroi, sa luptam pentru tara si sa o aparam cu pretul vietii.

Nici macar nu era greu sa ma imaginez in aceasta postura. Dupa cum se stie, copiii sunt fiinte influentabile, iar lupta dintre bine si rau ii stimuleaza, ii face sa viseze la aventuri marete, la fapte de vitejie, la victorii rasunatoare. Cumva, intr-un mod subtil, aceste idei mi-au ramas intiparite in minte, au ramas scrise cu litere de foc in inima, pe un fond impartit in trei culori: rosu, galben si albastru. Am avut mereu credinta ca imi voi iubi tara oriunde as fi, oricum ar fi, fara pic de efort, fara chiar sa ma gandesc la acest aspect al iubirii. Am avut mereu credinta ca mi-as putea da viata pentru tara mea, fara macar sa clipesc sau sa am vreo urma de regret.

Si atunci, de unde-mi vine astazi aceasta lehamite, acest sentiment de zadarnicie, de fatarnicie, de tot ceea ce nu este scris in cartile pentru copii referitor la trairile si manifestarile eroului de poveste? Sa fie oare din cauza ca pana mai ieri toata lumea blama aceasta tara, considerand-o a fi parte din lumea a treia, otreapa buna de sters bocancii scumpi ai occidentalilor, iar astazi toti au afisat tricolorul si se bat cu pumnii in piept ca sunt romani sadea si ca iubesc acest pamant? Sa fie oare gandul ca de maine o vom lua de la capat si vom arunca iar cu oua stricate in tot ceea ce inseamna Romania?

Nu simt nici o emotie astazi. Nimic. Tricolorul ce imi flutura pe sub ochi oriunde as merge ma impietreste, ma face sa am senzatia ca voi varsa, ma sileste sa prefer o carte astazi, in locul retelelor de socializare, unde toti isi ureaza La multi ani!, fara sa se intrebe, macar o clipa, ce au facut ei pentru tara si ce asteapta tara de la ei. Apropos de carti pentru copii, as vrea sa ii intreb pe cei ce sunt parinti cum mai arata cartile de povesti acum? Scriitorii de astazi, contemporanii nostri, isi amintesc de faptul ca avem o tara si ca normal ar fi sa o iubim? Le spun copiilor care citesc toate aceste lucruri? Sau iubirea pentru tara se manifesta numai pe 1 decembrie?

Pariez ca multi dintre cei ce astazi si-au pus tricolorul la vedere habar nu au ca tara inseamna locul unde ne-am nascut, unde am crescut, unde exista tot ceea ce ne-a format ca oameni si ne-a facut sa cunoastem iubirea, in multele ei nuante. Pariez ca multi dintre cei ce astazi si-au pus tricolorul la vedere habar nu au ce sarbatoresc de fapt in aceasta zi. Influentata de ceea ce am citit candva si de ceea ce vad astazi, ma intorc la povestile mele, la lumea imaginara in care eroii sunt eroi in fiecare zi.