Un el și o ea, pe o bancă din fața blocului, citind carti crestine, în vreme ce copilașii se joacă liniștiți la picioarele lor. Pe chipuri le văd pacea interioară, o pace pe care eu probabil nu o voi cunoaște niciodată. Cărțile pe care eu le citesc vorbesc despre creștinism, însă nu reușesc să îmi transmită acea credință oarbă, ce are puterea de a te face să uiți că viața este grea, că trebuie să lupți, că banii guvernează lumea. Mă opresc lângă ei, îi salut și rămân pentru câteva minute la taclale, schimbând noutăți.
Ne cunoaștem de mult timp, încă de pe vremea când ne jucam noi la picioarele părinților. fără griji și fără să știm prea multe despre cărțile creștine. Acum îi întreb dacă aceste cărți le aduc liniștea ce li se citește pe chipuri, căci simt cum mă roade curiozitatea și cum mă împunge un strop de invidie. Răspunsul lor simplu mă uimește: nu, din cărțile creștine doar aflăm mai multe, ne bucurăm pentru o clipă sufletul, însă pacea despre care vorbești și pe care spui că o citești în ochii noștri vine din credința nestrămutată, din iubirea necondiționată față de Dumnezeu atotputernicul, atotștiutorul, atotmilostivul.
VEZI AICI OFERTA DE CARTI CRESTINE
Îi privesc iar, încercând să îmi amintesc momentul în care au îmbrățișat credința cu atâta înfocare. S-au căsătorit de mici, au făcut imediat copii și au descoperit că viața nu este mereu roz, că este grea atunci când ai atâtea responsabilități. Banii nu le ajungeau, familiile nu aveau cu ce să îi ajute, facturile se cereau plătite, copiilor le era foame. Atunci și-au lăsat viețile în mâinile Domnului, convinși că El este singurul ce îi poate scoate la liman. Coincidență sau nu, de atunci a început să le meargă mai bine, ceea ce a dus, implicit, la o tot mai mare convingere că fără credință, fără puterea Domnului, nimic nu merge.
Au început să meargă la biserică, și-au cumpărat cărți creștine, au simțit cum bucuria le inunda sufletul și bunăstarea își face loc în căsuța lor. Fuseseră uniți la greu, erau uniți și la bine. Copiii creșteau frumos, ei își găsiseră locul în lume, prinseseră rădăcini într-un pământ roditor și își trăgeau seva din credința că Dumnezeu are grijă de oițele sale. Lumesc, vecinii mei cu chipuri senine făcuseră niște cursuri de masaj și își deschiseseră o mică firmă. Ofereau servicii de masaj bătrânilor, celor ce aveau nevoie de recuperare după diverse operații sau accidente.
Tot lumesc, aș vrea să pot simți, măcar pentru o clipă, ceea ce simt ei atunci când citesc acele cărți creștine pe banca din fața blocului, când merg la biserică și când zâmbesc așa cum doar copiii pot zâmbi, fără nici o ironie, fără ascunzișuri, fără prefăcătorie. Dar nu cumva, dacă aș reuși să trăiesc o asemenea clipă, revenirea ar fi sfâșietoare? Nu cumva mi s-ar părea cu totul altfel traiul meu, dacă aș reuși să zăresc pacea pentru o clipă? Ați cunoscut și voi persoane pentru care cărțile creștine sunt bucuria sufletului? Le-ați vazut seninătatea din priviri?
