8 decembrie. Astăzi se împlinesc 22 de ani de când scriu în această carte. E cartea unui om obișnuit și totuși e diferită de a celorlalți. Am adunat în ea, literă cu literă, bucăți de suflet. Între virgule am ascuns temeri și gafe. La început de rând mi-am așezat speranțele și realizările. Am avut și momente când am pus punct și am început un nou capitol. A curs multă cerneală în acești 22 de ani. S-a amestecat cu lacrimi și râsete descătușate. Uneori, între filele cărți ascundeam un rid sau un fir de păr alb. Alteori, doar o sclipire de fericire. Filă cu filă, cartea unui om obișnuit se scria singură, în vreme ce noi eram ocupați să ne trăim viața, cu bune și rele. În loc de copertă, cartea mea are aripi. In loc de sfârșit, are multe spații goale ce se cer umplute cu noi și noi cuvinte. Recitesc uneori anumite pasaje. Îmi dau seama că le-aș fi putut scrie mai bine. Dar, dacă le-aș fi scris altfel, probabil nu ai mai fi fost tu, cel de astăzi, eroul cărții mele, același om care s-a maturizat frumos și căruia îi spun La mulți ani, copilul meu!

Există atât de multe feluri de cărți pe pământ… Nu voi vorbi (și) despre ele, căci au făcut-o deja colegii mei. Dar, dacă aveți chef și inspirație, îmi puteți povesti despre voi, despre cum vedeți voi cartea unui om obișnuit…