Fiecare vârstă vine cu propriile sale întrebări. Câteva se repetă pe întreg parcursul vieţii şi la fiecare vârstă găsim alte răspunsuri. De ce ne naştem? Care sunt lucrurile importante în viaţă? Cu ce rămânem, după ce toate trec? Am privit-o. Pentru ea, la 12 ani, era important să scape de durerea care nu o lăsa să copilărească. Pierdea o întreagă duminică ţinându-se de burtă. Ne-am urcat în taxi. Pentru şofer, important era să se arate cât mai serviabil, ca să poata obţine un bacşis bun. Pentru familia care plângea pe holul spitalului era important ca băiatul să se vindece, chiar dacă asta însemna să accepte operaţia. Pentru doctoriţa de gardă important era să ştie câţi pacienţi mai aşteptau pe hol. Pentru mine era important să aflu cum s-a pricopsit nepoata cu gastrită, la 12 ani.
În drum spre farmacie ne-am oprit la o terasă. Copilului îi era sete. Pentru patronul terasei din centru, important era să prindă în plasă muşte grase, dispuse să dea 8 lei pe un bidonel cu apă, 500 ml. Pentru farmacistă era important să bage clienţilor pe gât încăpătoarele pungi de plastic, chiar şi când cumpărau o tabletă de aspirină. Pentru cei doi băieţi din troleibuz era important să coboare la hale, dar nu le-a ieşit. Pentru bătrâna cu picioare umflate era important să găsească un scaun liber. Pentru şoferul care transpira abundent era important să treacă mai repede ziua asta călduroasă. Pentru domnul care îşi plimba căţelul era important să scape de dulăii obraznici ce stăpâneau maidanul. Pentru copiii din parc era important să ajungă primii la tobogan. Pentru unii era important să picteze pe ziduri…
Văzând pentru câteva clipe un om, văzând ce îl preocupă la un oarecare moment, îţi poţi da seama ce întrebări existenţiale îşi pune? Îţi poţi da seama ce răspunsuri găseşte? Iti poti da seama cine este si incotro se indreapta in viata?
Nu cred că poți să-ți dai seama numai în câteva clipe ce întrebări existențiale își pune om. Poți să stai cu un om o viață și să nu știi exact la ce meditează. Poți să deduci, dar adesea deducțiile te duc pe o cale greșită. Poate că șoferul era serviabil din fire, nu pentru bani; poate că doctorița era cu adevărat preocupată de tratarea bolnavilor, nu de numărul lor; poate că…, poate că…
Zi frumoasă, Vienela ! :)
Comentariul tau mi-a amintit de o fosta vecina. Dupa 20 de ani de casnicie a decis sa divorteze si abia atunci i-a spus sotului sau tot ce a deranjat-o in acei ani, tot ce adunase in suflet, putin cate putin. Si pareau atat de fericiti impreuna…
M-a încântat articolul. Şi m-a făcut să cujet :smile: Importanţa e o chestie de moment precum fericirea?
As spune ca da, uneori. :D O decizie care ni se pare importanta pe moment ne poate schimba cursul vietii, nu?
Cred că majoritatea oamenilor nu-şi pune întrebări existenţiale. În afara cazului când întrebarea “de ce-i merge mai bine vecinului?” poate fi ridicată la acest statut. :mrgreen:
Nu te dezminti, Vero. :))) Ai ochi de vultur si minte brici! Si spui lucrurilor pe nume intr-un mod tare amuzant. :))
Cred că, privind viața din perspectiva unui reportaj, așa cum ai făcut tu, putem identifica mai degrabă caracteristici ale comunității respective decât informații cu privire la întrebările existențiale pe care și le pune un anumit individ.
Dar suntem liberi sa ne imaginam, nu? :))
drăguță postare! :) eu cred că nu tot ce facem tot timpul ne reprezintă 100% esența interioară. așa că putem fi surprinși în lupta pentru hrană, în dorința unui pahar cu apă etc. fără ca dorințele ăstea să zică mai multe despre noi decât despre un moment cu noi. dar mi-a plăcut luciditatea asta sau exercițiul ăsta de dilatare a clipei. :)
Pentru un ochi avizat chiar si cele mai banale gesturi spun multe. Felul in care duci paharul cu apa la gura, felul in care impaturesti un tricou, toate vorbesc despre tine, cred eu…