Aseară am discutat în privat cu una dintre bloggeriţele foarte dragi mei, Cuvânta. Ce a făcut Cuvânta când am terminat de vorbit? S-a apucat să scrie un articol despre Vienela, un articol atât de elogios, încât nici nu mă recunosc în el. Poate mai mult decât articolul, pe mine m-a impresionat felul în care Cuvânta a încheiat discuţia noastră de pe facebook: “omule, îmi vine să-ți fac o pâine caldă și nu vreau să te supăr cu nimic niciodată”.
Ceea ce nu spune Cuvânta în articol este că am şi eu momentele mele întunecate, am şi eu griji, am şi eu gânduri pesimiste. Nu sunt cu toată lumea aşa cum sunt cu ea, nu pot zâmbi chiar oricui, nu simt nevoia să ajut chiar pe oricine, nu simt nevoia să povestesc altora despre problemele mele. Nu ştiu dacă este vorba neapărat despre diplomaţie, aşa cum spune ea. Mai degrabă este simpatia care mă atrage spre ea, respectul faţă de inteligenţa ei, dorinţa de a o ajuta să fie mai veselă, mai optimistă, să vadă că viaţa este frumoasă. ;)
Scriu în primul rând pentru că asta îmi face bine, mă ajută să îmi pun gândurile în ordine şi îmi dă senzaţia că am mulţi prieteni (adică ceea ce îmi lipseşte în viaţa reală). Dacă mai pică şi un bănuţ din când în când, cu atât mai bine. Dar pentru mine scrisul rămâne o portiţă prin care mă eliberez de stres, o portiţă prin care îmi fac cunoscute lumii visurile, dorinţele, nevoile, trăirile interioare şi speranţele pe care le am pentru lumea în care trăim.
Am sfătuit-o aseară să încerce să schimbe stilul în care scrie, să ia exemplu de la Mixy, care face haz de necaz mereu, care vede ceva amuzant în orice întâmplare. Sunt sigură că ar funcţiona, deşi Cuvânta este sceptică. Atunci când te iei singur peste picior, scapi de senzaţia că viaţa te ia peste picior. Cei care sunt părinţi ştiu că există o perioadă în care copilul are nevoie de toată atenţia, o perioadă în care viaţa părintelui şi dorinţele lui trec pe locul doi. Atunci părintele simte că viaţa lui s-a sfârsit, că nu mai poate evolua, că stagnează într-o bulă de săpun colorat şi parfumat. Asta este ceea ce i se întâmplă bloggeriţei noastre.
Are o minte iscoditoare şi obişnuieşte să despice firul în patru. Ochii ei nu percep nuanţele de roz. Vede doar gri, iar asta o face să sufere, să îşi dorească ceea ce nu are. Se relaxează ocupându-şi mâinile cu diverse activităţi. Nu cred că asta este soluţia. Cuvânta are nevoie de o preocupare care să îi ţină mintea absorbită, nu mâinile, un ceva care să nu îi mai dea timp să se gândească la “torturile unui suflet chinuit”, la “neîmpliniri, frică şi angoase”, un ceva care să îi scoată din cap gândurile nesănătoase. Are nevoie de motivaţie, are nevoie să înţeleagă că viaţa nu s-a sfârsit, că un copil drăguţ, un soţ care iubeşte stabilitatea dată de casă, maşină, firmă, un job care nu ridică probleme, nu înseamnă că ai ajuns la capătul evoluţiei.
Care este pentru voi capătul evoluţiei? Cu ce credeţi că ar trebui să îşi ocupe Cuvânta mintea, pentru a scăpa de gândurile negativiste? Spune despre ea că este “doar un cronicar umil și decrepit al unui om care încă iubește viața”. Aş vrea să o învăţăm să iubească şi ea viaţa, aşa cum o iubesc eu, deşi viaţa mi-a dat câteva şuturi puternice în dos.
Optimismul, pozitivismul şi iubirea de viaţă sunt un exerciţiu constant. Dacă nu te naşti cu ele, atunci decizi cum vrei să fii şi exersezi în fiecare clipă. Mărturisesc că nu am citit-o până acum pe Cuvânta, dar la prima vedere, din articolul ei despre Vienela, am impresia că îi place să fie depresivă şi negativistă şi se laudă cu asta din două-n două rânduri. Când îţi dai singur atâtea definiţii negative, mi-e greu să cred că ţi-ai propus vreo clipă să fii pozitiv, sau că ai încercat măcar şi nu ţi-a reuşit. Aşa că eu cred că primul pas este să vrei. Să-ti propui. Apoi să faci paşi mici în direcţia pe care ţi-ai propus-o. Paşi mici si concreţi în fiecare zi.
Poate ca nu reuseste sa vada cat de roz este viata uneori. Noi ii putem oferi acei ochelari prin care sa vada roz. ;)
Când îți dai definiții negative, jumătate din ele reprezintă un drum către convalescență – cel puțin așa văd eu lucrurile. Cuvânta dă glas unor lucruri pe care mulți le bagă sub preș. Ar trebui s-o mai tragem de mâneci, prea multă hărnicie strică :D
sau sa punem mana de la mana si sa-i luam un pres (eventual unul mai mare, in caz ca al ei e prea mic); pot sa-i dau eu de la mine, ca la cat am bagat sub pres in ultimul timp…am deja depozit :)
Vienela, nici eu nu mă recunosc în articolul tău :))
:)) Asta e un lucru bun. D-aia ne intelegem noi atat de bine. :))
Evoluţia nu are capăt, evoluează în continuare, doar de asta se numeşte aşa.
Am cititit articolul scris despre tine şi mi se pare destul de corect, atât cât te cunosc eu virtual.
Nu ştiu ce să zic, mai ales că nu am urmărit postările ei.
Asta e balans pe o sarma nu chef de viata!
Foarte periculos! Dauneaza si trupului si sufletului!
Mie una imi place Cuvanta asa cum e si nu vreau sa se schimbe:)
In lumea asta bloggeristica asa de des fals pozitiva, incarcata de filozofii de apreciere fortata a lui x si y, de teoria chibritului bun si frumos si dragalas, eu apreciez cinismul, realismul si sinceritatea.
Nu cred ca m-am facut inteleasa. Apreciez mult felul in care scrie, in care gandeste, dar stiu ca are o problema si as vrea sa o ajut. Chiar crezi ca a ajuns la capatul evolutiei?
Mulţumesc, dragă trestioară săltăreaţă! Îţi doresc să te simţi mai bine, cât de curând vei simţi nevoia!
Uite dupa 3 zile de down, ma simt mai bine
Sper ca si tu!
eu zic precum Hapi , cand e mai greu , ma gandesc ca se poate si mai rau…si atunci fac haz de necaz…si ma hlizesc…dupa cum ai zis tu :)
Pe mine Cuvînta mă duce cu gândul la sora mea. Sunt fix același stil amândouă, profunde, psihologice. Semăn și eu foarte mult cu sora mea, diferența între noi o constituie felul în care percepem lucrurile, gravitatea pe care le-o acordăm.
Toți avem perioade proaste și aproximativ bune.
Contează să trecem peste ele și să ne facem rost de prieteni care să ne scoată din borcan ;)
ce noroc ai ca tu incapi in borcan :))) eu de-aia ma straduiesc sa nici nu intru :)
:)) Să înţeleg că nu ai nevoie de prieteni pentru că n-au de unde să te scoată, nu ?
Hai ca sunt acum pe blogul ei. Din ce am citit asa in cateva minute, e interesant, deci il pun la ‘bookmarks’.
Io zic sa scrie asa cum simte. Unii suntem mai energici si mai optimisti, altii sunt mai ‘negativisti’. Nu vad de ce si-ar schimba stilul doar sa intre in ‘normal’ (asa cum probabil il vad unii). Blogul este un exercitiu personal si chiar imi place sa citesc cum ‘este’ omul respectiv, nu cum stie el ca da bine la imagine.
Cat priveste modul in care sa infrunti viata, eu incerc sa gasesc ceva bun in fiecare zi. Si am invatat sa ma iubesc, pentru ca altfel nu pot avea pretentia ca altii sa o faca ;)
Cuvanta…cand te simti “la pamant” treci pe aici si linisteste-ti sufletul . La mine functioneaza desi nu sunt mamica
Cred ca pe langa aceste doamne, noi suntem trestioare saltarete
Zilele astea nu sunt nici eu foarte “up” deci nu pot da sfaturi…..
Mulţumesc tuturor pt intenţiile bune :D
Şi mai ales ocrotitoarei Vienela…
Stii cum se spune, “drumul spre iad e pavat cu bune intentii!”.Pana n-o sa simti tu ca trebuie sa schimbi macazul n-o sa te poata ocroti nimeni.Dar faptul ca iti constientizezi frusrarea e primul pas.Hai, treci la nivelul urmator!Nu mai despica firul in patru ca se toceste de tot si se rupe, pune-l pe bigudiu sa se increteasca frumos si gata!:)
Eu nu am citit articolele lui Cuvanta decat din totala intamplare odata unul in lb engleza si m-a pus naiba sa corectez erorile de expresie, desi de obicei fac asta ff rar, si fac asta de obicei daca ma intereseaza subiectul si daca acel subiect mi se pare chiar important, si merituos de a fi pus in valoarea lui optima, adica pot spune ca e posibil ca ceva ce a scris Cuvanta in acel articool a rezonat cu mine pe undeva ca fiind semnificativ, ceea ce nu poate fi decat un compliment, desi nici la vremea respectiva, nici acuma eu nu ma pricep sa explic in cuvinte ce vreau sa zic, mai ales in scris, dar si verbal, asa ca poate iesi o varza din care lumea se poate simti confuza, nedumerita, uneori chiar si criticata sau luata peste picior, dar eu m-am consolat de mult cu asta mai ales ca e adevarat ca sunt cam superficial din fire.
Ce voiam de fapt sa zic este ca abilitatea si inclinatia cuiva de a indepta umorul impotriva siesi este de obicei admirabil, desi poate nu intotdeauna recomandabil in socializarea bazata pe competitie, mai ales nu si cand se conrunta culturi sau subculturi dierite, si comunicarea on-line este o astfel de subcultura diferita de comunicarea in real life, chiar daca se petrece intre oameni apartinatori de aceeasi cultura si limba materna, este o cultura de context scazut, in care nu se sesizeaza nuantele ff bine, chiar si daca omul respectiv iti este cat de cat cunoscut. In plus, in socializarea on-line exista o competitie chiar si daca nu e urmarita expres asa la nivel comercial super-concret, insa e adevarat ca multi bloggeri se angajeaza in asta, chiar si cei care zic ca scriu pt ei insisi, sau doar asa ca sa socializeze relational, nu ca competitori de marketing. Deci exista deja 2 dezavantaje ale folosiriii umorului imporiva sie insusi pt ca e posibil sa nu fie inteles sau e posibil sa fie evaluat oarecum caricaturizat, exagerata, isi in ond neinteleasa, neevaluata corect, inteleasa ca un fel de “negativism” exagerat, oricat de maiestrit in exprimarea literara ar fi bloggerul respectiv, caci genul umoristic este un gen dificil de abordat literar oricum, plus trebuie sa recunoastem ca tootusi nu putem fi toti Jerome K Jerome sau Mark Twain, si , in plus, e si mai dificil venind din partea unei persoane de sex feminin…asta e poate politically incorrect de zis, insa are pe undeva ceva adevar, desi nu stiu eu sa explic cum si de ce.
Eu personal insa pretuiesc ff mult persoanele care se pricep sa utilizeze umorul impotriva lor insile in comunicare, in plus cu autentica, NU falsa, modestie, daca e cazul, si mentinand in acelasi timp simtul proportiilor, ceea ce e real dificil, mai ales daca se comunica numai in scris, unde nu exista posibilitatea echilibrului coregrafic al gesturilor si mimicilor cuiva.
Eu personal incerc sa fac asta si in unele articole ale mele, dar asta o fac oricum si obligat deoarece eu chiar ca m-am decis sa scriu majoritar numai despre mine insumi din motive de etica de blogger amator inexpert plus desigur din narcisism plus desigur din ignoranta desppre alte subiecte si din lene si dezinteres pt altceva, (si asta am scris-o chiar fara sa glumesc prea mult, decat poate 1/10 !!) Deci daca scriu despre mine insumi majoritatea timpului oricum, si imi vine sa fac cate un banc, desigur ca va trebui sa fie un banc despre mine insumi, nu despre altcineva !
Insa m-a frapat ceva in articolul de mai sus si e posibil sa fie din cauza ca Vienela are inclinatie matern-ocrotitoare asa din firea ei plus din experienta de mama, de a dori sa protejeze si sa indrume alti bloggerii adulti. Este OK, cred eu, de facut asa ceva intre adulti, daca cineva chiar pare ca o cere sau o cere chiar direct, altfel e posibil ca acel sfat tootall binevoitor sa fie primit cu iritare. Asta este oarecum similar, desi la o scara dierita, si cu acele vestite lectii pe care UE mai experta de Vest dorea sa le ofere Romaniei inainte de intrarea in UE si chiar si dupa, sau similar cu anumite activitati altruist caritabil educative ale unor oameni apartinand unor culturi straine dar bogate ecoonomic doresc sa indrume (chiar sincer) niste amarati din Africa. Va exista backlash, adica o reactie negativa din partea asa-zisului elev, desi intentia educativa poate fi ultra- buna si total onorabila, chiar oferita la nivel autentic expert, tocmai din cauza unor neintelegeri reale, plus si din cauza ca in general comunicarea dintre oameni e in mare parte despre propriile interese si idei, si nu e o comunicare du-te vino 100 % autentica tot timpul, si astfel cineva care nu e pe picior egal cu altcineva, din orice motive, sau chiar doare se simte ca e pe alt plan, sau care e pur si simplu din alta cultura, din alta perspectiva, din alta mentalitate, pur si simplu nu va intelege, va fi surd la peste 67 % din mesaj si va retine numai ce ii se pare lui familiar ca intalnit si mai inainte, candva in tinerete, in copilarie, sau chiar si anul trecut cand au mai venit si altii cu sfaturi similare si pe urma au disparut fara nici o finalitate, sau pur si simplu sfaturile lor s-au potrivit ca nuca-n perete situatiei respective. Asta nu inseamna ca eu personal sunt pesimist in legatura cu comunicarea dintre oameni, doar ca mi se pare autentic dificila, mai ales daca e pe baze competitive, si in plan social exista destula competitie chiar si intre oameni teoretic apropiatii, prieteni sau consorti, daramite asa intre colegi de job sau chiar de hobby, daramite in planul socializarii virtuale.
Multumesc pt atentia acordata conferintei mele !! Sper ca a fost oarecum on-topic, macar 15 % din ea, desi nu as putea pune mana-n foc ca asa este !!
De acord cu Dojo.
Fiecare are un stil propriu, personal. Poate tocmai stilul Cuvantei e cel care atrage spre a-i fi citita slova! Analitic, rupt din trairile zilnice, da glas multor temeri si nespuse ginduri pe care toti incercam sa le facem disparute. Si asta, tocmai din dorinta de-a nu fi si mai vulnerabili, decit(deja) suntem, in fata celorlalti.
Viata ne ia la suturi pe toti. Pe unii mai des, pe altii mai rar, dar clar pe toti. Sunt de acord cu tine: are nevoie sa-si gaseasca o preocupare care sa-i ocupe mintea. Mainile fac ele ce pot, dar mintea continua sa lucreze odata cu ele. Si nu in directia care trebuie. Eu personal imi fac liste intregi (fie in minte, fie pe foaie) cu obiective si planuri de la cele mai marunte si pana la cele mai serioase. Ma fac sa ma simt bine, imi dau avantul necesar inceperii unei noi zile. Fie ca-mi propun terminarea unei carti, redecoratul casei sau lucruri serioase legate de munca, fiecare dintre ele ma umple de energie! :) Pe langa asta, incerc sa ma bucur de orice maruntis. Acum, de exemplu, ti-am citit postarea si iti las comentariu in timp ce mananc niste spaghete delicioase si asta ma face sa ma simt bine. Eh, pornesc de la starea asta de bine si o amplific cat de mult pot! Desi sunt doar spaghete… =)) Lucrurile marunte si detaliile ne alcatuiesc de fapt vietile. :) Succes Cuvantei! :)
Cuvanta, sper să te ajute, chiar dacă la prima vedere n-ai încredere.
eu zic ca fiecare sa scrie cum simte. Lasati doamna CUVANTA in pace.
Scrisul ne e dat ca o forma de exprimare. Jurnalul asta online, public, care unii ii spun blog ajuta enorm la destresare, la pus ganduri in ordine, la scuipat ideile din noi si intins pe gard. E un mod de echilibrare, descarcare, ce ramane dupa e liniste si pace.
Pana la urma falsitatea nu ajuta sufletul ei, ar ajuta-o doar sa aiba trafic, sa vanda ceva..
Capatul evolutiei?
Cred ca vine doar odata cu piatra de pe mormant. (Hai ca v-am inveselit cu asta! :D)
Evoluam intruna, doar ca nu intotdeauna in directia pe care ne-o visam.
Ai pus punctul pe i, cu visele alea…:)
Si eu cred ca evoluam continuu. Si pana la urma depinde doar de noi care parte a paharului preferam sa o privim. Eu una cred ca orice am zice noi, doar ea se poate mobiliza si schimba. Pt ca nu exista doar zile negre. Fericirea e un moment, care se duce, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne bucuram de ele.
Intr-adevar putin cam depresiv stilul Cuvantei, dar sincer mie mi se pare felul ei de a scrie un strigat de ajutor. Ma recunosc pe undeva :P Ma bucur ca am ajuns pe blogurile voastre si poate o sa ajung mai des. Suna promitator: o portie de alb – Vienela, si o portie de negru – Cuvanta. Acum sa imi iertati pripa, spun doar cum suna. Si evit cuvantul roz pentru ca nu il am in vocabular :D
Apropo de evolutie… nu stiu exact situatia Cuvantei dar eu am doi copii mici si ma inec ocazional in aceleasi dileme: unde sunt eu? ce caut eu in viata mea? de unde atata noroc si de ce nu il resimt ca atare? E simplu sa critici, dar este o perioada critica. Cine stie cunoaste :) Partea interesanta e ca desi pare ca stagnezi, e o perioada in care te dezvolti ametitor de mult, te maturizezi cumplit, si nici macar nu iti dai seama :) Deci evoluam. Pana in momentul in care neuronii nu or sa ne mai ajute si o sa ajungem noi copiii…
Scriu exact pentru a-mi ocupa mintea. Scriu uneori despre povesti triste care si pe mine ma fac sa plang. Scriu si despre lucruri mai vesele. Dar rar. Mie nu mi se pare o problema. Ma citeste cine simte ca mine. Cine nu simte…nu mai vine.
Am fost si eu pe la Cuvanta…dar, sincer, eu n-am timp sa-mi largesc blogroll-ul…desi mai aterizez pe bloguri care-mi plac. Nu mi s-a parut nimic in neregula cu ea. Fatza de alte bloguri unde tristetea/depresia sunt cu mult mai prezente…la ea e OK. Va fi bine, n-are sens sa schimbe nimic. :)
motive sa depresam putem gasi cu totii, nu cred ca exista vreunul care are parte doar de chestii roz in viata, important e ceea ce-ti doresti mai departe. daca se simte bine asa in starea trista… nu prea e nimic de facut, nu poate nimeni sa-i creeze o viziune optimista. asta se poate face doar cu vointa proprie si cu munca zilnica. ar fi o idee, sa merga sa o sala, sa-si consume energia negativa…