Nu reușeam să adormim de foame. Hainele stăteau pe noi ca pe gard. Diminețile ne găseau cu ochii duși în fundul capului de atâtea griji. Mi-era mai dor de-o țigară decât de mama. Primisem de la cineva cinci kilograme de făină. Făceam o pâine la două zile și aia ne ținea loc de mic dejun, prânz și cină. Vândusem toate cărțile din bibliotecă și probabil aș fi vândut și mobila, dacă aș fi găsit pe cineva dispus să o cumpere. Era cea mai neagră perioadă din viața mea, a noastră.
Într-un final am reușit să ne angajăm. Plecam la serviciu cu mult înainte de începerea programului, căci în curtea instituției descoperisem un măr cam pădureț. Ne opream lângă el ca la împinge tava. Întâi mâncam pe săturate mere, apoi înghesuiam cât mai multe în geantă, să avem și pentru acasă de un compot leșinat. La pauză înghițeam în sec inhalând aromele răspândite de ceea ce mâncau colegii. Vecinii băteau zilnic în ușă, întrebând când mai dăm ceva la întreținere.
Trăiam un coșmar care nu părea să se mai termine. Găsisem o doamnă care ne dădea câte ceva pe datorie din magazinul ei, situat în centrul orașului, dar numai după ce îi pleca soțul, bărbat practic și de neînduplecat. După zece ore de muncă prestată cu burta goală, stăteam încă 2-3-4 ore ascunși pe lângă magazin, așteptând să dispară cerberul. Drumurile dus-întors le făceam pe jos, dintr-un capăt în altul al orașului. Visam mâncare, vorbeam numai despre mâncare, ne gândeam numai la mâncare.
Într-o zi ne-am întâlnit cu un tip. Tocmai își luase un bilet la loto Polonia (de la o casă de pariuri). Mihai, încă optimist ori poate disperat, l-a rugat să ne dea un leu, să pariem și noi. Am intrat în agentie și-am ales, deloc la întâmplare, șase numere: 1, 8, 11 etc. Când ne-am văzut cu biletul în mână, am aruncat un ochi pe extragerea din ziua precedentă. Să ne vină rău și mai multe nu: cu o zi înainte ieșiseră, la loto Polonia, exact cele șase numere alese de mine (data nașterii lui Mihai, a copilului, a mea etc). Ne-am băgat picioarele în loto și-n norocul pe care îl aveam. Irosisem banii cu care am fi putut cumpăra o pâine.
Într-un final ghinionul s-a spart și viața e revenit la normal. Întâmplarea ne-a rămas în memorie. La fel și numerele (greu de uitat, nu?). În seara zilei de 11 mai 2017, la o distanță de câțiva ani de necazurile cumplite prin care am trecut, Mihai a decis să pună un leu pe numerele 1, 8 și 11 la loto Grecia. A câștigat 50 de lei, bani de care am fi avut mai mare nevoie pe vremea când o pâine era o comoară, era posibilitatea de a mai supraviețui o zi.
Eu am nod în gât şi nu pot spune nimic. Face viaţa uneori cum numai ea înţelege.
Imi pare sincer rau pentru “raul” pe care l-ai trait !
Poate Domnul vrea sa apreciem mai mult “binele”,sa ne bucuram de el !
Numai Bine si Frumos,iti doresc !
Ce frumos povestesti. Nßam mai trecut demult pe aici, de fapt pe niciun blog, aproape. Era săßl abandonez si pe al meu.
Eu chiar mă gândesc să joc la loto că și copiii… nu alegi întotdeauna cand si cum sa-i faci :P
Greu de dus lipsa asta de noroc, dar in tot raul si un bine, sunteti toti trei mai puternici.
Se spune ca devenim mai puternici daca viata ne loveste. Vreau sa cred ca astazi sunt mai curajoasa, mai rezistenta, mai puternica.
Poate… Cu toate c eu nu voi intelege niciodata de ce pe lume sunt atat de multi copii care sufera si nu au nimic… :(
Am si eu perioade in care imi este greu sa intru chiar si pe blogul meu. Noroc ca nu dureaza mult. :)
Hi, hi, poti incerca. De ce nu? :)
Si foarte uniti… ;)