La fel ca orice tânăr de 19 ani care se respectă, Ionuţ a ciocnit un pahar de bere duminică, în cinstea vărului său, care îşi serba onomastica. Şi tot ca orice tânăr care se respectă, după bere a început să îşi facă planuri de viitor. Recunosc că m-a luat prin surprindere şi m-a cam lăsat fără cuvinte. Credeam că îmi cunosc bine copilul, dar episodul de duminică mi-a dovedit că mă înşelam amarnic, că prin capul lui trec gânduri ce nouă ne rămân ascunse.
Prima chestie cu care m-a lăsat mască a fost decizia de a pleca pentru o zi la mare, pe 1 mai. Din senin. I s-a făcut dor de mare şi a vrut să ştie dacă suntem de acord să îi finanţăm plecarea. Ştiind că nici nu a vrut să auda de ieşirea noastră la munte, ştiind că prietenii lui se decid greu să iasă din casă, ştiind că profită de orice ieşire a mea pentru a sta mai mult la calculator, hotărârea lui m-a surprins într-un mod plăcut. Am acceptat imediat, de teamă să nu se răzgândească.
Nu a spus prea multe despre mare, dar mie mi s-a făcut dor imediat de valuri, de plajă, de nebunia de pe litoral. Mă uit la banii pe care îi avem în casă şi stau precum măgarul din poveste: să merg la munte sau la mare pentru o zi? Plecarea lui Ionuţ era programată pentru această noapte, dar nu a reuşit să convingă decât un băiat să meargă cu el. Toţi aveau deja planuri sau nu au bani suficienţi. Dezamăgit, mi-a spus la prânz că nu mai pleacă nicăieri. Nici nu intră în discuţie o plecare în familie, cu mama şi cu tata… :)
Cea de a doua decizie pe care a luat-o m-a cam speriat şi mi-a dat de gândit. Spunea că ar vrea să se angajeze în armată, să stea departe de noi o perioadă, să aibă banii lui, munciţi de el şi să fie independent, să vadă dacă se poate descurca. Nu ştiu ce să cred, nu ştiu ce să spun… Pe de o parte mă tem pentru el şi pentru viitorul lui, pe de altă parte îl apreciez pentru că vrea să zboare necontrolat de părinţi. Angajat în armată sună mai bine decât alpinist utilitar, dar tot nu este ceea ce şi-ar dori o mamă de la unicul ei fiu.
Numai sa-i spui ca nu e cine stie ce munca intelectuala in armata. :) In rest, e un loc caldut.
Scuze, unde ai facut armata ?
E bine in armata. Il disciplineaza!
Si e multa intelectualitate prin unele zone de acolo ! :))
Succes! E mult servilism, ierarhizare, munca fizica, dar daca asta vrea el si asta crede ca il va transforma in barbat…succes!
Mai bine alpinist utilitar, crede-ma pe cuvant!
aoleu, poate se razgandeste cu armata. multi mos Teaca, multi frustrati, multa coruptie, mult servilism, multe sinucideri.
Nici eu nu-s trecut de mult de aceasta varsta(am facut acum 2 saptamani 22 de ani), dar stiu ce inseamna acest moment. Acum doi ani, am fost plecat la mare sa fac voluntariat cu inca doi prieteni. Am mers doua saptamani, ne-am atasat de grupul de acolo, am venit acasa apoi. Am stat 4-5 zile in Iasi si m-am intors cu unul din prieteni la mare si am mai stat inca doua saptamani.
Poate fi binisor in armata, job sigur si stabil, poate chiar si caldut, daca are noroc, dar trebuie sa stie de la inceput ca armata il va limita si ii va ingusta orizontul. Fara studii superioare, nu va avea sanse de avansare. Va avea un contract pe 10 ani, daca nu ma insel, timp in care daca va constata ca nu-i place, nu prea mai are cale de intors. Iar peste 10 ani, la expirarea contractului, daca vrea sa plece din armata, o sa constate ca de fapt nu prea are ce sa faca, caci nu va avea o calificare care sa-i foloseasca si in civilie
E o optiune comoda si poate fi si buna pentru un baiat, dar trebuie sa stie de la inceput la ce se inhama.
Inca are timp pentru un examen la Academia Militara.
E interesant ceea ce-si doreste eu sunt mai closca din fire, tind sa pun intrebari repetitive ca sa stiu sigur daca e ceea ce vrea, poate il ajut/lamuresc asa incat sa fie multumit de decizia luata. Daca e baiat cuminte si ai incredere il el si invers, va fi bine!
De-ar fi si mama asa repede de acord cu plecarile mele :))
E foarte bine ca este hotarat! P.S. : Bine te-am regasit dupa o lunga pauza :)
cred ca sunt putini cei care au maturitatea sa se gandeasca sau sa-si doreasca sa-si demonstreze cine sunt si ce pot.
felicitari!
Și eu voiam să rămân în armată după ce am terminat liceul… asta până când am ajuns la încorporare. Am văzut mai îndeaproape despre ce e vorba și am plecat … la facultate. :)
Puiul o să zboare cât de curând. Pentru că a sosit timpul. Știu că e greu să nu fii cloșcă, dar nu-i tăia aripile, ajută-l să-și împlinească visurile.
Hehehe, stii ce repede trece treaba cu armata? Bine, ce e drept, la voi e bine de tot in armata. Trai pe vatrai. Asa ca..de ce nu?
Vorbeşte cu el, Vienela, asta-i o hotărâre importantă!
Să nu fie doar o toană de moment. Dar dacă vrea cu adevărat să facă asta,
cel puţin sa facă Academia. În caz contrar, îşi va blestema ziua în care s-a gândit la asta.
Nu ştiu dacă se intră uşor sau nu, dar poate îi sugerezi tu altceva, mai terestru. Pe de altă parte, chiar dacă face Academia, chiar dacă nu, în armată are loc oricând. În civilie, nu ştiu ce şanse are să se angajeze numai cu liceul. Şi nici măcar cu facultate…
sa faca omu’ frate ce vrea…:)
In Romania oricum orice ai face, suntem condamnati la saracie, asa ca….
Am fost si eu in ipostaza asta, satul sa depind de parinti. Dar in final am zis sa am rabdare, am o viata inainte. Parerea mea este ca el chiar doreste sa se afirme intr-un mod anume specific lui.
Da, Ender, avem o viata inainte, e ok sa ne amagim asa pana la un punct…dar nu am fi noi primii oameni care si-au distrus viata din cauza celor care i-au “condus”! Asa ca, degeaba avem o viata, daca e de rahat !
Sa nu-i spui ca il primeste si fara bac ;) In armata…ca militar angajat vreau sa spun :)