Când propria familie te respinge

E atât de trist momentul în care propria ta familie te respinge, încât cu greu îmi găsesc cuvintele pentru a povesti măcar o mică parte din ultima pățanie. S-a supus la vot și, în unanimitate, s-a decis că în această casă eu nu mai am nici un drept, că nu-s în măsură să fac nimic așa cum ar trebui. Duminică, de exemplu, am avut musafiri. Bieții oameni au vrut să îmi răspundă la salutul prietenos, însă nu au fost lăsați.

De supărare, am încercat să mă întind pe canapea, să dorm. Nu mi s-a dat voie, pe motiv că nu am făcut baie. Vă dați seama ce rușine am îndurat? Am plecat capul și mi-am ascuns jena în fotoliu, însă chiar și de acolo m-au alungat fără milă. Susțineau că trebuie să las locul liber pentru unul dintre musafiri.

Cu lacrimi în ochi, mi-am luat “comoara” și m-am refugiat în dormitor, la adăpost de priviri reci și vorbe tăioase. Ce am făcut acolo nu voi spune nimănui, ca să nu vă imaginați cumva că sunt o ființă jalnică, demnă de milă. Probabil am adormit la un moment dat, căci am ratat clipa când musafirii au plecat și totul a revenit la un aparent “normal”, deși numai normal nu este ca familia să te trateze ca pe o bestie fără minte, să te respingă și sa te oropsească. Mi-am reluat somnul pe fotoliu și, pe înserate, niște urlete aproape inumane m-au smuls din visare.

-Cui i-a curs sânge din nas? S-a tăiat cineva sau ce ați pățit?

Priviri mirate, ridicări din umeri, tăcere. Nimeni nu pățise nimic. Nici măcar eu, dar nu le-am putut spune, că nu m-au întrebat. Cineva a strâns cearșaful pătat de sânge și micul incident a fost uitat. Seara târziu, când au plecat la culcare, alte urlete.

-Au, au, nu știu ce naiba e în pătura asta, că m-am înțepat rău!

Lumina s-a aprins imediat și comoara mea a fost scoasă la iveală. Mă rog, atât cât rămăsese din ea. Un ciot de os de vită căruia îi mâncasem deja partea rotundă. Vă dați seama ce viață tristă am, dacă și pentru asta m-au certat? Și nici măcar nu mă rabdă inima să mă bucur că s-au zgâriat în osul ascuns printre așternuturi, așa cum ar face orice alt câine persecutat de propria familie. Hai, vă pupă Bruno! Mă duc să mai ascund un os pe undeva.