Povestea lor de dragoste a inceput sub auspicii negre. Ea traia de cativa ani cu un barbat fara pic de minte sau suflet, ce ii facea zilele un calvar continuu. O tinea intr-o permanenta teama, caci la cea mai mica vorba nelalocul ei o lovea, la cea mai mica greseala (de genul – uitat sa puna sare in mancare) o lovea iar. Rare, foarte rare erau clipele in care se intelegeau bine si in care acest barbat se purta ca la inceput, ca pe vremea cand fusesera tineri indragostiti.

Intr-o zi mohorata de iarna se indrepta catre casa, insotita de barbatul cu care impartea amarul ei colt de paine. Din vorba in vorba, au ajuns sa se certe pe strada, asa cum se intampla tot mai des in ultimul timp. Ca de obicei, tot de la niste nimicuri casnice. Femeia nu isi aminteste prea bine, dar banuieste ca cearta pornise de la cenusa pe care nu apucase sa o scoata din soba pana la trezirea barbatului, lucru care il infuriase peste masura.

Ea a incercat sa se scuze, motivand ca a avut treburi mai importante de facut, el a ridicat tonul, apoi chiar si mana. I-a dat un dos de palma peste fata si femeia a simtit cum sangele cald i se prelinge din nasul spart. Nici asta nu se intampla pentru prima data, insa acum ii era rusine de trecatorii ce intorceau uimiti capul spre ei. Se ruga in gand la Dumnezeu, sa o scuteasca intr-un fel sau altul de rusinea de a fi vazuta in acea situatie.

Si Dumnezeu se pare ca i-a ascultat ruga fierbinte. Din senin, pe cand barbatul ei ridica iar mana sa o loveasca, s-a auzit o voce ce ii striga sa lase femeia in pace. O clipa, ea a crezut ca viseaza. Nimeni nu ii mai luase apararea pana atunci, nimeni nu mai indraznise sa se bage in certurile lor. A intors capul in directia din care se auzise vocea si a vazut un barbat inalt, bine facut, cu buzele stranse de nervi si cu cei mai frumosi ochi din lume, de un albastru ca cerul senin.

S-a facut mica in sufletul ei, intrebandu-se cum se va termina aceasta urata poveste. Se temea de furia barbatului ei, se temea pentru cel ce indraznise sa o apare, se temea pentru ea. Dar trecatorul nu se temea de nimic. L-a apucat de gulerul hainei pe barbatul ei, i-a tinut un soi de predica, certandu-l ca isi permite sa bata o femeie, apoi l-a amenintat ca il va lovi rau daca nu o lasa in pace.

Fara sa intrebe nimic, trecatorul a luat femeia de mana si a dus-o cu el, in timp ce barbatul ei injura de la distanta. Parca ii pierise curajul… Femeia nu s-a intrebat nici o secunda unde o duce trecatorul. Simtea ca a aparut ca raspuns la rugamintea ei fierbinte, disperata. Omul a dus-o in casa surorii lui. Au ingrijit-o, au calmat-o si au adapostit-o la ei. Asa a inceput una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste despre care am auzit. Femeia spune si astazi, la 15 ani de la acea intamplare, ca atunci Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu, nimeni si nimic nu se poate opune.