Când pisica e acasă, nu joacă bloggerul pe masă

Miau! Bine v-am regăsit, prieteni ai stăpânei mele! Să ştiţi că o numesc aşa doar pentru că am învăţat cum pot fi măguliţi şi manipulaţi umanii, nu pentru că aş considera că cineva poate fi stăpân pe sufletul meu de pisică rebelă. Să nu cumva să mă daţi de gol la Vienela! Abia şi-a revenit, biata de ea. Nu mai are cearcăne, nu mai e nervoasă. Trăieşte cu convingerea că s-a odihnit în vacanta de vis, fără să realizeze că adevarul este cu totul altul: când pisica e acasă, nu joacă bloggerul pe masă!

Da, aceste câteva cuvinte cuprind întreg adevărul. Vacanţă? Cine ar putea numi vacanţă câteva zile în care biata de ea a lăsat blogul de izbelişte şi s-a concentrat pe nevoile mele? Ne-am jucat până târziu în noapte, i-am deranjat somnul cu muşcăturile mele, am făcut-o să care plase întregi de cronţănele uscate, pliculeţe cu hrană umedă, lapte şi ficat de pui, am silit-o să colinde oraşul în căutarea unei perii cu care să îmi facă blana mătăsoasă, am dărâmat tot ce se putea dărâma prin casă. Vacanţă e asta?

Acum stăpâna spune că a revenit cu forţe proaspete, însă voi ştiţi deja că pisicile sunt fiinţe egoiste, care consideră că li se cuvine totul, inclusiv accesul la blog, aşa că nu trebuie să vă miraţi de faptul că nu găsiţi poveştile ei, ci tot pe ale mele. Doar nu îşi imagina că îi voi permite să scrie în jurnal mai des decât o fac eu… Doar nu credea că viaţa unei umane este mai plină de aventuri decât a unei pisici…

Am descoperit chiuveta din baie şi nu îmi pasă că uneori găsesc picături de apă în ea. Sunt cea mai curajoasă pisică, iar lumea trebuie să afle că pot dormi pe porţelanul rece şi ud, dacă stau ghemuită. Sunt şi foarte inteligentă, normal. Am înţeles rapid că tot ce este bun se ascunde în dulapul alb, imens, din care iese un frig pătrunzător când se deschide uşa. Nerăbdătoare, nu mai aştept să fiu servită de stăpână, ci sar direct în frigider, să îmi iau singură ceea ce îmi place.

Aud că are de gând să mă cam bârfească pe blog, să spună că distrug totul prin casă. Nu este adevărat, să ştiţi. Perdelele arată mai bine scurtate, bicicleta pare mai curată fără bureţi pe ghidon, canapeaua e mai interesantă cu urme de gheruţe pe ea, adidaşii sunt mai comod de încălţat fără şireturi, casa este mai spaţioasă fără ghivece cu flori. Adevărata bogăţie, adevărata opulenţă a unei case poate fi descoperită atunci când numeri plicurile cu hrană umedă din frigider, când te împiedici la tot pasul de jucării pisiceşti, când calci cu talpa goală pe câte o bobiţă de hrană uscată rătăcită în drum sau chiar pe vreo măslină.

Dacă sunteţi bloggeri şi aveţi pisici în casă, amintiţi-vă des că nu voi sunteţi cei ce joacă pe masă! Lăsaţi bârfele deoparte şi acordaţi-le pisicilor voastre acces la bloguri, să îşi poată povesti aventurile incredibile prin care trec! Eu voi reveni curând cu cea mai cea aventură de până acum…

pisici-mancand-iarba

14 thoughts to “Când pisica e acasă, nu joacă bloggerul pe masă”

  1. Draga pisicuta, desi noi teoretic trebuie sa stam departe de tine, nu ne putem abtine sa iti comentam macar virtual. Sa stii ca iti dam dreptate ca oamenii astia trebuie sa priceapa ca nu ei sunt stapanii in casa. Noi am reusit sa o convingem deja pe femeie, cu barbatul mai avem de treaba. Persevereaza si ve iesi la liman! – The Guinea Pigs’ Gang

    1. Dragii mei porcusori, va sunt recunoscatoare. Doar voi ma puteti intelege cu adevarat si am convingerea ca imi veti fi sprijin la greu, daca va voi solicita vreodata. Va imbratisez cu drag! Si nu, nu va luati dupa barfe… Nu mananc decat hrana la pliculet, nu si soricei sau porcusori… :-P

  2. sa fiu eu mai buna imblanzitoare de pisici? sau pisica noastra mai blanda? sau e prea obosita de la “tratementul” aplicat de copil… cred ca undeva la mijloc. eu pregatesc o carte de bucate pentru pisici. fii pe fază :)

  3. Da, cunosc năravurile pisicilor, sunt şi eu păţit. Pisicile mele mi-au distrus două geci din piele, lăsate în cuier şi pereţii holului în care le-am exilat.

Părerea ta e importantă pentru mine