Cand nu iti mai pasa de felul in care te percep oamenii, traiesti ca mine
Ne pregateam sa scoatem cainii la plimbare, asa cum facem cel putin o data pe zi. Sigur, ma refer la plimbari lungi, nu la iesit in curte pentru un pipi scurt. Ma vede Mihai, sotul meu (pentru cei care sunt mai noi pe blogul meu si inca nu au apucat sa afle), aplecata spre adidasii mei noi si se crizeaza, desi de obicei nu ii pasa cum ma imbrac sau cu ce ma incalt. De aceasta data avea si dreptate sa reactioneze asa, iar pe mine m-a amuzat atat reactia lui, cat si concluzia.
-Mai, dar tu chiar nu esti normala! Ce vrei sa faci cu aia? ma intreaba el, cu ochii holbati de mirare si revolta.
-Sa ii incalt, desigur. Sunt confortabili, raspund eu calma, fara sa ii arat totusi ca intrebarea ma distreaza maxim.
-Ca sa scoti cainii prin padure, prin mocirle, balarii si prin noroaie, incalti pantofi albi sau roz, doua perechi care insumate depasesc 200 de lire. Iar cand iesim fara caini, prin mall sau cine mai stie pe unde, incalti jafurile alea de tenisi de 2 lire. Pai esti normala?
Habar nu am daca sunt normala sau nu. Cei mai multi oameni ar face exact invers, asa cum au fost invatati de mici. Pantofii buni ii pastram pentru cand iesim in oras, iar slapii, tenisii, incaltamintea invechita o folosim prin curte sau cand dam o fuga pana la magazinul din colt sa cumparam paine. Ei bine, la mine nu e asa.
Pantofii buni ma ajuta sa merg bine pe teren denivelat, fara sa risc sa imi sucesc gleznele. Pot alerga alaturi de cainii mei. La mall nu am nevoie nici sa alerg. Terenul e drept, nu are denivelari care sa ma puna in pericol, asa ca pot incalta slapi sau tenisi de 2 lire. Ma vede lumea? Asa, si? Imi da lumea cumva de mancare? Daca imi rup vreun picior, vine lumea cu portocale la mine la spital? Si, pana la urma, cine e “lumea”? Niste oameni pe care nu ii cunosc, niste straini care ma vad o data si peste trei minute ma uita. De ce m-ar interesa parerea lor?
Cam așa arată pantofii NOI ai omului care si-a plimbat câinii patru ore prin pădure. Eu am mers cu grijă, dar porcii ăștia ieșeau din apă și își rezemau labele de mine, călcau în vreo baltă, apoi veneau în fugă la mine… și tot așa.
