Cu firea ei amabilă, fetiţa reuşise destul de repede să îşi facă prieteni alături de care să se joace, deşi nu era mutată de prea mult timp în acel cartier select.  Era miloasă şi ajuta pe oricine, era veselă şi avea puterea de a se bucura de orice nimic, ierta uşor şi era prima care întindea o mână, pentru împăcare.

Avea o imaginaţie bogată, pe care o folosea constructiv. Îi plăcea să îşi petreacă timpul făcând rochiţe păpuşilor cu care se juca şi se bucura când mama decidea că o căciuliţă sau o bluziţă nu mai putea fi purtată. Le ascundea în cutiuţa de tablă rămasă după ce mâncase toţi biscuiţii primiţi in dar. Cel mai valoros i se părea furoul vechi, cu danteluţele lui roz, din care putea face rochiţe cu volănaşe, voaluri de mireasă, pantaloni eleganţi şi fundiţe de prins în păr.

De când se mutase aici, copiii o înconjurau zilnic, îi ofereau mici atenţii, îi dovedeau că sunt bine crescuţi şi la fel de prietenoşi. Obişnuiau să îşi ocupe timpul jucându-se împreună, făceau lucruşoare pentru păpuşile cu care aproape că nu mai aveau timp să se joace.

Într-o zi, prin cartier a apărut un căţeluş. Mititel, dar iute la mânie. S-a aciuat în preajma copiilor, într-o grădiniţă plină de verdeaţă, în care ar fi putut trăi liniştit, dacă firea lui agitată nu l-ar fi împins să facă greşeli.

Probabil gelos pe fetiţă, întâi a încercat să îi sfâşie rochiţa la care lucra. Copiii i-au sărit în ajutor, îndepărtând căţelul cu strigăte şi aruncând cu pietre după el. O perioadă a fost linişte, cu toate că se mai auzeau din când în când mârâituri din iarbă. Dar nimeni nu le acorda importanţă.

În bunătatea ei, fetiţa l-a iertat, pentru că i-a simţit tristeţea provocată de singurătate. Căţeluşul, neînţelegând că unii copilaşi chiar au sufletul mare, a recidivat, încercând să muşte mânuţa care îl mângâia. Nu i-a provocat decât o mică zgârietură, care s-a vindecat uşor. Dar părinţii fetei nu au fost la fel de miloşi. Îl considerau un adevărat pericol şi nu simţeau cât era de abătut bietul căţel. I-au pregătit o cuşcă în grădiniţa plină de flori şi au decis că îl vor lega cu lanţul, ca nu cumva să se mai apropie de copii.

De atunci, stă mereu singur şi se uită deprimat spre joaca gălăgioasă şi plină de veselie a copilaşilor.