Au adunat într-o sală toate clasele de a XII-a dintr-un liceu oarecare. Doi reprezentanţi ai unei instituţii de stat le-au vorbit elevilor timp de o jumătate de oră  despre necesitatea cunoaşterii legilor ţării, despre faptul că necunoaşterea lor nu este o scuză. Apoi le-a fost pus un film, care le-a captat atenţia pentru o oră.

Era un film despre începutul carierei lui Lucian Bute, despre felul în care s-a ambiţionat după ce a pierdut primul său meci, despre munca pe care a depus-o pentru a-şi dovedi lui şi altora că poate să depăşească acel moment, despre cum a ajuns acolo unde este.

Elevii au aflat şi povestea Nadiei Comăneci, cea care urmărea în copilărie gimnastele la televizor şi încerca să le copieze exerciţiile, să facă aceleaşi mişcări, cea care visa în secret să devină mare gimnastă.

Filmul se termina cu declaraţiile unor infractori care povesteau cum au ajuns să îşi distrugă vieţile, să stea în puşcării, să facă altceva faţă de ceea ce visaseră în copilărie.

Mi s-a părut o iniţiativă demnă de toată lauda, dar cam târzie. Nu la clasa a XII-a se face educaţie, ci mult mai timpuriu, când copilul este impresionabil, când nu ştie să judece anumite fapte. Pentru că da, în clasă au fost voci care s-au ridicat revoltate, care au reproşat că infractor este şi cel care fură o pâine, şi cel care fură statul de sume imense. Dar cum se face că primul primeşte pedeapsă grea, iar cel din urmă scapă fără probleme?

În timpul acestei ore, un elev de la un alt profil a avut nevoie la baie. A cerut (regulamentar) voie profesoarei, dar când a ajuns în dreptul uşii, poliţistul care până atunci nu scosese un sunet, i-a spus pe un ton uşor dispreţuitor şi revoltat:

-Du-te, că aşa te-a învăţat maică-ta să te porţi!

Ok, domnilor. Veniţi cu filmuleţe motivaţionale, apoi daţi cu bâta în baltă, jignind un copil care nu a făcut nimic?

Şi de ce a trebuit ca acest film să ruleze tocmai în ora de română? Aşa îi pregătim pentru bacalaureat?