Era o duminică rece, umedă, plictisitoare. Ne învârteam prin casă aşa cum se învârte câinele în jurul cozii, fără să ne găsim locul, fără să ştim ce vrem. Telefonul a sunat la timp şi ne-a scos din amorţeală.
Un prieten pleca în Bulgaria cu tirul, să ia nişte ceva-uri de la Metro. Ne-a întrebat dacă vrem să mergem cu el, să îi ţinem de urât pe drum. În câteva minute eram îmbrăcaţi, gata de drum.

Ajunşi aproape de graniţă, am remarcat şanţurile formate pe drum de roţile tirurilor care trecuseră pe acolo de la ultima asfaltare şi până în prezent. Am văzut peisaje dezolante, câmpuri lăsate în paragină, pustiuri parcă de pe o planetă fără viaţă. Am intrat în Bulgaria. Mă aşteptam la orice, numai la ceea ce am văzut nu. Maşini vechi, toate arătând de parcă urmau să fie duse la casat, blocuri şi mai vechi, din care rânjeau balcoane învelite în folie de plastic, geamuri cu tâmplăria de lemn crăpată, cu vopseaua scorojită.

Fiecare proprietar de apartament îşi vopsite porţiunea de perete exterior cu ceea ce avusese prin casă, transformând blocurile în copia caraghioasă a unui caleidoscop uriaş. Cea mai mare surpriză mi-au făcut-o oamenii, bulgarii. Purtau haine urâte, demodate, combinate între ele exact ca şi culorile de pe blocuri, fără nici o noimă. Parcă şi chipurile le erau îmbătrânite şi urâte.

Am trecut de acel cartier şi ne-a răsărit în faţă o altă lume, complet diferită de cea pe care o lăsasem în urmă. Aici oamenii erau îmbrăcaţi elegant, maşinile erau scumpe, blocurile erau vopsite în culori vesele, proaspete, casele aveau garaje închise cu uşi de tip rulou, aveau termopane albe sau imitând culoarea lemnului, multe dintre ferestrele imense şi balcoanele lor erau protejate de copertine dungate, aşa cum văzusem eu pe http://www.scharx.ro/Copertine.html. Dar chipurile bulgarilor mi s-au părut urâte, chiar şi ale celor ce trăiau în acel cartier luxos.

Ajunşi la Metro, a inceput distracţia. După ce am rătăcit o oră prin magazin, după ce am admirat un superb exemplar de nisetru care se bălăcea într-un bazin, am ajuns la casă. Nu le ieşeau socotelile. Băiatul cu care eram nu cunoştea limba bulgară, noi nici atât, iar vânzătoarele parcă erau bete. Nu reuşeau să numere marfa aşezată pe paleţi. Numărau repetând nişte cuvinte din care noi nu puteam reţine decât “dasiz paleta, dasiz puleta”. Mai mult ca sigur nu există aceste cuvinte în limba bulgară, dar urechile noastre de români aşa percepeau. :))