Calea regelui sau cum să îţi testezi curajul
A fost destul să văd o fotografie pe internet, să caut informaţii despre Calea regelui sau cum să îţi testezi curajul şi gândurile au început să zboare, făcându-mă să îmi pun întrebări, să caut răspunsuri la ele, să mă pierd în visare.
Omul este setat să îşi dorească tot mai mult, să viseze la ceea ce nu are, să caute emoţii noi, care să îi lase impresia că îşi trăieşte viaţa cu adevărat. Până unde merge dorinţa noastră de mai mult, mai aventuros?
Calea regelui (El Camino Del Rey ), pasaj cu lăţimea de un metru, construit deasupra unui râu, într-un defileu îngust, cu pereţi verticali, în canionul El Chorro din Spania.
sursa
Pasarela, construită între anii 1901-1905, a fost închisă publicului după anul 2000, din cauza numeroaselor accidente soldate cu morţi. Faptul că această “potecă” nu era potrivită pentru cei ce au rău de înălţime, că se afla într-o avansată stare de degradare, că balustrada dispăruse, iar pe anumite porţiuni betonul căzuse, atrăgea ca un magnet oamenii aventuroşi.
M-am tot uitat la poze, întrebându-mă ce anume îi împinge pe oameni să străbată această pasarelă, riscând să îşi piardă viaţa la orice pas. Apoi mi-am dat seama că răspunsul este simplu, la îndemâna oricui. Este dorinţa omului de a-şi depăşi limitele, de a-şi demonstra că poate mai mult. Este locul unde îţi poţi dovedi că ai curaj, că viaţa este o continuă aventură, că eşti puternic şi liber.
Acest răspuns a dat naştere unei alte întrebări, pe care mulţi ne-o punem în anumite momente: câţi oameni sunt dispuşi să îşi rişte viaţa pentru a dovedi ceva?
Câţi dintre noi aleg să meargă pe Calea regelui (a primit acest nume după ce, în 1921, regele Alfonso al XIII-lea a străbătut pasarela), ştiind că riscul de a muri este foarte mare? Cum să îţi testezi curajul?
Din nou, răspunsul a venit fără întârziere: foarte puţini. Cei mai mulţi dintre noi preferă căldura şi siguranţa casei, stabilitatea oferită de gresia din apartament. Sunt de condamnat cei care se tem pentru viaţa lor, cei care nu vor să îşi sfideze norocul? Nu cred. La fel cum nu cred că îi putem condamna pe cei care îşi înfruntă temerile şi aleg să trăiască la un alt nivel.
Eu oscilez încă între dorinţa de a mă aventura în locuri pline de pericol, aşa cum este pasajul de la El Chorro şi nevoia de a rămâne în culcuşul cald, în care cel mai mare pericol ar fi să mă împiedic de covorul din sufragerie.
Dacă ai timp, poate vrei să citești și alte articole cu sfaturi:
Cum arată camerele fetițelor din România
Am salvat doi oameni importanți
Articole fitness ieftine pentru a face sport acasă
5 rucsacuri moderne de la We Velvet care te vor cuceri
Hotel Proton Neptun – prețuri și impresii
Probabil ca asa a evoluat omenirea – dorinta omului de a-si depasi limitele. Ce am fi fara “a vrea mai mult”?
Cu siguranta nevoia de mai mult si mai bine a dus la evolutie.
Nu dormi la ora asta? :))
Nu. Simt nevoia sa evoluez :) Se pare ca atunci cand e naspa si frig afara si nimeri nu s-ar ridica din pat pentru nimic, eu ma trezesc la 5 dimineata.
Am fost chiar mai matinala decat tine. La ora 4 aveam deja cafeaua facuta. :))
Vom ajunge in varf, ii vom intrece pe toti. :))
Eu sunt aia care se impiedica de covor, nu am ce-i face, sunt fricoasa de mica. Pt mine se potriveste drumul sclavului :D
Macar esti sigura ca traiesti pana la adanci batraneti, fara prea multe reparatii. :))
:))) ce nebunie. Nici eu nu critic pe nimeni, toti sunt liberi sa-si traiasca viata asa cum simt, o impunere ar duce la nefericire si atunci nu s-ar ajunge nicaieri. Cat despre mine, nu am problema cu inaltimile, le suport. Daca ar fi sa ajung pe Calea Regelui, as parcurge aceasta poteca doar in masuri de siguranta (balustrada, poteca intreaga sa nu fiu nevoita sa sar peste lipsuri ca nu-s iepure si restul) … daca nu ar fi sigur, nu as face acest past. In ceea ce ma priveste, mi s-ar parea un act de prostie deoarece eu nu sunt genul care doreste sa dovedeasca ceva, mie sau oricui altcineva. Cred ca as prefera sa zic “nu” si sa merg in alte locuri din care as pleca in viata :)))) …
Eu am rau de inaltime, dar daca pasarela ar fi intreaga (am inteles ca autoritatile incearca sa o refaca0, aproape ca nu as refuza o plimbare. Dar tot asa cum spui si tu, cu masuri de siguranta, nu orbeste…
In niciun caz!
Am rau de inaltime. Si cand m-am urcat pe un cal mi s-a parut ca e prea sus, asa ca… ce sa mai vorbim de cai de-astea. :))
Prefer sa-mi demonstrez curajul altfel. Supravietuind si ajutandu-i si pe altii s-o faca, de pilda. :)
Si eu am rau de inaltime, dar a venit la pachet cu o doza (nu prea mare) de nebunie, care ma impinge sa visez la o astfel de drumetie. :))
Doamna doctor, va suntem profund recunoscatori pentru felul in care ati ales sa va folositi curajul. Si vorbesc serios.
Eu, una, ştiu sigur că nu m-aş aventura. Las pe alţii să verifice cât se întind limitele acolo.
Si eventual sa afli sfarsitul la stiri, nu? :))
wow … spectaculoasa chestie.
Am facut mult fapte nebunesti pentru a-mi demonstra, mie sau altora, cate ceva dar acum mi-a cam trecut pofta de bravada dar pe aceasta pasarela as merge pentru spectaculozitatea peisajului.
Sunt pe net poze chiar mai clare, care te vor face sa visezi la plimbarea pe pasarela, la peisajul pe care il poti admira, la pozele pe care le poti face.
Si eu inclin sa cred ca as incerca, daca mi s-ar ivi ocazia.
Cu cat inaintam in varsta, instinctul de conservare incepe sa-si spuna cuvantul. Acum as merge intr-un loc doar daca as sti ca e sigur in proportie de 100%. Dorinta de aventura, de pericol nu ma mai anima ca altadata. Nevoia de adrenalina e inexistenta. Acum realizez pe deplin cat de importanta e viata, cat de mult mi-o doresc si nu vreau sa fac niciun pas gresit. Clar, am imbatranit! :)) :D
Pasarela aia nu e pentru mine. E scary in poze, daramite in realitate. :P
Nici eu nu mai simt impulsul de altadata, dar ceva, ceva tot a mai ramas. Acum 20 de ani as fi plecat fara sa ma gandesc si a doua oara. Acum pun conditii: sa fie pasarela reparata, sa aiba bare de sustinere… :))
Si pe mine m-a infiorat in primele clipe, apoi m-am obisnuit. :))
Sincer! M-as da p-acolo putin! Imi plac provocarile. Pe nevasta-mea o ia cu lesin numai cand vede pozele :)
Asa sunt fetele, mai sensibilile. Eu am rau de ianltime, asta este motivul care ma face sa ezit. :))
E superb..Dar nu stiu daca as avea curaj sa merg pe acolo…Nu am rau de inaltime, dar totusi…:P
Daca era reparat si puteai circula in conditii bune, nu te-ar fi tentat? ;)
Mie îmi place sa merg pe munte, dar pe poteci sigure! :)
:)) Deci spui pas. :)) Bine faci, Minnie, tu ai cunoscut bine valoarea vietii, ai luptat pentru ea…
eu unul as lesina imediat numai cand vad ruta, dar sa mai si merg pe acolo… oricum pozele sunt super :)
Pasarela a fost lasata in paragina si normal ca s-a degradat. Dar renovata nu mai provoaca atata teama, cred.
nu este meritul meu ca pozele sunt super. :))
Eu nu as avea curaj. Mi-e rau cand ma uit de la etajul 4, dar sa merg pe un pasaj cu o latime de 1 metru.
Clar, tu esti genul care ramane la caldurica, in apartament si se mira de usurinta cu care unii aleg sa isi riste viata. :))
eu as merge :)
He?
Dar tu ai dat exemplu doua extreme: sa ramai “la culcus” sau sa strabati un pasaj de cateva degete suspendat in capatul lumii
Nu mai stiu cine spunea ca intre curaj si nebunie limita e foarte mica.
Si nu pot sa nu ma intreb : cati dintre cei care strabat acel drum ca sa-si dovedeasca lor nu stiu ce (sau altora) ar fi dispusi sa faca voluntariat in Gaza ? Sau sa ingrijeasca copii orfani in Siria? Sa protesteze pentru pace in bagdad?
Raman cu intrebarea
Si cred intr-adevar ca limita dintre curaj si nebunie e mica de tot
Este doar parerea mea personala
oooh da:)) as vrea sa ma plimb pe acolo:x
ba sigur ca as merge si nu-i chiar asa curaj nebun. e lata de un metru! Pai tu ai vazut unde s-a catarat Kadia, la Kjerag, pe bolovanul ala? (si asta desi ea, fiind femeie, are simtul de conservare mai mare). nu avea coarda de protectie si bolovanul atarna la sute de metrii deasupra fjordului. daca esti sigur pe picioare si nu panichezi e ok. oamenii insa se sperie singuri. isi fac scenarii peste scenarii si in final isi mai trag si o religie… :P.
ai dreptate Vladen: în patru labe şi tot aş merge ! :)))))
Parca ametesc numai uitandu-ma la poze:))
A fost un documentar mai demult despre Camino de Rey … și eu mi-am imaginat multă vreme cum ar fi să merg pe acolo… Nu știu ce mă îndeamnă să fac asta, dacă s-ar ivi posibilitatea , n-aș ezita o clipă :)
Eu sunt ff advers la riscuri insa nu am frica de inaltimi, si nici claustrofobie, de aia nu am avut probleme deosebite daca era fie de catarat pe undeva, fie de intrat in vreo pestera, desigur numai in grup organizat cu 2 ghizi profesionisti acreditati (just in case pateste ceva unul din ei) + cu echipament adecvat + dupa trecut testul scris si oral la instructajul de protectia muncii cu media minim 8 (din 10 maxim)…altfel NU. Insa adevarul e ca nu m-am mai plimbat in natura de o gramada de vreme, pt ca pur si simplu pt vacante eu prefer mediile urbane, sau oricum zonele mai aglomerate si construite de om daca e sa fie in mijlocul vreunei naturi mai salbatice, chiar si mai abitir acum in ultima vreme de cand mi-a iesit atata natura pe nas in Norvegia. In concluzie, pe mine m-a tentat acest drum, deoarece arata frumos in poze, insa as prefera sa il vizitez dupa renovare + construirea a 2 hoteluri la ambele capete ale acelui drum, din care unul de minim 4 stele si celalat de minim 3 stele (ca sa nu fiu totusi excesiv de pretentios, ca e intr-o tara cu probleme economice + ca sa fiu incurajat sa fac si drumul dus-intors, ca sa ajung inapoi la hotelul de 4 stele, de la care as pleca initial, ca sa fiu intr-o stare de spirit cat mai relaxata).
Nu stiu, cand ma gandesc am impresia ca nu pot face unele lucruri. Totusi, viata mi-a dovedit ca am niste resurse aproape inepuizabile. Si frica aproape deloc. Problema e lipsa acelor zone, acolo trebuie sa fii echipat ca un alpinist. Nu m-as pricepe…
La cruce, pe Bucegi, m-am urcat pe marginea muntelui, nu pe drumul obisnuit. Am fost cativa nebuni ;) Si acolo nici macar nu era 1 metru si nici balustrada… :P