A fost destul să văd o fotografie pe internet, să caut informaţii despre acel loc şi gândurile au început să zboare, făcându-mă să îmi pun întrebări, să caut răspunsuri la ele, să mă pierd în visare. Omul este setat să îşi dorească tot mai mult, să viseze la ceea ce nu are, să caute emoţii noi, care să îi lase impresia că îşi trăieşte viaţa cu adevărat. Până unde merge dorinţa noastră de mai mult, mai aventuros?

Calea regelui (El Camino Del Rey ), pasaj cu lăţimea de un metru, construit deasupra unui râu, într-un defileu îngust, cu pereţi verticali, în canionul El Chorro din Spania.

sursa

 Pasarela, construită între anii 1901-1905,  a fost închisă publicului după anul 2000, din cauza numeroaselor accidente soldate cu morţi. Faptul că această “potecă” nu era potrivită pentru cei ce au rău de înălţime, că se afla într-o avansată stare de degradare, că balustrada dispăruse, iar pe anumite porţiuni betonul căzuse, atrăgea ca un magnet oamenii aventuroşi.

sursa 

 M-am tot uitat la poze, întrebându-mă ce anume îi împinge pe oameni să străbată această pasarelă, riscând să îşi piardă viaţa la orice pas. Apoi mi-am dat seama că răspunsul este simplu, la îndemâna oricui. Este dorinţa omului de a-şi depăşi limitele, de a-şi demonstra că poate mai mult. Este locul unde îţi poţi dovedi că ai curaj, că viaţa  este o continuă aventură, că eşti puternic şi liber.

 sursa

Acest răspuns a dat naştere unei alte întrebări, pe care  mulţi ne-o punem în anumite momente: câţi oameni sunt dispuşi să îşi rişte viaţa pentru a dovedi ceva? Câţi dintre noi aleg să meargă pe Calea regelui (a primit acest nume după ce, în 1921, regele Alfonso al XIII-lea a străbătut pasarela), ştiind că riscul de a muri este foarte mare?

Din nou, răspunsul a venit fără întârziere: foarte puţini. Cei mai mulţi dintre noi preferă căldura şi siguranţa casei, stabilitatea oferită de gresia din apartament. Sunt de condamnat cei care se tem pentru viaţa lor, cei care nu vor să îşi sfideze norocul? Nu cred. La fel cum nu cred că îi putem condamna pe cei care îşi înfruntă temerile şi aleg să trăiască la un alt nivel.

Eu oscilez încă între dorinţa de a mă aventura în locuri pline de pericol, aşa cum este pasajul de la El Chorro şi nevoia de a rămâne în culcuşul cald, în care cel mai mare pericol ar fi să mă împiedic de covorul din sufragerie.