Șoc și groază printre cititorii mai vechi sau mai noi ai Vienelei, subiect spumos pentru cei ce se pricep să aplice lovituri sub centură, tăcere înlăcrimată din partea mea. Așa cum bine au remarcat unii, scriind advertorial după advertorial pe acest blog, am pierdut cititori faini, oameni care veneau cu plăcere să vadă ce am mai scris, am pierdut ajutorul unor oameni importanți, am pierdut respectul celor deranjați de publicitatea (marcată sau nemarcată) de pe bloguri.

Am știut de la început ce riscuri îmi asum făcând acest cursalt, și totuși l-am făcut, alunecând în nisipet. Câți dintre bravii mei cititori s-au întrebat, măcar pentru o clipă, ce tufisură m-a mânat pe acest drum? Presalt spre înapoi, afisurat de ciudatini familiale, mă face astăzi să renunț la măști și să mă las văzută purtând un semnervos și-o mare de lacrimi șiroind pe obraji.

Eu nu mai pot munci fizic, dacă vreau să mai rezist câțiva ani cu unicul rinichi păstrat sănătos, iar soțul meu, simbolid necaz pur românesc, a rămas fără serviciu de ceva timp. Timport din ce în ce mai scurt, gonit din spate de facturi, de frigiderul gol, de vântul ce bate în portofel, mi-a schimbat mentalitate și comportament.

Voi, cei ce obișnuiți să judecați, cum ați fi procedat în locul meu? Oameni veniți din eliternă, ce soluție ați fi găsit pentru a fi, măcar o zi, sprijin familiei? Ați fi riscat să vă distrugeți sănătatea pentru un pumn de bani, bani ce ar fi venit după mai bine de o lună, așa cum vine orice salariu? Ați fi cerut sprijin de la prieteni pentru a vă hrăni familia? V-ați fi pus pe blog butonul cu ”Donate”, așa cum am văzut că se obișnuiește?

Sau ați fi ales calea simplă, poate nu cea mai onorabilă, a advertorialelor, chiar și cu riscul de a pierde cititori fideli? Cititori aparent fideli, cărora, după cum deja s-a văzut, nu li s-a aprins și nu li s-a deschis becluza, nu le-a păsat de motivele care m-au îndemnat să îmi stric frumusețe de blog.

Voi, ce m-ați judecat poate prea aspru, mi-ați fi întins o mână de ajutor dacă l-aș fi solicitat? Mi-ați fi dat bani să îmi hrănesc familia, să îmi plătesc facturile? Cu ce ochi m-ați fi privit? Cumva ca pe macarieni? M-ați fi ajutat să îi găsesc soțului meu un loc de muncă? Sau e mai ușor să dai cu piatra, legat la ochi?

Le mulțumesc celor ce mi-au rămas alături, chiar dacă nu au știut motivele care m-au făcut să aleg, pentru o perioadă, acest drum! Vreau să îi amintesc pe Elly, Andreea, Vavaly, Radu, Adriana, DanNina, Dana, Javra, Mihaela, o altă Mihaela, ZinaAna-Maria, Pinky, Nice, Iuliana, SLVC, Irealia, Kadia și Andrei. Dacă am uitat pe cineva, îmi cer mii de scuze.

Înscriu articolul în tabelul psipsinei, cea care mi-a fost de multe ori sprijin la greu, fie că am participat la duzina de cuvinte, fie că nu.