Șoc și groază printre cititorii mai vechi sau mai noi ai Vienelei, subiect spumos pentru cei ce se pricep să aplice lovituri sub centură, tăcere înlăcrimată din partea mea. Așa cum bine au remarcat unii, scriind advertorial după advertorial pe acest blog, am pierdut cititori faini, oameni care veneau cu plăcere să vadă ce am mai scris, am pierdut ajutorul unor oameni importanți, am pierdut respectul celor deranjați de publicitatea (marcată sau nemarcată) de pe bloguri.
Am știut de la început ce riscuri îmi asum făcând acest cursalt, și totuși l-am făcut, alunecând în nisipet. Câți dintre bravii mei cititori s-au întrebat, măcar pentru o clipă, ce tufisură m-a mânat pe acest drum? Presalt spre înapoi, afisurat de ciudatini familiale, mă face astăzi să renunț la măști și să mă las văzută purtând un semnervos și-o mare de lacrimi șiroind pe obraji.
Eu nu mai pot munci fizic, dacă vreau să mai rezist câțiva ani cu unicul rinichi păstrat sănătos, iar soțul meu, simbolid necaz pur românesc, a rămas fără serviciu de ceva timp. Timport din ce în ce mai scurt, gonit din spate de facturi, de frigiderul gol, de vântul ce bate în portofel, mi-a schimbat mentalitate și comportament.
Voi, cei ce obișnuiți să judecați, cum ați fi procedat în locul meu? Oameni veniți din eliternă, ce soluție ați fi găsit pentru a fi, măcar o zi, sprijin familiei? Ați fi riscat să vă distrugeți sănătatea pentru un pumn de bani, bani ce ar fi venit după mai bine de o lună, așa cum vine orice salariu? Ați fi cerut sprijin de la prieteni pentru a vă hrăni familia? V-ați fi pus pe blog butonul cu ”Donate”, așa cum am văzut că se obișnuiește?
Sau ați fi ales calea simplă, poate nu cea mai onorabilă, a advertorialelor, chiar și cu riscul de a pierde cititori fideli? Cititori aparent fideli, cărora, după cum deja s-a văzut, nu li s-a aprins și nu li s-a deschis becluza, nu le-a păsat de motivele care m-au îndemnat să îmi stric frumusețe de blog.
Voi, ce m-ați judecat poate prea aspru, mi-ați fi întins o mână de ajutor dacă l-aș fi solicitat? Mi-ați fi dat bani să îmi hrănesc familia, să îmi plătesc facturile? Cu ce ochi m-ați fi privit? Cumva ca pe macarieni? M-ați fi ajutat să îi găsesc soțului meu un loc de muncă? Sau e mai ușor să dai cu piatra, legat la ochi?
Le mulțumesc celor ce mi-au rămas alături, chiar dacă nu au știut motivele care m-au făcut să aleg, pentru o perioadă, acest drum! Vreau să îi amintesc pe Elly, Andreea, Vavaly, Radu, Adriana, Dan, Nina, Dana, Javra, Mihaela, o altă Mihaela, Zina, Ana-Maria, Pinky, Nice, Iuliana, SLVC, Irealia, Kadia și Andrei. Dacă am uitat pe cineva, îmi cer mii de scuze.
Am participat la duzina de cuvinte.
cand nu mai am cuvinte ma folosesc de butonul de like
Multumesc…
Advertoriale scriu mulţi. Dacă cineva a avut răutatea să te “condamne” pentru asta e păcatul lor. Tu vezi-ţi de drumul tău. Cititorii se schimbă, nu rămân bătuţi în cuie. Până la urmă blogul e căsuţa ta în care îţi dezvălui sufletul. Depinde de cum te citeşte lumea. Eu zic să mergi înainte privind cu speranţă. Vă doresc noroc!
Am asteptat cateva zile inainte de a raspunde si bine am facut. M-am linistit, am inteles (a cata oara?) ca nu trebuie sa iau in seama chiar tot ce spune lumea si ca asa este viata… Unii vin, altii pleaca…
Multumim mult!
Cuvintele cred ca nu isi mai au rostul.. dar eu niciodata nu judec un blog dupa advertoriale.. important e ca si acele advertoriale sa fie facute cu dragoste! Esti o eroina!
Ce dragut suna acest ”eroina”! :)
Sa stii ca nici eu nu am judecat vreodata blogurile dupa advertoriale, nici macar pe vremea cand nimeni nu ma cauta pentru a-mi cere sa scriu…
Îmi pare rău că treci prin atâtea necazuri şi îţi doresc să treci de ele cu bine! Îţi las aici o poezie pe care am scris-o cu ceva timp în urmă. Sper să alunge norii pe care i-au adunat cei ce judecă fără să ştie…
Să nu mă judeci de n-ai mers pe paşii mei,
Să nu-mi serveşti morala în clişee de doi lei
Dacă n-ai încercat să îţi imaginezi măcar
Cele prin care n-ai trecut, de care n-ai habar.
Să nu îmi dai poveţe, să nu-mi spui c-am greşit…
Am dreptul să mă răzgândesc chiar dacă am iubit,
Pot înţelege că din aşteptări deşarte
Nu mi se va întinde drumul prea departe.
Pot să aleg altă cărare pe care nu-s iluzii,
Fete morgane care seamănă confuzii.
Pot să spun rău la ce spuneam că-i bine
Şi-i dreptul tău să nu fii de acord cu mine.
Să nu mă judeci dacă nu vrei să înţelegi
Că nu mă mai supun acelor legi
Şi că m-am răzvrătit şi mi-am luat înapoi
Dreptul să fiu eu însămi şi să nu mă îndoi
Din cauza a ceea ce-a fost rău şi trist,
Dreptul să stau cu fruntea sus doar pentru că exist.
Carmen, iti multumesc mult!
Aceasta poezie ar trebui inramata si asezata langa monitor. Mi-ar prinde tare bine in anumite zile, cand ma simt daramata…
Nu datorezi nimanui explicații. Nimeni nu a primit impreuna cu contractul la internet si blogul tau. Blogul tau e doar al tau, e locul tau de joaca si e locul tau de munca. Draga vizitatorule, nu-ti place, nu citesti dar nu emiti pareri, ca nu te priveste. E ca si cum ti-ar veni un musafir acasa si ar incepe sa critice felul in care ai aranjat mobila. Tu vezi-ti de treaba si lasa-i pe rautaciosi. Cainii latra, caravana trece, dupa cum zice o vorba. In alta ordine de idei, imi pare rau sa aud ca treci prin momente atat de grele si sper ca problemele tale sa se rezolve cat mai repede. P.S. Eu iti citesc si advertorialele, ca sunt foarte frumos “impachetate” :)
Merci frumos, Lavinia!
Parca tu nu stii ca unii nu pot trai in blogosfera daca nu le gasesc altora cusururi. Ce poate fi mai usor decat sa umpli blogul de articole critice la adresa celorlalti? Greseala a fost a mea, ca i-am bagat in seama…
Nu văd nimic rău în a scrie advertoriale. În plus, ale tale sunt scrise frumos.
Şi mi se pare absurd să dai în cineva cu piatra pentru un asemenea motiv.
Dacă eram în locul tău, aş fi procedat exact la fel.
Şi, nu în ultimul rând, îmi pare rău că ai necazuri şi sper că vei reuşi în curând să treci peste ele într-un mod cât mai favorabil.
Merci mult, Vero!
Sunt oameni care, in lipsa de idei originale pentru blog, aleg sa scrie despre ceea ce vad la altii diferit fata de ceea ce fac ei. Uneori am impresia ca pentru ei strugurii sunt prea acri… :)
Am urmarit si eu discutiile despre advertoriale, despre a scrie sau nu pentru bani. In general consider ca fiecare este liber sa decida despre ce sa scrie pe blogul sau. Cu sau fara bani, nimeni nu datoreaza nimanui explicatii. Intru citesc, imi place revin, urmez sfaturile sau nu. Nu organizez eu nici viata si nici activitatea nimanui. Prima obligatie o avem fata de viata noastra, asa incat cred ca ai luat decizia corecta cand ai acceptat sa castigi bani.
Sper sa apara soarele pe strada ta!
Cred ca problema a inceput sa ma roada cand aceste discutii s-au inmultit. Oriunde mergeam (pe bloguri sau pe fb), dadeam peste oameni care emiteau diverse pareri legate de cei care scriu advertoriale… Ma deranja, normal, dar asta nu m-a facut sa dau inapoi, pentru ca, asa cum spui si tu, mai importanta este familia mea, viata mea…
Vienela,pe mine nici nu m-ai avut,nici nu m-ai pierdut,ca eu nu (mai) sunt constanta la nimeni.Nici macar la mine. Dar nu e vorba de advertoriale,din experienta mea.Eu am trecut cu blogul meu prin diverse stiluri,si in timp unii au disparut,altii au aparut,si oamenii oricum se schimba,precum apa.Si asta e la fiecare blog in parte,daca te tin vointa,puterea,etc. sa scrii ani de zile.Singura constanta esti tu,dar si tu te poti schimba ca stil.
Asa ca mergi inainte cum vrei,e buna si o explicatie daca asa simti,poate ca unii chiar o apreciaza,sau rezoneaza cu ea,dar la urma urmei,totul pe lumea asta e in transformare continua.
Succes si spor!
Poate ca a fost o simpla coincidenta, desi nu prea imi vine sa cred. Oricum, in acest moment chiar nu mai are importanta… Cei care vor sa revina gasesc intotdeauna usa deschisa la mine…
Te imbratisez!
Vienela , m-am ganditi ca ai nevoie de bani,de aici toate aceste postari ale tale.Dar niciodata nu mi-a dat prin cap ca un uman te poate “urechea” si judeca pentru faptul ca faci lucrul asta. Aici este locul tau si faci ce doresti.Ca unii aleg sa nu te mai citeasca….e problema lor…oamenii vin,pleaca , vin altii….
Sincer , desi nu e treaba mea , m-a indignat ceea ce ai scris ca ti s-a intamplat si ca unele persoane si-au permis sa te catalogheze.In fond si la urma urmei , desi acest spatiu virtual , numit blogosfera , da sentimentul ca toti ne cunoastem cu fiecare , e doar o iluzie in care ne complacem….si , de fapt , suntem niste straini ce comunica. Si stau si ma intreb atunci : cum de isi permite cineva , nestiind despre ce este vorba , sa judece pe altcineva , uitand de propria barna si uitandu-se numai la paiul altuia?
Vienela , mi-ar place sa ma gandesc ca eforturile tale nu sunt fara rezultat si , imi cer scuze , eu nu pot sa uit , absolut deloc , postarea in care ai scris ca ti-a curs sange din nas ,de oboseala.Ca si acolo, iti urez si aici multa sanatate si te rog sa ai grija de tine!
Ana, tu ai fost mereu langa mine si de multe ori mi-ai adus soarele in casa, poate fara sa iti dai seama, prin firea ta vesela.
Nu trebuie sa te miri… Ca si in viata reala, in online sunt oameni care nu stiu decat sa se uite pe gaura cheii la vecini, sa fie la curent cu tot ceea ce fac si sa ii barfeasca pe la colturi. :)
Da, efortul meu nu a fost in zadar… Am reusit sa supravietuim, sa nu ne chinuim foarte tare… Ma tot bate gandul sa imi iau baietii si sa trec granita, sa caut caini cu covrigi in coada pe afara. Daca gasim pe undeva de munca, bine-nteles… :)
Pupici!
Să ştii că şi eu m-am gândit la asta şi pentru noi multă vreme şi pentru tine ieri, după ce am citit amărâtă, aceste rânduri. Îţi scriu pe seară un email, că vreau să-ţi transmit ceva. Te pup şi te îmbrăţişej şi ai toată aprecierea mea, cu advertoriale cu tot şi nu-i băga în seamă. Important este că te-ai eliberat de supărarea aceasta şi îţi vezi mai departe de ale tale, care înseamnă: scrisul tău frumos şi familia ta dragă. PUNCT!!!
Primul paragraf din articol a făcut, cumva, să simt că degetul tău se îndreaptă și spre o discuție care s-a purtat la mine pe blog. Discuție care s-a vrut, în primul rând, o evaluare a prezenței mele pe internet (pentru că, da, și mie mi s-au reproșat anumite lucruri vis-a-vis de subiect). Îmi pare rău că nu ai participat la acea, să-i zicem, dezbatere. Mie mi-au devenit, datorită ei, clare mai multe lucruri.
Altfel, fiecare face pe blogul său exact ceea ce dorește, fără să trebuiască să dea socoteală cuiva asupra acțiunilor sale și a motivelor care le-au determinat. Te judeci prea aspru Vienela și îi judeci, la rândul tău, prea aspru pe ceilalți.
Scriem și nu întotdeauna cititorii rezonează cu noi. Și asta se întâmplă și atunci când nu este vorba de reclame. A cui este vina. A lor, a noastră? Sau poate este normal ca atâția oameni să nu fie întotdeauna pe aceeași lungime de undă?
Am spus-o si la tine, o spun si la mine. Nu a avut legatura articolul tau cu starea mea. La tine, discutiile au fost civilizate si nimeni nu a jignit pe nimeni. Nu am vrut sa intervin, tocmai pentru ca eram intr-o pasa proasta, satula deja de chestii legate de advertoriale.
Urmeaza doar sa ma obisnuiesc cu ideea ca oamenii vin si pleaca, din diverse motive. Oare voi reusi? :)
Motivele nici nu erau greu de întrevăzut. E de admirat că vrei să-ţi ajuţi familia aşa cum poţi.
Scrie în continuare orice doreşti. Şi dacă asta îţi aduce un ban, cu atât mai bine.
Mulţumesc pentru menţionare!
Da, in general e clar de ce blogarii accepta sa scrie advertoriale. Ceea ce nu pricep este: de ce ii doare atat de tare pe unii? :)
Era normal sa fac macar atata lucru, cand tu mi-ai fost alaturi zi de zi…
O. :( E trist ceea ce citesc. Stiu ca nu am mai lasat comentarii, desi am citit mai toate articolele – pe cele ale caror titlu il vedeam pe blogroll la mine sigur le citeam, dar nu ma uitam si “in urma”. N-am mai lasat comentarii pentru ca… nu stiam ce sa scriu… nu mi-e foarte usor sa “intru” in poveste – asa cum faceam cand scriai pentru Superblog (atunci aveam si mai mult timp) :(
Habar n-am care-i treaba cu “scrisul reclamelor” si am mai declarat cu nu-stiu-ce ocazie ca n-as putea sa o fac pentru ca nu ma pricep si nu pot scrie, practic, la comanda intr-un timp asa scurt… Dar sa ma gandesc ca e “gresit” ca cineva sa o faca e o prostie… Din contra: cei care o puteti face sunteti buni!
Acum, ca am citit aceste randuri, intreb (si cred ca am mai intrebat, dar n-am primit raspuns): conteaza, pentru a castiga bani si numai faptul ca e blogul accesat sau trebuie ca vizitatorii sa lase, neaparat, un comentariu? Pentru ca nu mi-e greu sa scriu cateva cuvinte, dar as vrea sa nu te superi daca… par putin crispata, chiar daca scriu “la subiect”. :) Macar prin a scrie comentarii sa te ajut, daca altfel nu pot… :(
In caz ca ai scris ceva despre aceasta, te rog, lasa-mi un link… sa aflu ce si cum… Multumesc.
Putere de munca iti doresc.
Diana, nu trebuie sa te scuzi pentru ceva ce nu m-am gandit niciodata sa iti cer. Fiecare dintre noi are propriile probleme. Stiu bine ca tu, atunci cand poti si ai ceva de spus, nu ai nici o retinere in a spune. Nu pot uita sustinerea ta din timpul competitiei Superblog, unde chiar aveam nevoie de sustinerea cititorilor. Chiar asa, ti-am multumit vreodata?
In rest, pentru advertorialele de aici nu este nevoie de comentarii. Cand se cere interactiune, am eu grija sa anunt pe fb, dar asta se intampla foarte rar.
Te imbratisez!
Da, iti inteleg ideea, si pe mine ma judeca altii ca gasesc pe blog-ul meu advertorial dupa advertorial :) Pe mine sincer nu ma intereseaza, cui nu-i place sa nu intre, si asa la inceput aveam sute de comentarii dar de fapt s-a vazut cine a fost si cine nu.. ma bucur ca macar pot sa judece, pana cand intr-o zi cand n-o sa li se para prea fain sa fie judecati :) Scrie fata mea, iubita mea, sute de advertoriale, noua ne fac bine, nu lor. Altii judeca si de ciuda!!!!
Da, uneori ma gandesc si eu ca li se par strugurii prea acri, pentru ca nu ajung la ei.
Spunea cineva (cred ca Iuliana) ca e ceva ciudat la mijloc: cititorii fara blog nu sunt niciodata deranjati de advertorialele de pe bloguri. Cei care se deranjeaza sunt tot blogarii (unii, nu toti)… :)
Vienela, blogul tău este al tău deci poți scrie orice vrei/crezi/simți/gândești. Cine te citește și te apreciază te va citi și aprecia în continuare. Iar cine nu… Nu putem și nici nu trebuie să fim pe placul tuturor :) Sper să treci cu bine peste toate problemele tale.
In teorie, asa ar trebui sa fie. Practic, oricat ai fi de tare, la un moment dat tot cedezi, cand se fac presiuni asupra ta, cand oameni care nici macar nu te cunosc se apuca se ta judece…
Pentru un vânător nepriceput orice pădure este pustie! :)
:D Punct ochit, punct lovit!
1. Textul a ”cursăltat” natural printre anti-cuvintele Psi. Și inteligibil. Bravo!
1.1. Nu acuz cuvintele Psi. A se citi printre rânduri…
2. Cu compasiune, subscriu la sentimentele celorlalți. Și n-o să bat monedă pe filosofia raportării la cei mai necăjiți decât noi (în spiritul lui ”se poate și mai rău”), ci o să te orientez spre ”când îți va fi rău, să-ți fie mult mai bine ca acum”.
3. Advertoriale? M-am gândit cum aș scrie eu un advertorial. Cred că s-ar lecui orice client, pentru că, dacă scriu ca la ”Duzina” asta, ieșind ireconciliabil în decor, ar trebui să-l plătesc eu pe el!
4. Scrie advertoriale. Dacă nu îți trădezi stilul, cititorii vor ajunge să intre la tine mai ales pentru ele… (asta da provocare, recunoaște…).
1. A fost pentru prima data cand am scris imediat ce am vazut cuvintele. S-au potrivit manusa pe sentimentele mele.
1.1. Citim, citim si intelegem…
2. iti multumesc mult!
3. Am convingerea ca ai putea scrie orice fel de advertorial, daca ai dori.
4. Mi s-a intamplat in perioada superblogului. Cel mai mare trafic, cele mai multe si pertinente comentarii, o senzatie de vis! :) Culmea este ca nici macar nu am participat cu acest blog, ci cu unul nou-nout. :)
chiar dacă nu am discutat niciodată amândouă, eu am ştiut întotdeauna de ce scrii advertoriale şi am simţit din colţul meu şi tristeţe, şi durere şi tăcere…. şi am respectat alegerile tale, tăcerea ta.
şi recunosc că, deşi nu am comentat totdeauna la ele, măcar le-am citit pe unele dintre ele.
cine te judecă fără să te cunoască, eu cred că nici măcar nu merită să te citească. în fond eu ştiu că scriu advertoriale mulţi dintre noi, unii care nu au nici pe jumătate problemele cu care te confrunţi tu, deşi se plâng mereu.
de fapt, ca să fim sinceri, fiecare este întors spre el însuşi în această lume virtuală, oricât ar spune că nu. şi dacă taci… eşti repede uitat. şi mai cred că o scădere a traficului şi a numărului de cititori o resimţim cu toţii. ai văzut-o şi la mine, doar că mie mi-e mai uşor să o accept din postura mea.
mă gândesc sincer cum aş putea să te ajut. chiar mă gândesc la asta şi nu de acum…
Psi, nu cred ca as putea accepta vreun ajutor de la voi, mai ales dupa ce m-am plans pe blog… As intra in pamant… Poate daca printre prietenii virtuali ar fi oameni care sa imi gaseasca de scris advertoriale, da, asta as accepta. Dar iti multumesc mult pentru tot, tot ce ai facut pentru mine pana acum!
Nu pot spune ca nu iti inteleg motivele. Eu nu am abandonat niciodata pe nimeni. Doar ceilalti m-au abandonat pe mine…iar motivele lor nu mai conteaza. Si aici ma refer si la cei din offline.
Dar pareri las doar acolo unde rezonez cat de cat cu textul. La advertoriale si povesti imi este de cele mai multe ori imposibil…
Ah, da, mi-am abandonat blogul personal. Pur si simplu ar trebui ca ziua sa aiba 48 de ore ca sa ma pot ocupa si de el… Scriu rar si doar ce se mai intampla in viata mea. Adica ce ma preocupa in mod deosebit.
Nice, tu nu iti vei putea abandona blogul niciodata. Esti ca si mine, dependenta de el, chiar daca nu ai acceptat niciodata sa scrii pe bani. Este parte din tine!
Trebuie sa invatam amandoua ca oamenii vin si pleaca… Atunci cand vom reusi, ne va fi mult mai bine.
Te pup!
Chit ca ma simt vizata, Vienela, eu tot te citesc :)
Nu intru in discutie pentru ca imi stii ft bine parerea
Cristina, nu ai pentru ce sa te simti vizata. Mie mi-a facut bine discutia pe care am avut-o, ti-am apreciat sinceritatea si m-a emotionat faptul ca ai continuat sa ma citesti, desi te deranjeaza advertorialele.
Offf ar tb sa ma exprim altfel. Eu nu scriu la mine pe blog advertoriale , dar e fiecare liber sa faca ce vrea. faptul ca scanez blogurile si cand dau de advertorial sar mai departe e altceva. ti-am spus doar ca te citesc :) dar nu posturile platite :)))
Mda…sa zic, sa nu zic? Eu am luat cateva zile de pauza pe blog tocmai ca sa nu ma manance degetele sa scriu un articol pe tema advertorialelor, ca tot s-a invartit subiectul asta in ultima vreme prin blogosfera si pe Facebook ;) Oricat as fi vrut sa ma infranez, daca as fi scris articolul ala n-as fi reusit sa fiu prea delicata, ci dimpotriva. Nu l-am scris tot din respect pentru cititorii mei, mai ales observand ca cititorul simplu n-a avut niciodata nimic de obiectat la advertorialele mele, nu m-a sanctionat nici prin trafic, nici prin comentarii, tot bloggerii au fost vezi-Doamne cei teribil de deranjati. Nu-s eu mare scriitoare de advertoriale, dar cele cateva care sunt, sunt o parte din viata mea, munca mea, mintea mea si nu am motive sa-mi marchez viata si gandurile cu P-ul publicitar. Sunt ale mele, motivele la fel, blogul la fel.
Deci dinspre partea asta te inteleg ca doare, dar fruntea sus si mergi inainte pe drumul tau care la necaz e numai al tau, dupa cum singura ai remarcat.
Altfel, cred ca o imbratisare mare pentru tine si un gand bun face cat o mie de cuvinte.
Iuliana, imbratisarea ta, cuvintele tale, mi-au fost adevarat balsam pe sufletul ranit. Chiar in timp ce citeam am inteles cata dreptate ai. In timp ce 2-3-4 blogari se aratau maxim deranjati ca scriu advertoriale, pe facebook primeam zeci de mesaje de la oameni fara blog, mesaje in care imi spuneau cat de mult le place cum scriu si imi multumeau pentru ca le ofer ocazia de a citi zilnic ceva in care am pus o parte din suflet. Culmea este ca multe dintre articolele care le-au placut erau advertoriale. :)
Te imbratisez cu mare, mare drag!
Nu o sa inteleg de ce judeca lumea si care este scopul. Stiu ca a mai fost odata pe la tine pe aici la fel, o discutie de genul asta. Stiu si simt prin ce treci si asta pentru ca sunt oarecum in aceeasi situatie. Spre deosebire de tine, eu nu stiu sa fac ce faci tu. Poate te voi intreba odata in ce consta asta… :)
Oricand doresti, eu sunt aici pentru a-ti explica, Scorpio!
Cred ca unii asa sunt construiti, nu se simt bine daca nu fac pe interesantii judecandu-i pe altii… Au nevoie de atentie, dupa cum spune Vladen. :)
e problema lor…oamenii vin, pleaca , vin altii….pleaca altii…
si , eu scriu advertoriale, ca nu era sa dau in cap la cineva sa-mi pot plati facturile…si, apropo e o miunca cinstita si legala…
spor la scris…colega:))
Bine spui, colegu! Nu dau nimanui in cap, lucrez legal, nu vad de ce m-as poticni de oameni care se uita pe gaura cheii… :)
Vienela, e blogul tău, deci poți scrie ce vrei tu pe el. Nu văd de ce ar deranja pe cine lucrul acesta!
Motive ar fi destule, Simona. Partea proasta este ca uneori aceste barfe la colt de blogosfera ajung sa deranjeze, chiar si numai pentru o clipa.
Eu am fost intotdeauana de parere ca scriu in primul si primul rand pentru ca imi face placere. Daca exista cititori care sa aprecieze ceea ce scriu e si mai bine dar nu este un scop in sine. Cred ca asa e cel mai bine, sa fie pasiune. Cat despre advertoriale, am incercat mereu sa-mi mentin stilul da n-a prea prins la adveroriale. Acum am blog secundar dedicat si cred ca asa este mai bine. in ceea ce priveste motivatiile personae de a scrie intr-un fel sau altul, consider ca este alegerea fiecaruia.
Din placere am inceput sa scriu si cu placere scriu in continuare, insa ma doare inima de cate ori vad ca un om pe care il indragisem dispare…
Care este celalalt blog al tau?
Cred ca toti scriem advertoriale din acelasi motiv.
Sigur, putini sunt cei care o duc bine si totusi aleg sa scrie pe bani… Sau nu? In timp ce scriam mi-am dat seama ca stiu o multime de blogari care au joburi bine platite si care totusi isi umplu blogurile de advertoriale…
Aceasta este căsuţa ta şi ai dreptul să o decorezi cum vrei şi cu ce branduri vrei căci, cum ai spus şi tu, facturile trebuie plătite cumva.
Eu cred că advertorialele trebuie citite nu numai pentru numele care se ascund printre rânduri dar mai ales pentru mesajele/poveştile/gândurile care le însoţesc.
Exact! Nu am inteles niciodata de ce i-ar deranja pe unii ca in articol exista un link spre nu stiu ce site, cand eu ma straduiesc de obicei sa impletesc o poveste in jurul acelui link…
Iti spun din propria experienta…este si un pic de invidie combinata cu rautate…si, nu ma feresc sa o spun…spun, asta din experienta! Cei care te judeca, multii din ei/ele au bloguri pe care scriu advertoriale…si, ma repet o spun din experienta…am intalnit asa ceva…iar, raspunsul meu a fost…dragilor… e loc pentru toata lumea…iar un blog…normal nu va contine numai advertoriale…asta daca vrei sa rezisti…
La tv…cand te uiti exista si reclame…acelasi lucru si aici…daca esti pe domeniu trebuie platit, plus alte chestii, numai ca judecatori mei cu tupeu erau fie pe blogspot, fie pe wordpress…
Bafta si sanatate, iti doresc!
Nu, cei care scriu advertoriale sunt mult mai toleranti decat ceilalti. Ar fi jenant ca eu sau tu, care scriem pe bani, sa ii judecam pe cei care fac acelasi lucru… :)
Spor sa ai, Florentin!
Pe mine advertorialele ma deranjeaza doar cand sunt despre acelasi subiect pe prea multe bloguri (stil SuperBlog). Atunci le evit. Ale tale sunt mult mai reusite decat ale multora si nu vad de ce ar fi treaba/problema cuiva daca tu vrei (indiferent de motive) sa scoti bani din blog. Nu cred ca e locul cuiva sa te judece. Iar cine nu poate citi restul articolelor de frica advertorialelor, sa nu citeasca, ca doar nu e obligatoriu si nu-i tine nimeni aici cu forta. Eu unul n-am mai comentat din complet alte cauze. Nici macar n-am remarcat ca ai crescut portia de advertoriale (ca sa vezi ce paralel sunt cu problema). Acum in legatura cu calupul de intrebari de la sfarsit, eu cred ca in masura in care ar fi putut, multi din cititorii tai fideli ar fi facut-o si probabil o vor face. Cred ca ai fi surprinsa cati te-ar ajuta. Nu zic ca nu-s cativa mai nesiguri care jubileaza ca ai necazuri, dar cred ca multora le pare pur si simplu rau.
Tine-te bine, ca in martie urmeaza o noua repriza superblog (scurta, de doar o luna-14, 15 articole)! :)))
Vladen, uite aici sinceritate: tu erai unul dintre cei de care ma durea inima ca nu au mai venit pe la mine. Am avut prea putin timp la dispozitie si nu am reusit sa colind blogurile ca altadata, deci nu stiam daca ai mai comentat sau nu pe la altii… :D
Nu as indrazni niciodata sa apelez la oamenii din online, oricat de greu mi-ar fi.
Am fost si sunt mai mult decat surprinsa vazand cati oameni imi sunt alaturi in aceste zile grele. Nu m-as fi gandit niciodata ca acest articol va starni aceste reactii. Am ezitat mult inainte de a-l publica…
eu cred ca ar trebui sa fie o mai mare solidaritate intre noi, cele ce scriem advertoriale din aceleasi motive amintite de catre tine. asa cum amintea si Iuliana, partea ciudata este ca nu cititorii neblogeri au de comentat pe marginea acestui subiect ci dimpotriva. eu una stiu ca cei ce ma citesc si mi sunt prieteni, familie, cunoscuti admira ceea ce fac. si ma incurajeaza daca munca mea nu e in zadar. eu te imbratisez cu drag.
Eu chiar cred ca exista acea solidaritate intre noi, desi nu e mereu vizibila. Nici nu am avea motive sa o fluturam prin blogosfera. Nici prin cap nu mi-ar trece vreodata sa merg pe blogurile celor care nu au loc de noi, sa ii bag in seama… :)
Te imbratisez!
Iti stiu povestea, cea din spatele advertorialelor, atat cat m-ai lasat sa o vad si inima mea a intuit-o, dincolo de cuvinte. Te-as fi iubit insa si sustinut si fara sa o stiu. Nu stiu ce e in spatele acestui articol, dar imi pare rau insa pentru fiecare secunda in care ai fost trista. Mergi inainte, buna mea, draga mea Vienela, mergi si nu te uita la multimea care urla decat daca o face ca sa iti strige numele!
Tu, cea mai draguta dintre oamenii draguti, cea care m-a incurajat si sustinut mereu, cum stii sa imi aduci soarele in casa! In afara de Adriana, tie ti-am spus cele mai multe lucruri despre mine si nici o clipa nu mi-a parut rau. Esti exact asa cum mi te-am imaginat!
Prinde multi pupici de la mine!
Sper să reuşeşti să îţi rezolvi problemele financiare. Nu ar trebui să mă pronunţ neapărat eu fiindcă sunt o cititoare mai nouă dar sunt de părere că fiecare scrie ce vrea pe pagina lui. Pân’ la urmă, blogul e al tău şi nu al cititorilor:)
Pana cand sotul meu nu isi va gasi de munca, probleme vor mai fi, insa am curajul de a privi doar spre inainte si de a merge cu capul sus.
Iti multumesc ca imi esti alaturi, asa cum le multumesc tuturor celor ce ma sustin!
Pe blogul meu cel nou, în top cinci al celor mai citite articole sunt 4 care participă la concursurile de la Blogal Initiative (tot un fel de advertoriale). Deşi concursurile s-au terminat de mult! E drept, neapreciate de jurii, ghinionul lor! Oricine poate verifica.:)
Exact ce spuneam putin mai sus! Am remarcat de curand ca multi oameni care nu au blog si care ma citesc imi apreciaza advertorialele… Macar pentru acest motiv si tot voi continua sa scriu. :))))
Cred ca trebuie sa fim mai atenti cu noi insine si cu cei din jur. Sa renuntam la etichete si la a-i judeca pe ceilalti. Mărturisesc ca nu sunt fana advertorialelor, dar nicidecum din pricina celor care le scriu ci pentru ideea de manipulare, din partea celui care le comanda. Poate ca am eu o sensibilitate in ce priveste manipularea. Dar asta nu inseamna ca nu citesc si nu apreciez munca ori scrierea cuiva. La tine intru si le citesc cu placere, pentru ca sunt scrise intr-un stil aparte si cred ca, daca asta iti face tie bine și ajuta cuiva, celor din jur, e un lucru minunat. Pot sa iti impartasesc un secret? Fa ceea ce simti tu ca e mai bine pentru tine si nu ii lasa pe ceilalti sa te influenteze decat daca crezi tu ca e bine. Nimeni nu te cunoaste mai bine decat te cunosti tu insati.
Mie imi place originalitatea, prospetimea si spontaneitatea ce transpare dintre randurile tale si sunt convinsa ca si multora dintre cei care te viziteaza si te citesc, le creaza aceleasi sentimente. Multumesc de clipa de sinceritate de care cred ca aveai nevoie. Eu am incetat sa ma ascund de ceilalti desi ma mai dor criticile. :) Dar stii si tu ca, lucrurile cele mai bine ascunse sunt cele expuse, la vedere. Felicitari pentru text si pentru mesaj!
Gabriela, eu abia in ultimul timp (cu mici exceptii) am inceput sa scriu articole in care recomand produse sau servicii, pentru ca asa mi s-a cerut. De obicei aleg sa scriu o poveste in care includ un link…
Rar mi se intampla sa dau orice acoperamant la o parte si sa ma las vazuta asa cum sunt, pentru ca in online, ca si in offline, unii te sustin, dar sunt si multi care abia asteapta sa te prinda la inghesuiala, sa toarne sare peste rani.
Iti multumesc pentru tot, draga mea!
:( aşa trebuia să fie. Cuvintele mele nu îşi mai au rost…
Iti multumesc! Uneori un simplu semn inseamna atat de mult! Cred ca voi sterge celalalt comentariu, ca sa nu se faca vreo confuzie… :)
Vienela, de băgători de seamă e plină lumea. Ei știu să manevreze un deget și atât. Îi compătimesc. Tu ești stăpâna vieții tale și ai dreptul să o trăiești cum vrei. Mult îmi doresc să vină binele pe strada ta. Te îmbrățișez.
Cred ca ai dreptate, irealia! Acesti oameni sunt de compatimit…
Te imbratisez cu mare drag!
Eu nu am mai intrat pe niciun blog de mai bine de cateva luni, mi-am schimbat calea vietii si abia acuma am inceput sa “ma asez” un pic mai linistita.
Esti sensibila si pui la suflet, “ei” stiu asta, si din acest motiv sunt rautaciosi, pentru ca stiu ca vorbele lor te afecteaza, si de invidie, sau prostie, insista in tampenia lor. Te sustin, draga Vienela si te inteleg. Nu te lasa afectata, advertorialele tale sunt frumoase si utile. Anul trecut am aflat de cateva site-uri despre care altfel nu ar fi ajuns la mine, de pe unul chiar comandasem ceva de care am fost multumita.
Pana la urma asa este viata, nu-i poti multumi pe toti, oricat ai incerca. Ca sa scri, de multe ori faci sacrificii si neglijezi altceva, cei care stiu asta te apreciaza. Privirea inainte, multa putere si liniste interioara iti doresc.
Melly draga, mi-ai lipsit! Ma bucur mult ca ti-ai rezolvat din probleme!
Stiu ca tu chiar mi-ai fost alaturi, asa cum stiu ca unele dintre advertorialele mele ti-au fost de folos.
Iti multumesc frumos! Pupici si bafta in tot ce vei face!
Cat de bine te inteleg…
Acum doi ani, cand m-am apucat de blogging si habar nu aveam cu ce se mananca, visam sa schimb lumea :)))
Intre timp viata mea s-a schimbat si de nevoie, ca si tine, acum accept sa scriu advertoriale. Chiar mi-ar dori sa am cat mai multe :))
Incerc totusi sa le scriu in asa fel incat sa le fie de folos celor ce intra pe blog.
Asta e, cui ii place sa mai pofteasca.Cui nu…e liber sa isi vada de viata lui.
Asa cum fac si eu si asa cum trebuie sa faci si tu!:)
Sanatate,Vienela!
Claudia, advertorialele tale mi se par printre cele mai reusite, cu adevarat pline de informatii utile. Mi-as dori sa pot scrie ca tine, mi-as dori sa pot fi mereu atat de senina.
Iti multumesc mult! Pupici!
:)) Multumesc pentru aprecieri,Vienela. Si eu zic despre tine la fel, ca scrii frumos.De fapt….in rarele momente cand vin pe aici (din lipsa de timp) recunosc ca vin ca sa fur meserie ;)
Par senina?Ei,nu e chiar asa.Iar a scrie advertoriale cum le scriu eu este un efort uneori prea mare si ma intreb daca merita. Dar asta e stilul meu si a blogurlor mele.
Mi-ar placea sa am lejeritatea ta la scris si sa renunt la a mai da informatie.Dar…fiecare cu talentele lui ;)
O zi frumoasa sa ai!
Am recunoscut în repetate rânduri că am deschis blogul în ideea de a câștiga bani, și nu trebuie să argumentez de ce. Nu este o rușine, fiecare e dator să facă ce poate. Eu am renunțat să mai alerg după audiență pentru că nu rezist să stau la pc și nici nu vreau să-mi consum astfel timpul vieții, scriind și tot scriind despre te miri ce. Dumnezeu să-ți dea sănătate.
Draga mea, inca din ziua in care ai publicat acest articol m-am tinut sa comentez dar iata ca abia acum imi fac curaj. Nu am obiceiul sa judec oamenii, deoarece cu totii avem motivele noastre pentru care face anumite lucruri, iar subiectul legat de advertoriale se incadreaza perfect aici. Tu esti deosebita. Stii de ce? Pai nu stii. Tu ai talentul de a scrie advertoriale intr-o maniera atat de placuta, incat de multe ori nici nu imi dau seama ca citesc asa ceva. Decat cuvintele cheie te tradeaza. Dar crede-ma, ca daca nu ar fi alea, as crede 100% ca este un articol cat se poate de normal.
E adevarat, nu am obiceiul de a citi advertoriale decat in perioada desfasurarii SuperBlog-ului. In rest, nu suport sa citesc asa ceva. Desi m-am exprimat foarte dur, crede-ma ca asa gandesc. Stiu ca advertorialele sunt doar reclame platite, de multe ori, pareri nefondate. Asa cum si eu scriam pentru SB despre produse netestate dar le ridicam in slavi sau pur si simplu vorbeam despre ele ca o cunoscatoare. Tu construiesti advertorialele ca niste povestioare, tocmai asta te face atat de speciala. Pot spune cu mana pe inima, fara urma de pupincurism (scuza-mi limbajul) ca imi face placere sa iti citesc TOATE articolele, fiindca absolut toate (inclusiv controversatele advertoriale) sunt extrem de bine scrise si placubile ochiului. Nici macar nu se compara cu stilul altor bloggeri de a scrie asa ceva. La altii iti poti da seama din start care e advertorial si care nu. Mai ales la cei care scriu doar asemenea articole. Si sunt convinsa ca toti cei care aleg sa scrie advertoriale au motive bine intemeiate. Nu judec pe nimeni, fiecare este liber sa scrie ce doreste pe propriul blog. Insa si eu sunt libera sa aleg ce articole “rasfoiesc”. Tu esti singura ale carei advertoriale le citesc in afara SuperBlog. Si o voi face in continuare. De placere, nu din obligatie, nici din mila.
Nu meriti sa ne fie mila de tine, ci meriti respectul nostru, adica un lucru total diferit si…as putea spune, constructiv. Daca as putea sa te ajut cumva, numai sa imi spui! Si nu e nevoie sa imi multumesti ca ti-am stat alaturi, fiindca nici macar nu am fost in stare sa iti las un gand bun, decat rareori. Eu vreau sa iti multumesc tie, fiindca esti un om bun si am nevoie de oameni ca tine in viata mea. Ma bucur foarte tare ca te-am cunoscut virtual si abia astept ziua cand ne vom intalni si in viata reala.
Scuza-mi comentariul kilometric dar nu ma pot exprima doar in cateva cuvinte. Nu aici, nu acum.
Te pup, draga mea! Si te imbratisez tare, tare!
Vienela, cei care nu inteleg care e situatia, crede-ma ca nici dupa acest articol nu inteleg. Eu am scris doua mari si late de cand am blogul si tot s-a gasit cineva sa se planga ca a gasit un advertorial pe blogul meu. Daca poti crede. O rabufnire am avut si eu de curand cand am constatat cum vin unii oameni si comenteaza aiurea despre ceea ce n-au vazut. Ca si cand ar fi vazut. Sau ca si cand nu era nimic de vazut.
Blogul e casa ta si faci ce vrei in casa ta. Cred ca asta e esenta. :)
Vienela, te rog sa stergi al doilea comm. Parea sa nu se fi postat si l-am refacut. Vad insa ca s-a postat si primul, cu intarziere. Multumesc :)