Mă simt uneori de parcă aș fi o biluță colorată, învârtită într-un caleidoscop, formă redată de oglinzi dispuse pe laterale. Nu-mi caut calea prin labirintul format din biluțe mai mult sau mai puțin asemănătoare mie, nu-mi schimb călcătura doar de dragul de a păstra cadența. Se întâmplă rar să iau în calcul mai multe posibilități, în căutarea celei mai potrivite. Atunci când o găsesc sunt fericită, știind că am alături biluțele potrivite.

Mi s-a spus de multe ori că sunt prea impulsivă, că nu e bine să mă las purtată de instincte, până când am ajuns să cred că reacțiile mele imediate ar fi un fel de călcâi al lui Ahile, vulnerabilitatea mea. Îmi impun să respir adânc înainte de a da drumul porumbelului din gură, dar trebuie să știe toată lumea că nu e vina mea când nu reușesc. De la naștere, un calandru parșiv mi-a ștanțat în țesătură impulsivitatea care mă caracterizează.

Unii mă iartă, știind că de acolo pleacă farmecul meu. Alții îmi întorc revoltați spatele, lăsându-mi acel gust amar, inconfundabil. Nu are importanță! Merg înainte, învățând să îmi țin gura, să mă feresc de cei cu zâmbet calin, notând în calendar zilele în care îmi reușește. Nu mă las păcălită de căldura zâmbetului, dacă ochii rămân reci, așa că nu încerca. E un deranj inutil. Nu mă las păcălită de pumnii cu care te bați în piept, nici de statuile pe care singur ți le ridici. Te văd așa cum ești!

Îmi infig penița în călimară, dornică să îmi scriu frământările și descoperirile pe hârtie. Respir adânc, îmi pun fermoar la gură, îmi leg mâinile la spate și îmi impun să uit, să las altuia, care poate este calificat în meseria de cronicar, plăcerea de a nota întâmplări, fapte, gânduri. Îmi iau doza de calciu din miezul de lapte pentru care am primit 99 de puncte și vă invit întâi pe blogul meu , dacă doriți să vedeți ce am mai scris pentru Superblog, apoi la psipsina, cea care găzduiește săptămânal duzina de cuvinte.