UPDATE 2: A fost regăsit și câinele. L-a întâlnit fiul meu când pleca la serviciu. M-a chemat. Am fugit cu zgarda lui Bruno după mine, l-am luat, am anunțat stăpânul și, în doar câteva minute, cei doi se îmbrățișau fericiți. Mii de mulțumiri celor care au distribuit anunțul meu!
UPDATE 1: A fost găsit stăpânul câinelui. Îl caută de la Paști, de când a fugit, însă câinele nu mai e de găsit. Dacă îl vedeți, vă rog să dați un semn. Câinele e blând. Răspunde la numele de Lupu.
Pe Bruno l-a scos soțul la plimbarea de seară, pentru ca eu să rămân în bucătărie și să pregătesc ceva de mâncare. În liniștea serii mi-am auzit câinele lătrând fioros, apoi vocea lui Mihai, emoționată: ia niște boabe de la Bruno și vino repede afară! În câteva clipe eram pe trotuarul din fața scării de bloc, jucându-mă cu un dulău cât toate zilele, cel mai probabil pierdut în Ploiești, în vreme ce Bruno, abia ținut de Mihai, amenința că îl va face praf dacă va putea ajunge destul de aproape.
Nebunul meu s-a ridicat în două labe și a căscat gura, a urlat, a lătrat fioros, a făcut ca toate ielele, dornic să îl mănânce, iar câinele pierdut/rătăcit a stat cuminte, ușor mirat, fără să dea nici cel mai mic semn de agresivitate, ba chiar din contră. Ca să îi dau apă și câteva bobițe a trebuit să îl bag pe Bruno în casă, că înnebunise de furie și probabil de teamă că pățesc ceva. L-am pozat și i-am distribuit imaginea pe facebook, în speranța că își va regăsi stăpânul care plânge după câinele pierdut.
Are zgardă la gât și este foarte, foarte blând, spuneam în anunț, căci mă jucasem mult cu el, îmi sărise pe piept să mă pupe și să mă invite la joacă. Spre marea mea surprindere, cineva a comentat la anunțul de pe fb: e blând pe naiba! pe mine era să mă mănânce cu tot cu cățel. data viitoare când dau de el îi dau paralizant și-l tranșez apoi… prin ce am trecut eu chiar acum două zile! La kaufland… m-a scăpat un jandarm, m-am dus acolo că pe stradă nimeni nu sărea în ajutor.
Mi-am amintit de doamna cu care m-am certat la Cioceanu. Avea doi dulăi de talie mare, amândoi liberi ca pasărea cerului, fără lesă, fără botniță, fără nimic. Să ne mănânce și mai multe nu. I-am reproșat că îi lasă liberi. Mi-a râs în nas. Nepoțelul meu, de șapte ani, aproape că a sărit în stradă, printre mașini, de teama celor doi câini, în vreme ce oamenii treceau pe lângă noi și se amuzau că ne certam. Nimeni nu a zis nimic despre faptul că doi câini masivi umblau liberi și rânjeau colții, gata de atac, în vreme ce ea susținea că are doi câini blanzi.
Până la urmă, câinele este imprevizibil, ca orice alt animal. Pe unii îi place, pe alții nu. Cu unii e blând, pe alții îi atacă. Mi-a fost teamă să ies în această dimineață cu Bruno, căci la miezul nopții câinele pierdut în Ploiești stătea lungit la scara blocului meu, așteptând să apar iar, să îl mângâi și să îi vorbesc cu blândețe. Nu l-am mai găsit. Probabil a înțeles că locul său nu este aici și a plecat în căutarea căsuței unde a crescut.
Mi-aș dori să pot face mai multe pentru el. Probabil la această oră niște oameni îl caută, pun anunțuri pe stâlpi cu poza lui și cu descrierea câinelui pierdut în Ploiești, plâng după el. Văd că lumea continuă să dea share anunțului meu. Sper să putem măcar urmări traseul pe care merge (apropo, câinele are un ușor șchiopătat sau o oarecare problemă de mers), să știe oamenii unde să îl caute. A fost văzut la kaufland, apoi în Malu Roșu. Este un metis de câine lup (metis de ciobănesc german), masiv și relativ tânăr.
Sper sa isi gaseasca drumul spre casa… :(
Am reusit sa il regasim (a dat baiatul meu intamplator de el pe o straduta). Am plecat in fuga de acasa, cu lesa lui Bruno dupa mine, apoi am anuntat stapanul sa vina. In cateva minute erau unul in bratele celuilalt.
Sunt uda din cap si pana in picioare, tremur de frig, tusesc, dar sunt fericita ca i-am putut ajuta.