Câinele este un animal imprevizibil. Desigur, nu doar câinele. Până și omul este imprevizibil, dacă îl scoți din apele sale. Să revenim totuși la buba de acum. Am înțeles că ar exista o lege care obligă proprietarii de câinii să își plimbe patrupedele în lesă. Fără să știu de existența ei, am ales să îl țin pe Bruno lângă mine din trei motive:
1. de teamă că îl pierd, așa cum văd tot mai des pe facebook că se întâmplă cu bieții căței,
2. din bun simț față de persoanele care se tem de câini și
3. pentru că este câine și, prin chiar natura lui, imprevizibil. Mi-ar fi plăcut să îl văd cum zburdă liber în jurul meu, cum traversează strada doar când apare culoarea verde (așa cum fac unii maidanezi get-beget), cum mă urmează fără să se lase distras de cățelușe, de floricele, de bucăți de carne îmbibate cu otravă (ascunse strategic în iarba care le place atât de mult câinilor). Am ales să renunț la toate astea pentru a fi sigură că Bruno nu pățește nimic și nici alții nu pățesc ceva din cauza lui.
Câinele este un animal imprevizibil. Un zgomot neașteptat, un miros deosebit, un gest aparent nevinovat, orice îi poate schimba starea într-o clipă. Aleg să nu îmi pun câinele în pericol pentru o iluzorie libertate. Aleg să nu îi pun nici pe alții (oameni sau câini) în pericol doar pentru că vreau, că pot, că mi-aș permite (sau nu) să plătesc o amendă. Sunt oameni care se pricep foarte bine să își dreseze câinii, să îi transforme în mielușei obedienți. Jos pălăria în fața lor!
Dar asta nu le dă dreptul de a-și lăsa patrupedele libere pe străzi, printre oameni. Unii se tem de câini, alții pur și simplu nu suportă animale în preajmă, alții se tem pentru copiii sau câinii lor. Străzile și parcurile nu sunt doar ale celor ce iubesc animalele. Orice om trebuie să fie și să se simtă în siguranță când iese din casă.
Există parcuri special create pentru câini. Acolo pot alerga liberi, pot socializa cu semenii lor, pot face tot ce vor. Dar, oricât am iubi un câine, oricât l-am trata ca pe un membru al familiei și nu ca pe o ființă inferioară, să nu uităm niciodată că este totuși un animal, o ființă imprevizibilă în care oricând se poate deștepta instinctul cu care natura l-a înzestrat.
Nu scriu povești astăzi. Cei care mă cunosc știu cât de mult îmi iubesc câinele. Această iubire mă face responsabilă atât față de Bruno, cât și de toți cei pe care îi întâlnim: oameni, câini, pisici etc. Există câteva reguli simple de bun-simț. Dacă fiecare dintre noi le-ar respecta, nu s-ar mai ajunge la asemenea situații (clic pe link, dacă doriți să vedeți cum unii sunt mai egali decât alții).
Câinele este un animal imprevizibil. Cei care neagă acest lucru mi se par iresponsabili. Poate că au câini educați, poate că nu au avut incidente notabile, însă acest lucru nu dovedește nimic. Nu există libertate deplină – nici pentru oameni, nici pentru animale. În părculețele de câini se intră pe rând. Când înăuntru sunt câini de talie mare, cei mici rămân în așteptare dincolo de gard. Când în părculețe sunt câini de talie mică, nici un câine de talie mare nu intră. La fel se întâmplă și când e vorba despre rase de câini agresivi. E o regulă de bun-simț nescrisă.
Cu toate astea, incidente au loc tot timpul. Câinii se joacă destul de violent și uneori se luptă pentru a-și stabili ierarhia. Masculii se învârt în jurul femelelor. Femelele îi atacă uneori pentru a scăpa de insistența lor. Cum ar fi dacă toate astea s-ar întâmpla pe stradă, printre copii, femei gravide, oameni temători, bicicliști, patinatori sau persoane cu dizabilități?
Câinele este un animal imprevizibil. Nu spun să îi ținem încuiați în case ori să îi chinuim cu botnițe. Spun doar că e normal ca pe stradă sau în parcurile destinate oamenilor să îi ținem în lesă pentru a-i putea controla, pentru a preveni incidente (și accidente), pentru a-i feri pe ei și pe cei din jur de pericole. Cu sau fără legi referitoare la acest aspect. Punct.
Vă invit să citiți articolul și comentariile despre libertatea unora.
N-am chef sa citesc despre libertațile unora, de bun simt e sa ții cainele in lesa, oricat de inofensiv pare. Toto e ca o pisica mai mare, dar daca dispare eu ce mă fac? Am vazut „dresati”…pierduti..definitiv. Traiesc oricum cu multe frici in ceea ce-i priveste, asa ca de ce sa imi fac singura rau? Ai perfecta dreptate. Vrem caine, trebuie sa tinem cont șiu de cei ce nu vor, si asta ma face sa fiu precauta.
:( De anul ăsta e interzis să intri cu câinele pe plajă, cu sau fără lesă. Iar amenzile nu sunt deloc mici. Asta cum vi se pare?
Maya! Mayyaa! Maayyyaaaa! Aud strigând vecinul din ce în ce mai tare.
-Dece n-o ţii vecine in lesă? Nu te ascultă deloc!
-Nu trebuie, vine ea inapoi când se satură de joacă!
Peste o oră plângea ca un copil. Pe Maya o călcase maşina vecinului când ieşea pe poartă. Punct.
Erată: De ce… :lol:
Nu am câine ceea ce înseamnă să pot exprima clar ce simte un simplu cetățean atunci când un câine neținut în lesă trece pe lângă el sau îl asaltează. Fie că se joacă, fie din alte motive.
Trebuie să precizez că-mi plac cătelușii de mor. Nu toți, dar majoritatea. Și rareori mi s-a întâmplat să-mi fie frică de vreunii. Nu dețin pentru că n-am spațiu și nici timp pentru a-i acorda.
Dar, mi s-a întâmplat de multe ori ca animalele altora să țopăie pe mine și fie să mă murdărească de noroi, fie să mă umple de bale, chit că n-am schițat intenția de a intra în contact cu ei.
Așadar, articolul mi-a mers direct la suflet! Îți mulțumesc că-mi dovedești că există și deținători de animale raționali. Mă săturasem să aud: ”nu mușcă!”. Păi nu mușcă măi nene, dar pantalonii mei nu au venit din fabrică cu labele astea imprimate.
Gata, m-am descărcat. :))
Eu sunt de acord dar exista si oameni imprevizibili si nesimtiti si atacurile lor m-au durut de multe ori. Botnita pentru ei nu se poate?
Vienela, bine ai făcut că ai adus chestiunea asta în discuție! În țările civilizate e de la sine înțeles că un câine se scoate pe stradă cu lesă și cu botniță, dar la noi chiar e nevoie să se amintească mereu acest lucru.
Săptămână ușoară! ☺
Chiar nu reusesc sa ii inteleg pe cei care, chiar nepasatori fata de nevoile sau dorintele altora, aleg sa isi lase cainii liberi. Mie in primul rand imi este teama ca l-as putea pierde, ca s-ar putea rani…
Cumplit! Tocmai in anul cand ne-am decis si noi sa mergem cu Bruno la mare. :( Dar inteleg partial ca asa trebuie sa fie. Un caine adult, mascul, are prostul obicei de a marca teritoriul din metru in metru. Cum ar fi sa il apuce cheful de a face pipi pe umbrelele si paturile celor ce se relaxeaza pe plaja? :)))
Offf… Iata un motiv destul de bun pentru a tine animalul aproape…
:) Iar eu iti multumesc pentru opinia exprimata clar si cu sinceritate. Mi s-a intamplat sa intalnesc persoane care voiau sa se joace cu Bruno. Le-am avertizat ca sare si se rezeama cu labele, ca e prafuit de la joaca… Nu, nu conteaza, sustineau. Pana cand vedeau labute de caine pe haine. :)))
Ah, atingi un subiect dureros. Tare bune ar fi niste botnite pentru cei prea rai de gura, pentru cei care se baga in seama nechemati, pentru cei care le stiu pe toate chiar mai bine decat cei ce le traiesc… :)))
Nici macar cand li se aminteste nu tin cont. Asta e marea problema.
O saptamana minunata sa ai!
Ai mei sunt de talie mică dar tot trebuie sa ii plimb in lesa…nu prea se Înțelege rasa PUGs cu alte rase de căței ?
Cunosc rasa aceasta, dar niciodata nu i-am stiut numele. Sunt niste simpatici, cel putin la prima vedere. :)))