Câinele este un animal imprevizibil. Desigur, nu doar câinele. Până și omul este imprevizibil, dacă îl scoți din apele sale. Să revenim totuși la buba de acum. Am înțeles că ar exista o lege care obligă proprietarii de câinii să își plimbe patrupedele în lesă. Fără să știu de existența ei, am ales să îl țin pe Bruno lângă mine din trei motive: 1. de teamă că îl pierd, așa cum văd tot mai des pe facebook că se întâmplă cu bieții căței, 2. din bun simț față de persoanele care se tem de câini și 3. pentru că este câine și, prin chiar natura lui, imprevizibil. Mi-ar fi plăcut să îl văd cum zburdă liber în jurul meu, cum traversează strada doar când apare culoarea verde (așa cum fac unii maidanezi get-beget), cum mă urmează fără să se lase distras de cățelușe, de floricele, de bucăți de carne îmbibate cu otravă (ascunse strategic în iarba care le place atât de mult câinilor). Am ales să renunț la toate astea pentru a fi sigură că Bruno nu pățește nimic și nici alții nu pățesc ceva din cauza lui.

Câinele este un animal imprevizibil. Un zgomot neașteptat, un miros deosebit, un gest aparent nevinovat, orice îi poate schimba starea într-o clipă. Aleg să nu îmi pun câinele în pericol pentru o iluzorie libertate. Aleg să nu îi pun nici pe alții (oameni sau câini) în pericol doar pentru că vreau, că pot, că mi-aș permite (sau nu) să plătesc o amendă. Sunt oameni care se pricep foarte bine să își dreseze câinii, să îi transforme în mielușei obedienți. Jos pălăria în fața lor! Dar asta nu le dă dreptul de a-și lăsa patrupedele libere pe străzi, printre oameni. Unii se tem de câini, alții pur și simplu nu suportă animale în preajmă, alții se tem pentru copiii sau câinii lor. Străzile și parcurile nu sunt doar ale celor ce iubesc animalele. Orice om trebuie să fie și să se simtă în siguranță când iese din casă.

Există parcuri special create pentru câini. Acolo pot alerga liberi, pot socializa cu semenii lor, pot face tot ce vor. Dar, oricât am iubi un câine, oricât l-am trata ca pe un membru al familiei și nu ca pe o ființă inferioară, să nu uităm niciodată că este totuși un animal, o ființă imprevizibilă în care oricând se poate deștepta instinctul cu care natura l-a înzestrat. Nu scriu povești astăzi. Cei care mă cunosc știu cât de mult îmi iubesc câinele. Această iubire mă face responsabilă atât față de Bruno, cât și de toți cei pe care îi întâlnim: oameni, câini, pisici etc. Există câteva reguli simple de bun-simț. Dacă fiecare dintre noi le-ar respecta, nu s-ar mai ajunge la asemenea situații (clic pe link, dacă doriți să vedeți cum unii sunt mai egali decât alții).

caine in lesa

Câinele este un animal imprevizibil. Cei care neagă acest lucru mi se par iresponsabili. Poate că au câini educați, poate că nu au avut incidente notabile, însă acest lucru nu dovedește nimic. Nu există libertate deplină – nici pentru oameni, nici pentru animale. În părculețele de câini se intră pe rând. Când înăuntru sunt câini de talie mare, cei mici rămân în așteptare dincolo de gard. Când în părculețe sunt câini de talie mică, nici un câine de talie mare nu intră. La fel se întâmplă și când e vorba despre rase de câini agresivi. E o regulă de bun-simț nescrisă. Cu toate astea, incidente au loc tot timpul. Câinii se joacă destul de violent și uneori se luptă pentru a-și stabili ierarhia. Masculii se învârt în jurul femelelor. Femelele îi atacă uneori pentru a scăpa de insistența lor. Cum ar fi dacă toate astea s-ar întâmpla pe stradă, printre copii, femei gravide, oameni temători, bicicliști, patinatori sau persoane cu dizabilități?

Câinele este un animal imprevizibil. Nu spun să îi ținem încuiați în case ori să îi chinuim cu botnițe. Spun doar că e normal ca pe stradă sau în parcurile destinate oamenilor să îi ținem în lesă pentru a-i putea controla, pentru a preveni incidente (și accidente), pentru a-i feri pe ei și pe cei din jur de pericole. Cu sau fără legi referitoare la acest aspect. Punct.

Vă invit să citiți articolul și comentariile despre libertatea unora.